O veșnicie-ntreagă de femei

Întâmplarea face să fi postat și eu o poezie dedicată femeii chiar azi când am deschis pagina dvs. Spuneți: „c-aș fi iubit o sută de femei” – eu vă cred, nu vă temeți, dar vă întreb (întrebare de femeie la afirmații de bărbat) – pe câte din ele le-ați și cunoscut? Dar nu așa la suprafață, ci cu toate universurile ce le compun? „C-am jinduit la mii și nu la sute”(veșnica obsesie ridicolă a numărului) – prin număr vreți să supliniți senzația (mărturisită sau nu) de neîmplinire? Mă-ntreb câți bărbați au cunoscut și posedat vreodată vreo femeie? Posesia aceea profundă, posesia – împărtășire în care fiecare este catalizatorul celuilalt întru înflorire pe drumul Cunoașterii (pe absolut toate palierele ființei). „Timpul să rămână leneș jos” – e foarte frumos spus, dar timpul nici n-ar mai exista dacă a-ți cunoaște cu adevărat (citește și poezia mea, poate te mai luminează) o singură femeie. N-ai mai avea nevoie de-„o veșnicie întreagă de femei” pentru că le-ai avea pe toate în una singură! Mi-a plăcut imaginea depărtării „ca de la noapte la privighetoare!”
Cu drag, Maria și iartă-mă dacă te-au supărat observațiile mele, nu asta am vrut – doar niște limpeziri.......

Ai mare dreptate, Maria, nu prin număr ajungi la cunoaștere, si totusi,idealul se compune din mici bucățele de real, de concret. "Vreau să te pipăi si să urlu: este!". Camil Petrescu are un personaj feminin Alta Centa, nu mai vorbesc de Don Juan. Da, noi barbatii, n-avem cum cunoaste femeile, pentru că zicea Goethe: "Eu în femeie am crezut, așa-i/Și ce buclucuri mi-a făcut, o, vai/Vicleana altul și-a găsit/Fidela rău m-a plictisit/ Cea bună - a lipsit". Dar zău nici femeile nu ne pot cunoaște pe noi, căci vorba lui Schiler: "Pe mine voi cam rar m-ați înțeles/Iar eu pe voi cam tot atât de des!". Cele bune, Maria!