Mi-am injectat ultima doză de fericire. Stau întins pe pat și ascult lumina de pe stradă cum se lovește de pereții albi. Încerc să mă transpun în altă lume, a mea, a drogului. Mă stigmatizez cu
Nemuritor mi-e plânsul,
Gropar, stăpân iluzionist,
Când mi-am văzut rândul
M-am regăsit singur și trist.
Un singur gest, ce-i drept, voit
Și m-am trezit cu fața-n jos;
Nu am crezut că-n ea a
Cu rana sâgerândă fuge,
Durerea e o simplă fază.
De nu s-ar îneca… dar apa curge.
Destinu-i e o simplă rază.
Gheața ce îl taie-n carne
Îl face parcă și mai iute,
Înțepături de parazite
Medievali să fim cu toții
Să trăim în secole corecte,
Să nu ne-njunghiem morții,
Să ducem înfruntări directe.
Medievali să fim cu toții
Să ne iubim domnițele,
Să nu dăm crezare roții,
Să ne
Porunca unui om desculț,
Să calce pe urme sparte,
S-a transformat în ace
Când este în genunchi.
Stropit cu apă rece,
Se prăbușește în noroi,
Þinut de oameni grei,
Când regele
Fața mult prea aspră
În mâini și-o proptește,
E cercetat de-o mască;
După un timp grăiește:
“- Îți plângi veacul amar?
Ce suflete i-ai dăruit?
Să nu-mi spui doar
Că soarta te-a
Am plecat în căutarea ultimului val
Nebun, haotic caută un capăt de mal;
O barcă în mare cu echipaj curajos,
Cu un căpitan nebun, vânjos.
Am văzut un far, o ultimă speranță
Să îndeplinesc
Plăpândul fir de iarbă arde
În focul vântului nestins,
Þi-l poți închipui în arte
Izbindu-te-n privire-aprins.
Un simplu fir verde de iarbă,
Un mercenar de nedescris
Ce a străpuns al
Prin oglinzile din fier privesc
Spre ceea ce se-ntâmplă-n urmă;
Mă târăsc scârbit, cu silă strivesc
Cenușa prea neagră din urnă.
E doar un chip cu fețe de cristal
Ce adună în el urme de
Îmi ești stăpân să mă judeci
Și condamnat să juri pentru greșeli?
Nu cer iertare și nici să te îndupleci,
Mi-am prins doar faptele-n cercei.
Și tu, ființă dragă celor mulți,
Te-ai răzvrătit pe
Adun cu privirea furtuna de afară,
Gândindu-mă la moartea aspră.
Frunza plutește galbenă, bolnavă,
Își simte în nervuri moartea deasă.
În galben bolnav totul e vopsit
Până și sentimentul de
Mi-am zidit ochii și gura
Să ascult doar clipele morbide,
Să aud cum curge luna
În ape de epave pline.
Mi-am tăiat o ureche,
Întins pe-o parte pe pământul rece,
S-aud doar vântul cum
Apusul zilelor de ieri
S-au scurs în smoala
Frunzelor moarte ce cad
Pe urmele pământului cald.
Fragmente de scrisori
Rupte printre rânduri
Sunt luate de vântul orb
Ce încearca să le-nvie.
O
Ea: Ce vrei să scriu? Nu am idei
Și chiar de aș avea, cu ce?
Totul se topește-n jur…
El: Nu conteză ideile prefăcute
Ci doar ce trece-n gând.
Înșiră-le pe
Acolo jos sunt spini și e-ntuneric,
Ascult cum fug șiroaie de sudoare.
Fără să mișc trăiesc acel moment prielnic
Când voi vedea în jur un fir de lumânare.
Vor trece ani cu bărbi
Cu greață și ură mă târăsc spre altar
Și calc pe petale de ciumă;
Îmi simt trupul mic și murdar,
Moartea e frumoasa mea zână.
Cu dinții îmi smulg carnea de os
Când scuip zboară țărână,
În loc
Ce e lumânarea cu miros de ceară
Topită de vântul ce fuge turbat,
Târâtă fără voie de umbre pe o scară,
Strivită pe scânduri cu iz cromat?
E gheara ce fură din frica de moarte,
Ghidează o pană
Păcat de zilele cele cu soare
Cu fete și zâmbete șirete,
Suferind din patimi amare
Le desenam pe coli portrete.
Îmi închinam încheietura mâinii
Presând dungi negre de cărbune,
Eram doar eu
Sunt pătat de cuvinte amare,
Greșeli, plăceri și dureri umane.
M-am scormonit în vorbă și în gând,
Încercând să găsesc un secret intrând.
M-am lovit de volume întregi ce zbierau
Din rafturi în
Ce tăietură am pe mâna aspră
De la o lamă neagră, ruginită.
În carne trăiește cu tărie înfiptă,
Crestând cangrena vastă.
Un început dulceag al vârfului
Cuprins de spaime fade
La începutul
Ieri am pierdut-o, of… păcatul
Să scrijelești,
Cu zâmbet strâmb și amar, actul
Ce-l scârbești.
Ultima privire, păcat ca e cu ură,
Strânsă la piept
Te amuză precum o strâmbătură
Pe galben
Prinse în mlăștinoase menghine
Perfecțiunea se scurge pe uscat,
Decupajele ei din reviste ieftine
În turbulențe vântul le-a jucat.
Părerea unor specialiști turbați,
Purtați pe brațe de umeda
Sunt prăbușit, scârbit de încercări
Firave, planuri către sborul vertical,
În mii de caiete, hârtii și lucrări
Am incercat tăcut saltul abisal, mortal.
Aproape de vrej, iubit și
Eu am o relație cu moartea și coasa:
Îi dau sufletu-mi negru și putred,
I-l dau în stăpânire fără să cuget
Să mă judece și spintece cu oastea.
Mă plictisesc voit când urechea aplec
La rugi de