Dragoș Andronache

Mi-am injectat ultima doză de fericire. Stau întins pe pat și ascult lumina de pe stradă cum se lovește de pereții albi. Încerc să mă transpun în altă lume, a mea, a drogului. Mă stigmatizez cu

Nemuritor mi-e plânsul, Gropar, stăpân iluzionist, Când mi-am văzut rândul M-am regăsit singur și trist. Un singur gest, ce-i drept, voit Și m-am trezit cu fața-n jos; Nu am crezut că-n ea a

Medievali să fim cu toții Să trăim în secole corecte, Să nu ne-njunghiem morții, Să ducem înfruntări directe. Medievali să fim cu toții Să ne iubim domnițele, Să nu dăm crezare roții, Să ne

Fața mult prea aspră În mâini și-o proptește, E cercetat de-o mască; După un timp grăiește: “- Îți plângi veacul amar? Ce suflete i-ai dăruit? Să nu-mi spui doar Că soarta te-a

Am plecat în căutarea ultimului val Nebun, haotic caută un capăt de mal; O barcă în mare cu echipaj curajos, Cu un căpitan nebun, vânjos. Am văzut un far, o ultimă speranță Să îndeplinesc

Plăpândul fir de iarbă arde În focul vântului nestins, Þi-l poți închipui în arte Izbindu-te-n privire-aprins. Un simplu fir verde de iarbă, Un mercenar de nedescris Ce a străpuns al

Prin oglinzile din fier privesc Spre ceea ce se-ntâmplă-n urmă; Mă târăsc scârbit, cu silă strivesc Cenușa prea neagră din urnă. E doar un chip cu fețe de cristal Ce adună în el urme de

Îmi ești stăpân să mă judeci Și condamnat să juri pentru greșeli? Nu cer iertare și nici să te îndupleci, Mi-am prins doar faptele-n cercei. Și tu, ființă dragă celor mulți, Te-ai răzvrătit pe

Adun cu privirea furtuna de afară, Gândindu-mă la moartea aspră. Frunza plutește galbenă, bolnavă, Își simte în nervuri moartea deasă. În galben bolnav totul e vopsit Până și sentimentul de

Mi-am zidit ochii și gura Să ascult doar clipele morbide, Să aud cum curge luna În ape de epave pline. Mi-am tăiat o ureche, Întins pe-o parte pe pământul rece, S-aud doar vântul cum

Apusul zilelor de ieri S-au scurs în smoala Frunzelor moarte ce cad Pe urmele pământului cald. Fragmente de scrisori Rupte printre rânduri Sunt luate de vântul orb Ce încearca să le-nvie. O

Ea: Ce vrei să scriu? Nu am idei Și chiar de aș avea, cu ce? Totul se topește-n jur… El: Nu conteză ideile prefăcute Ci doar ce trece-n gând. Înșiră-le pe

Cu greață și ură mă târăsc spre altar Și calc pe petale de ciumă; Îmi simt trupul mic și murdar, Moartea e frumoasa mea zână. Cu dinții îmi smulg carnea de os Când scuip zboară țărână, În loc

Ce e lumânarea cu miros de ceară Topită de vântul ce fuge turbat, Târâtă fără voie de umbre pe o scară, Strivită pe scânduri cu iz cromat? E gheara ce fură din frica de moarte, Ghidează o pană

Păcat de zilele cele cu soare Cu fete și zâmbete șirete, Suferind din patimi amare Le desenam pe coli portrete. Îmi închinam încheietura mâinii Presând dungi negre de cărbune, Eram doar eu

Sunt pătat de cuvinte amare, Greșeli, plăceri și dureri umane. M-am scormonit în vorbă și în gând, Încercând să găsesc un secret intrând. M-am lovit de volume întregi ce zbierau Din rafturi în

Ce tăietură am pe mâna aspră De la o lamă neagră, ruginită. În carne trăiește cu tărie înfiptă, Crestând cangrena vastă. Un început dulceag al vârfului Cuprins de spaime fade La începutul

Ieri am pierdut-o, of… păcatul Să scrijelești, Cu zâmbet strâmb și amar, actul Ce-l scârbești. Ultima privire, păcat ca e cu ură, Strânsă la piept Te amuză precum o strâmbătură Pe galben

Prinse în mlăștinoase menghine Perfecțiunea se scurge pe uscat, Decupajele ei din reviste ieftine În turbulențe vântul le-a jucat. Părerea unor specialiști turbați, Purtați pe brațe de umeda

Sunt prăbușit, scârbit de încercări Firave, planuri către sborul vertical, În mii de caiete, hârtii și lucrări Am incercat tăcut saltul abisal, mortal. Aproape de vrej, iubit și

Eu am o relație cu moartea și coasa: Îi dau sufletu-mi negru și putred, I-l dau în stăpânire fără să cuget Să mă judece și spintece cu oastea. Mă plictisesc voit când urechea aplec La rugi de