Departe, în amurgul ud se scaldă
Trupuri ce postesc, spre ceruri se îndreaptă;
Sărmani orfani de arme și de mamă,
Ei au purtat o suferință oarbă.
Un vânt murdar ce trece printre pietre
Adună
Pășesc pătrunzător și rece,
Târăsc parfumuri goale
Pe piei albe și oarbe
Când vântul aspru trece.
Sunt un călugăr fără pleată,
Scăldat în nisipuri fără sentință,
Pe un pământ fără
Pășesti pe umbre de ceață,
Atingi petale ruginite.
Mângâi roua rece cu fața,
Rostești versuri rănite.
Cioburi de lumină străpung
Pielea albă, risipindu-se;
Culori șterse te ajung,
Le
Fierul încins pe pielea transpirată
Dâre de ură stârnește la atingere;
Pe podeaua strâmbă, atârnată
Înghite cu calm fiece înfrângere.
Strivită de coloși ai grotescului
Adună resturi de carne
Aștrii de argint
Îmi mușcă din față.
Atingerea în carne le simt
Și privirea rece în gheață.
Un pas să mai fac
Pe linia subțire?
Am să tac
În infinita cumpănire.
Nu mai sunt bolnav,
L-am
Pragul demenței se prelinge
Pe geamul umezit de ploaie,
Mânia toamnei mă atinge.
Mă sufoc în gheare de soare.
Moartea din copaci coboară
Pe betonul umed, putrezit,
Oameni triști cu fețe de
Am să trec și peste asta, sunt sigur! Ascult Anathema și parcă îmi vine să-mi șterg zâmbetul tâmp de pe față. Vecinul de sub mine și-a deschis atelier de mobilă pe balcon, nu știam că este black-er.
În misticism timpul a rămas
Călăul șters al rănilor deschise,
Al vieții albe semnul de popas,
Prin case vechi ușile trântite.
Brăzdat semn pe trunchi de copac,
O singură urmă a vieții dintre
Totul începe pe muchie de cuțit
Când firul alb e cel mai subțire,
Nu cunoști ura, nu ești răzvrătit,
Simți doar căldură și iubire.
Viața te întâmpină bruscându-te,
Te izbește de un gol
Tot ce găsesc pe crestele albe
Este o briză dulce, alunecă ușor
Peste tristeți crăpate și fade
Pitite de răni cu-n rece fior.
Un pas înainte spre orizonturi
Abrupte cu inimă și suflet
Perspectiva Omului Sistem
Azi este luni și iar e dimineață,
Mi-e foame și nițel cam greață;
Dar după cafea sunt ca o floare,
Mă duc să fiu sclav pe 3 milioane.
Îmi pare bine că bătrânii sunt
Pogorâte peste fețele țesute
Mâinile umilei făpturi
Din praf alb născute, crescute
Se spală între bătrâni.
Profeți ținuți pe spate de dragoni
Fumează opium, viitorul
Cultivă ura-n futuriștii
O apocalipsă îmi doresc,
Conducător al umbrelor sfioase,
În palme capul îmi proptesc:
Să calc în luptă pe moi oase.
Noaptea își arată albii colți
Ce strălucesc rânjind la mine,
Caut pe cer
Bătrân prieten, slugă și hoinar,
Toiagul strâmb, crăpat de vreme,
Mă poartă pe limbi de hotar,
Îmi suflă-n goale vene vârf de fiere.
Sunt tot mai uitat pe drumuri pustii
De chipuri închinate
Crucea pe spate și-o poartă, râzând,
El trece printre oameni albi și morți,
Le atinge pielea rece încă sperând
Să-i iubească și apoi să-i îngroape pe toți.
O ultimă strigare a sângelui ce
Pornit cu răutatea-n vene
Sfărâm cinci zile de mister.
Culeg, împart vorbe și semne,
Atârn plăcerea crudă în cuier.
Există sigur undeva o hibă
O descărnez dar nu-i văd os;
Cât am trăit am
Înjuri în limbi a mii de draci
Dar pân-la urmă te împaci
Cu gândul că profa va fi o doamnă
Și nu te va chema la toamnă.
Adio dulce lume socială
Mă regăsesc în clipa abisală,
Fug după cursuri
V-am poruncit încă de ieri,
Lăsați-mă să cuget în tăcere.
E moartea mea; nu tu, nici tu nu pieri,
Iisus s-a spovedit la înviere.
Ce e un preot sau un doctor?
Ce știu ei despre mine?
Ei au
Unde se nasc șiruri de cuvinte
Ce nu au pic de noimă?
Între cele două parți cuvântul se întinde
Artă sau știință, este doar o probă?
Contează atât de mult că stânga este slabă
Iar dreapta, ce
Pe un perete alb o gâză funcționeză:
Se ascunde după mine de galerie.
E târziu, ceasul secunde dictează,
Caut o brichetă, trăiesc pe datorie.
Gâtul e uscat, paharul cu apă
S-a deșirat, dând
Mi-am sfârtecat umbra
Să văd cine-o mânuiește.
Văd resturi, râd prostește,
O cos, îmi ascund urma.
Mă folosesc de propriile-i sfori;
Străpung precis în negru abur,
Îi torn lanțuri din purul
Să fii curat ca frunza cea uscată.
Să fii săpat de angelica viață.
Să fii crescut de zâna morții.
Să fii invidiat de toți necopții.
Să nu fii murdar la sânge.
Să nu dorești moartea
Prietene m-ai confundat,
Nu te cunosc și pace.
Ai bătut la ușă-ntârziat;
Speranța-n tine nu mai zace.
Nu mă-ndur să-ți dau iertare,
Nici fărâma de pe masă.
Poți să-mi plângi și la