Poezie
Condamnatul
1 min lectură·
Mediu
Fața mult prea aspră
În mâini și-o proptește,
E cercetat de-o mască;
După un timp grăiește:
“- Îți plângi veacul amar?
Ce suflete i-ai dăruit?
Să nu-mi spui doar
Că soarta te-a pângărit.
Privește victimele brăzdate
De arma îngerului tău:
Nu are lamele curate.
Vrei să le speli dar știu că-i greu.
Eu am făcut cu tine un contract
Iar mâine se va transforma în fapt.
Te așteaptă-o moarte crudă
Dar ți-am cules-o din natură.
Plăcerea va fi a mea
Să îti pun pe cap udul burete.
Stai liniștit, doar știi povestea,
Vei fi carbonizat de fulgere discrete.
Ești obosit? Îmi cer iertare,
Ia-ți ursulețul și du-te la culcare.
Mâine este mare sărbătoare
Nu vei mai plânge după soare.”
001.219
0