Poezie
Mireasmă
1 min lectură·
Mediu
Ce tăietură am pe mâna aspră
De la o lamă neagră, ruginită.
În carne trăiește cu tărie înfiptă,
Crestând cangrena vastă.
Un început dulceag al vârfului
Cuprins de spaime fade
La începutul zâmbetului cade
În marginea amurgului.
Cu împăcări de sine locuiesc
În arca celor fără haos
Ce se târăsc cu patos
În mersul celor ce trăiesc.
Vorbesc în somnuri fără vise,
Cu ochii umezi de mânie
Și mâini legate-n funie,
Despre mucegaiuri ninse.
Dar amintirea-mi joacă feste,
Funebre umbre eu ating
Când întind mâna să sting
Vise trecute prin sparte ferestre.
002561
0