Poezie
Lumânare
1 min lectură·
Mediu
Ce e lumânarea cu miros de ceară
Topită de vântul ce fuge turbat,
Târâtă fără voie de umbre pe o scară,
Strivită pe scânduri cu iz cromat?
E gheara ce fură din frica de moarte,
Ghidează o pană într-un ceas târziu,
Descoperă dungi negre într-o carte,
Botează, pe rând, o fiică și un fiu.
Este o inimă plină de căldură rece,
Domol ea iși scutură din cărnuri.
Cu picuri nevăzută se petrece,
Sfârșind tăcută în infernuri.
002373
0