Doru Emanuel Iconar

Mi-ai stârnit curiozitatea prin comentariile lăsate pe textele mele.
Am dreptate când spun că nu ai șlefuit deloc povestea? Asta este impresia mea pentru că am găsit câteva exprimări mai puțin fericite.
Mai trec.

Doru Emanuel

Cer scuze pentru răspunsul întârziat, am colindat țara, nu am avut net întotdeauna. În sfârșit am ajuns acasă.

Încântat că nu m-ați uitat. Îndulcește zilele o porție de simpatie. Mulțumesc.

Doru Emanuel

A meritat să intru pe site și numai pentru acest text. L-am citit cu plăcere, am râs și asta e bine, pentru mine, of course. Mai pe urmă mă pun să scriu și un comentariu, ceea ce recunosc, fac destul de rar, textul trebuie să-mi spună ceva altfel trec mai departe.
Ce mi-a plăcut: cel mai greu este scrii despre lucrurile cele mai obișnuite din viață iar tu ai făcut-o într-un mod care apropie cititorul, cu simplitate și chiar o anume inocență.

Doru Emanuel

Aș fi votat cu dragă inimă acest haiku dacă în loc e regina nopții era orice altă floare, ex. cârciumărese, dar stele și regina nopții, știind că această floare se deschide doar spre seară, doar noapte inundă nările cu delicatu-i parfum... Poate greșesc, nu știu, așa am judecat.
Sincer, mi-a părut rău.

Doru Emanuel

P.S. Aveți o greșeală de tastare: „nopții”, în loc de „nopii”. Acum văd, aceeași atenționare de la domnul Tomescu.

Mă bucur că rezistați pe baricadele poeziei clasice, ne mai îndulcim gusturile.

Un comentariu în aceeași notă:

Când te citesc, maestre, declar cu respect
mă scaldă aroma sonetului perfect
ce a găsit în dumneata un arhitect
pe cel mai potrivit pentru acest subiect


La Mulți Ani, Maestre!

Doruleț

Trecerea printre aceste pagini este o mare onoare și totodată o mare bucurie, domnule Firică. Nici nu știu cum să mulțumesc pentru așa surpriză.
Domnia ta ai dreptate cu acel început numai că nu mi s-a permis. Concursul din Franța la care am participat impune începutul, respectiv prima frază este obligatorie, la fel numărul de pagini și aproximativ și numărul de cuvinte. Singura libertate: genul în care se desfășoară povestea concurenților.
În această formă, bineînțeles, tradusă în franceză, a participat la concurs și a câștigat aprecierea juriului.
În plus, nuvela a fost tipărită și la noi, într-un volum colectiv.
Cred că acesta este motivul pentru care nu am mai făcut modificări pe text sau încercări de îmbunătățire când am postat textul aici.

Vă mulțumesc mult pentru observații, pentru trecere. Vă aștept oricând credeți de cuviință.

Doruleț

Încep cu a cere scuze pentru întârziere cu care răspund. Pe lângă că am fost plecat, abia am revenit, mail-urile de avertizare îmi parvin tot pe adresa de mail a mamei, deși am rugat editorii să îmi fie modificată adresa de mail.
Trebuie să mă anunțe ea când am notificări.

De ce la personale? Habar nu am. Cu permisiunea editorilor voi încerca să modific. Ai dreptate, trebuia pus la proză.

Mă bucur că te-a atras acțiunea nuvelei, e un text remarcat în Franța, așa cum am mai spus deja antecomentatorilor tăi.

Probleme: era normal să apară, e prima nuvelă policier concepută de mine, fără a avea nici o lectură în această direcție. Am să încerc câteva explicații.

\"Celelalte fuseseră și ele răscolite, dar superficial, altfel nu putea să-și explice cum de scăpase hoțului, sau hoților, o sumă de bani destul de frumoasă\"

Celelalte cutii de valori fuseseră și ele răscolite, dar superficial. Se doreau doar acele diamante care au și fost furate. Hoțul vroia un anume gen de caz, care să implice prezența și dacă era posibil, înfrângerea detectivului Michel Dupré.

\"- O spargere la o mică bancă, de unde a fost furată o mare cantitate de diamante...\"

Dacă aș avea un lucru de valoare l-aș adăposti unde nu se așteaptă nimeni. Atunci de ce nu într-o mică bancă, nesemnificativă?

„n-am vazut prea des semnul exclamarii folosit dupa Hm!”

Probabil o scăpare, o simplă neatenție, pe care o poți constata și în propiile tale texte. Când un text îți este mult prea familiar, treci cu vederea anumite greșeli.

„exclamarea duce mai mult spre aroganta.”

Nu m-am gândit niciodată la acest aspect.

Apreciez gândul tău bun. Mulțumesc și te mai aștept.

Doruleț

Spre deosebire de tine, am fost și sunt încă nefiresc de cuminte, nici o prostie, trăznaie, dorințe imposibile, nu am împins pe nimeni în „gropi”. O singură excepție, un coleg din a patra și asta după ani de hărțuieli suportate de la această persoană.
Totuși o dau în bară. Poate ar trebui să fiu like everybody? Cel puțin să mă străduiesc, nu?
Îmi place stilul tău, sobru, lipsit de artificialitate.

Doru Emanuel

Bine te-am regăsit Teodor. Rătăcești în ceața simțirilor tale, ca-ntr-un spațiu free însă fără identitate alucrurilor care te definesc; tovarăș, frica înghesuită în sân. În urmă doar frig și întrebări. „Prea mult frig, prea multe întrebări”.

Cu prietenie,
Doru

Ce și cum vorbesc eu cu maestrul mă privește personal. Dacă semnul meu îl va deranja, dar mă îndoiesc, îmi va spune singur, pentru că este o persoană care spune ce gândește.
Dumneavoastră nu aveți ce să-mi permiteți sau să nu-mi permiteți.

Doru Emanuel


P. S. Acum un an am fost atacat că sunt prea politicos, acum că nu sunt.

Las și eu un prim semn de plăcută trecere. Recunosc, până acum te-am ocolit, nici nu știu bine motivele, dacă or fi fost. După întâlnirea cu tine, după ce am cunoscut omul, ți-am răsfoit cartea dăruită mie, ți-am frunzărit paginile de aici. Silviu Viorel Păcală are dreptate: ești poet.
Poemul tău: o clipă de tristețe. Superb acel „fă-mă bine de lume”. Îmi place și finalulul acela trist, dar gândesc că, dacă privești cu atenție, sigur găsești ceva înalt între oameni. Trebuie doar puțin noroc.

Doru Emanuel, puștiul

Te descopăr nițel superficial. Nu ai văzut data postării? 2006-04-02
Dar data când a fost terminată povestea? Dacă privim atent vedem că este: februarie 2006.
Aveam vreo zece ani când am scris povestea?!

Dacă m-ai cunoaște, cei cu peste trei ani aici, pe site o știu, niciodată nu postez un text imediat ce l-am scris, excepție impresiile unor evenimente. Poate trece și anul până apare pe net o proză scrisă de mine și poate nici atunci; la poezii sunt mai drastic. Nu-mi permit să arunc fiece text născocit, nu scriu la metru, doar ca să mă aflu în centrul atenției. Textele mele, proză sau poezie, au câștigat premii importante în țară, nu înseamnă că trebuie fuga, fuguța să le postez. Părerea mea. Dar, dacă vrei să le citește, le găsești în cărțile scoase sau în revistele care mă publică.
Pe lângă scris, trebuie să-mi construiesc o carieră care să-mi permită să trăiesc. Puțini își duc existența doar din scris romane sau poezii, nu sunt atât de înfumurat încât să cred că eu pot fi unul din aleși.
Deci sunt serios, nu?

Dacă te-am dezamăgit, îmi pare rău însă este numai și numai problema ta. Îmi urmez drumul așa cum eu aleg să fie.

Scuze că răspund atât de târziu, am fost plecat.

Doru Emanuel

Variantă, chiar dacă nu este haiku, mai potrivită pentru că ați adoptat măsura 5 - 7 – 5:

ploaie de stele -
la ferestre zâmbește
senină, mama

Bine ați revenit!

Doruleț

Teodor, te regăsesc cu un poem deosebit, o căldura profundă degajă scrisul tău, stilul plăcut, versul ușor descifrabil, încît aproape că nu-ți vine să lași poezia din mînă.
Doar acel;
„și-n vârful degetelor
ca o liniște”
mi se pare că rupe ritmul, deși le înțeleg ca pe un gest de mare timiditate.
Într-adevăr, strofa a doua este cea mai bună, de o simplitate năucitoare.
Fie să-ți găsești „duminica” în toate zilele săptămânii.

Doruleț

Victor,

Tehnica spre care te îndrepți îmi place, dacă corect am sesizat, o folosesc și eu la textele postate pe alte site-uri, încă mai abruptă decât aici.
Și mie mi se pare că ai scris textul pe fugă, „experiment” cum îl etichetezi chiar tu, fără să-l revezi, ai bucăți de proză mult mai bune. Printre scăpări, „o felie cu gem de prune, îndelung pritocite”? gem din prune îndelung pritocite. Întreb și eu.
„lopată de zăpadă - lată”: ai dreptate, sunt unul din tinerii care habar nu are de nămeții de doi metrii;
toaletă: nu cred că l-am auzit de două ori în viață.
Portretul bunicilor este foarte bun. L-am recitit.
Aștept continuarea.


Do ru Emanuel

Zâna mea,

Întâi și întâi cer iertare, am ajuns ultimul, dar gândesc că sunt primit și acum. Niscaiva trebușoare mă ținură cică ocupat. As’ seară le-am dat deoparte. Ducă-se!

Ce să mai spun eu la așa mândrețe de text? Au spus alții, mai pricepuți decât mine, de toate. Vorbiră despre „dezinvoltura” scrisului, așternut cu „sinceritatea și autoironia unui caracter puternic”, stilul „spumos”, „artificii”, răsturnarea sensurilor și învolburarea apele”, câte și mai câte.

Încerc și eu oarece vorbulițe, asa, mai modest.

Foarte bună ideea acestei serii de texte, destinde atmosfera, descrețește frunți, adună prietenii, vindecă crize, chiar dacă nu pe cele economice. Zic că sunteți vraci de suflete. The best!
Concluzia se impune singură: mai scrieți, mai vrem, avem nevoie de așa doctorie.

Doruleț

Ați revenit la poezia pentru copii, așa v-am cunoscut eu acum câțiva ani, spre bucuria noastră, a picilor. Bineînțeles că mă includ și pe mine, ce dacă am crescut destul de înalt
O bucată frumoasă, dinamică, nimic facil, dimpotrivă. O imensă sensibilitate acolo undeva, la dumneavoastră ce iese la suprafață doar in poeziile și poveștile pentru copii.

Doruleț,

Bella Dona de Moldova,

Mărturisesc eram puțintel supărat pe mata. Mă pregătisem să vă-ntâmpim cu o îmbrățișare la Cisnădioara. Când colo, dumneata, m-ai păcălit. Dar acu’, după episodul III, la fel de savuros ca primul, musai să-mi treacă. Sper că sunteți mai bine. Da’ tot ne întâlnim odată și odată. Nu scăpați, zâna poate depune mărturie.
Text ce face ziua să zâmbească, curgere lejeră, spumoasă, iscusința în glume și ironii este de-acum binecunoscută. Nu pot decât încă o dată să vă felicit pentru reușită.

Doruleț,

Al 3-lea îmi place și dau o variantă:

„drumeț ostenit -
urme adânci în omăt
pași către casă...”

drumeț ostenit -
urmele-adânci din omăt
nu duc nicăieri


Doru Emanuel

replică și întrebare

căluț boncănind -
mușcata din fereastră
zâmbește iernii


BONCÃNIT nu se referă la cerbi?

Nu este a BONCÃÍ = a mugi, a scoate răgete??

Doru Emanuel