Doru Alexandru

destul de aproape, si totusi foarte departe...
ingerul acela poate ca e de gen feminin, dar are cu totul o alta forma ;)

frumoasa imagine ai creat tu. e o alta viziune. si poate ca da. poate ca e rosu feminin.
multumesc de trecere, Mihai

drag, Doru

nu stiu ce sa raspund... am cam pierdut obiceiul de a raspunde. multumesc de cuvinte, Marian. te astepta sa mai treci.

drag,
Doru

nu stiu ce sa raspund... am cam pierdut obiceiul de a raspunde. multumesc de cuvinte, Marian. te astepta sa mai treci.

drag,
Doru

ce pot spune... multumesc de trecere.

Maria: nu intotdeauna este asa
MA: sper sa iti fi placut intr-adervar mica mea poveste

in prima parte ai creat un fel de magie plina de romantism (combinata cu o groaza de elemente de natura... sa spun bisericeasca?) care aproape ca m-a aruncat printre nori. parca vedeam totul in fata ochilor.

sfarsitul ironic (din cate vad si imi pare mie) m-a adus cu picioarele pe pamant si mi-a trezit un zambet puternic pe buze... frumoasa compozitie. menita cuma sa socheze prin final?

drag,
dor

Cand Ionut Caragea se apuca sa srie o poezie de dragoste, apai atunci trebuie sa ne facem roata in jurul sau si sa ascultam. Stilul sau uimitor de a ne infasura in mrejele povestii sale de dragoste il regasesc si in povestea aceasta si am de gand sa il felicit pentru lucrul acesta.

Vroiam sa fac cateva sugestii, insa recitind poezia, sa caut acele elemente pe care le vroiam schimbate, realizezca totul e asa cum trebuie sa fie. As incerca poate sa schimb un pic inceputul, sa ii dau alta forma, pentru ca initial pare o clasica poezie romantica, pierduta prin negurile viitorului. Compozitia urmatoarelor strofe insa, ma arunca intr-o lume mult mai puternic si mai magic creata, iar lucrul acesta te salveaza.

Astfel de poezii din partea ta, imi plac.

drag,
dor

nu pot spune ca o inteleg indeajuns de mult. o simt...
e interesant modul de exprimare, insa imi pare incomplet.
danuca, danuca... puteai mai multe decat atat

semnele zodiacale isi au si ele semnificatia lor, dar nu legat de text. sunt semnaturi. leul - fotograful & modelul, berbecul - vesnicul incapatanat = eu.

intotdeauna dincolo e mai mult, nu-i asa? intotdeauna interpretam.

multumesc de trecere, Alina

drag, dor
d.c.

textule meu e doar o joaca de cuvinte...

majoritatea dintre ele, draga Maria, sunt reale

tot ceea ce e in ghilimele sunt citate mult prea reale...
nu se vrea o poezie...
doar niste ganduri satirice...

subintelesul lor e mare... FOARTE mare

copilaresc... prea copilaresc...

imi cer scuze daca suna prea dur...

ideea e frumoasă, și cu toate că e ușor neobișnuită exprimă același lucru: incapacitatea oamenilor de a înțelege la timp.

poate că numele alese sunt un pic cam prea... explozive, dar ideea în sine, cu toate că foarte mult discutată, rămâne un standard în proză.

eu propun cititorului să citească substratul, să nu se gâneadească la cine știe ce film tembel (așa cum am făcut și eu, de altfel, inițial) și să descopere alte lucruri și adevăruri pe care omul ăsta chiar le-a exprimat aici...

\"Și noaptea albă parcă n-o resimt
Cînd eu mă tu… tu niciodată eu!\"

De nicăieri în nicăieri plecând venit...

Am citit rând cu rând un text pe care nu cred că l-aș putea aprecia la adevarăta sa valoare. O răbdare uimitoare de a citi și vedea printre rânduri, de a aduna cuvintele și a le pune cap la cap; felicitări Maria pentru un text pe care l-am simțit prin tot frigul din furiile mele de acum.

Prea frumos pentru a fi scris de un om, așa că am să te ridic la rangul de înger.

D.C.

OK... Corectat. Scuze de greseli. Fusese transcrisa in 3 minute, inainte sa plec.
Cat despre partea cu subiectul fumat... cred ca... oare ce subiect nu a fost fumat deja? E doar o parere. A mea :P. Asa cum si tu ti-ai spus parerea aici.

D.C.

\"totusi este trist pe lume...\"

ai cuprins in patru versuri o intreaga evolutie, nu neaparat in poezie, dar si a sufeltului.

in poezia aceasta, dulce Danuca, sensibilitatea ta nu cunoaste marginile acestei lumi.

surprinzi romanta, simbolul, lumina si degradarea in doar cateva cuvinte cat se poate de bine alese. frumos!

damnarea finala e, poate, blestemul la care suntem supusi toti cei cu darul se a lasa cateva buchii pe un pergament pierdut in timp

D.C.

ai scris frumos aici, Ionut...
timpul nu imi permite sa las mai mult decat un mic semn, dar regasesc in textul tau multe dezamagiri pe care le-am avut de-a randul...

frumos, intr-adevar un text de o realitate imaginara...

inca cred ca nu e asa.

dorul
dc

tacerea e un lucru care nu incepe si nu se termina niciodata...

de data aceasta personajele sunt impreuna - cu ele si cu...

nu va mai exista si o parte a treia
sper

mi-ai citit biografia... e clar...

am incercat sa incriptez intr-o poezie ceva ce mi s-a intamplat de mai multa vreme incoace... poate ca e reuista, poate nu - tu in postura de cititor esti mai indreptatit a spune lucrul asta.

cat despre biti... chiar am o problema mare...

Cineva zicea odata \"cartile-s nemuritoare\"...nedeschise de suflet-copil..., iara un suflet de copil scrie aici, povesti de un cosmogonism complet superior.

Niciodata nu voi mai scrie!...O, Doamne nu tacerea!
Lasa vioara sa-mi planga drama netraita inca, lasa moale clapele clavirului...lasa-ma sa le cant. Fi-voi eu doar cand voi nu veti mai fi? Te lovesti de aceleasi dileme ale tacerii, precum ma loveam in trecut; te lovesti de o dilema a vietii pe care putini mai indraznesc a o cunoaste in felul in care tu te avanti a o cunoaste - iubirea. Pe de alta parte NU e numai iubirea, te avanti si mai departe spre cunoastere. Mana stanga a terminat de pictat mana dreapta. Indrept penita spre umeri; imi voi face aripi din cuvinte, asa cum voi va claditi castele pe ele...eu imi voi face aripi de povesti.dar nu voi mai scrie niciodata asa! Micuta creatoare incepe sa isi construiasca o lume, propria lume, incepe sa se transforme in mit prin aripile pe care si le creeaz, nu fara sens, din cuvinte. Spre aducere aminte...

\"Scrie, scrie-te, fii oamenii-litere! Scrie-te, dar in taina.\" Intreaga poveste se deruleaza in doua lumi, cea cosmogonica si cea dragostei nebune. Si totul poate... spre aducere aminte... sau poate... spre neputinta de a mai tine in sine.

Am sa o citez si pe Ela, cand spune ca te citeste ca și cum ai fi scris dintotdeauna proză poetică; si ma cutremur de durerea ce o vad in singuratatea ta. Si totusi... cineva te vede, Iris, cineva te vede, floare nestemata, si cred ca stii la cine ma refer...

imi doream foarte mult sa vin, am sa fiu langa voi doar cu sufletul de data aceasta...

mai ales ca sufletul meu e atat de aproape de voi... in Iasi...

Initial am vrut sa o contrazic pe Maria; inca am cateva reticente legat de ceea ce voi scrie, si asta datorita inceputului acestui poem. Acele prime versuri ma duc cu gandul la utlimile zile ale unui condamnat (îți voi întinde lingura și-ți voi ura poftă bună la zeama de zi) dar e posibil sa fie doar o imagine care pana la urma sa induca in eroare - incep sa cred ca pentru aceasta a fost pusa...

Intreaga poezie pare sa fie o alegorie intre dragoste, viata si moarte sub forma unei povesti de dragoste, insa apar scapari voite, ce duc in eroare cititorul; indreptandu-l spre ceea ce am spus mai sus.

O puternica poveste de dragoste se naste in strofa a doua, pentru ca apoi, strofa a treia sa aduca cu ea o umbra a unei despartiri, pe care autorul o descrie intr-un mod foarte neobinuit. iar eu știu sigur că ultimul glonț e gata să sară / în pieptul tău cînd vei fi pregătit să sufli / bucuros în lumînări.

Ultumul vers, incheie brutal povestea inceputa cu pana pe un pergament al iubirii. In viata totul depinde de dorintele omului, iar fiinta aceasta isi pierde dorinta de a trai in aceasta lume: de mîine nu va mai ninge.

Drag,
dorul