Dorina Șișu

copilul ăla ne-a rămas prieten, dar cred că tare-i mirat și dezamăgit. mergem înainte cu încredere.

vă mulțumesc pentru vizită, Ilie Grigore!

gânduri bune, D.

răbdarea dumneavoastră, dragă domnule Rachieriu, mă copleșește!
cu maximă bucurie vă mulțumesc pentru semnul lăsat. răbdarea, cred de-o vreme, este un semn al înțelepciunii. suntem tentați, din păcate, să luăm lucrurile așa cum vin fără să privim la ele ori în noi.

cu prețuire, D!

în fapt ar merge ”în tot ce mi-am dorit să am în minus” că de plus suntem sătui.
bun sfat îmi dau!

stimate domnule Rachieriu, vă mulțumesc frumos! în final ați punctat fantastic. ”...supapa urii” care niciodată nu se strică, rămâne deschisă, și culmea! mulți intră în aria ei, din păcate.
o zi fericită vă doresc!
cu prețuire, Dorina!

îți mulțumesc pentru gând și trecere!

cu toată dragostea mea,
D.

desigur că aveți dreptate, dar nu-mi iert scăparea și cum Dumnezeu mi-a scăpat, apăi nu știu. că acolo s-a născut Zeus, pe muntele Lykaion din Arcadia, iar eu cu lupii ne scriam poezii în trecerea timpului :)...

mulțumesc mult de semn!

cu dragă inimă!

vă mărturisesc, stimate domnule Rachieriu, că ador comenturile dumneavoastră!

mie nu mi se pare forțțată asocierea cu lupii. de ce? pentru că individa este practic împinsă să împlinească pornirile pe care uneori societatea o împinge. sunt faze la care nu visăm să ajungem, dar ajungem. dacă într-o zi voi deveni om al străzii nu înseamnă că este o implinire sufletească, ci o nevoie de-a trăi, fără voia mea, ceea cce alții au hotărât. desigur implicarea la noul stil rămâne de acceptare. nu facem ceea ce vrem și nici nu ne dorim să schimbăm cursul vieții, să nu zic al destinului, că-mi displace foarte tare, din simplul motiv că nu avem resurse.
nu știu dacă toate întâmplările sunt logice, dar știu că veracitatea poate domina absurdul.

vă salut cu mare drag și profund respect!

nu, dar e foarte bine că-ți spui părerea cu acest ”man”. treaba stă în felul următor: ”man” face parte dintr-un dialog cu un poet israelian, iar din corespondența noastră, de obicei pe mail, construim diverse faze lirice, eu luând pe ”man” în brațe evitând astfel să-i spun Adrian, un nume care nu-l puteam asocia în poezie.
am uitat să notez la finalul poeziei anul scrierii deoarece este foarte veche, iar ieri cotrobâind prin mesaje am dat de acest dialog. nu m-am putut abține să nu o postez. știu că nu e fantastică, dar pe mine mă face să râd. de obicei nu scriu pe linia asta și de aceea țin să păstrez comedia ironică a puținelor poeme pe care le-am scris.
Iepurele cred că a ajuns de multă vreme la nenea Oz, eu orientându-mi muza spre chestiuni mai adânci decât morcovii :) 'nealui.

Diana, comentul de la tine este binevenit!
mulțumesc!
gânduri bune și fericire maximă!

dacă steaua este atât de căruntă pe cât pare, dar sigur nu râde a fericire. îmi place să cred asta, iar dacă am avea câte o stea atât de înțeleaptă, ne-am orienta mai bine, atât prin impulsul pe care l-ar transmite ori măcar de rușinea ei. mai cred că sunt în căutarea tuturor cuvintelor pentru a înțelege rostul acestei lumi atât de comode și complicate în același timp.
vă mulțumesc pentru semnul lăsat!

considerație, domnule Rachieriu!

la câmpul de rulare a unui interior uman nu mă gândeam atât de profund. dumneavoastră ați punctat esențialul într-un pumn mic de copil. este atât de simplu! foarte mult mi-a plăcut. vă felicit din inimă și vă mulțumesc pentru ocazia de-a oferi o poezie curată!

cu prețuire!

Cristina-Monica Moldoveanu, vă mulțumesc pentru sinceritatea cuvintelor. Am considerat că sunt unele cuvinte de legătură care încurcă și deranjează la lectură, prin urmare am adus ceva modificări textului.
Metaforele pentru viață sunt ascunse în rădăcina trestiei care plânge :). După ce ea va înceta din plâns apare metafora morții, dar nu o cunosc atât de bine de aceea, uneori fără să vrem, ascundem necunoscutele în necunoscut.
Bucuroasă de vizită! Mulțumiri și numai bine!

nu am putut trece mai departe fără să vă spun că mi-a plăcut în mod deosebit această poezie.
cu tot respectul, D.

pentru că titlul poeziei m-a chemat pe nume :) am intrat să văd despre ce-i vorba. apăi nu-i orișice vorbă, că pe toate le-ați așezat cum se cuvine și prin cumințenia adevărului, recunosc plăcerea lecturii.
Foarte frumos!
Felicitări cu miile și-o stea din toată inima!

,de ce cizme germane și de ce un corb? dar e absolut demențial :) am văzut și nu am uitat, în timpul celui de-al doilea război mondial, că nemții purtau cizme negre și curate mereu. corbul meu, venit dintr-o sălbăticie de 13 ani, a venit, rănit, să se adăpostească tocmai în imaginea de care nu pot să scap, aceea a războiului, a morții, făcându-și propriul teritoriu pe domeniul meu, de altfel dăruit cu mare plăcere. am intrat în altă poveste :)
aveți dreptate în ceea ce privește familiarismul acelui ”man”. nu am privit astfel scrierea, dar înlocuirea cu Mann ar așeza în altă pozitie discursul. îl voi înlocui întocmai.
la cizme nu aș umbla, m-aș apropia prea tare de Marlowe și nu se cuvine.

vă mulțumesc din suflet pentru dăruire!
prețuire pentru dvs.

atât de puțin mă cunoașteți!
desigur că tot ceea ce ați scris mai sus are o valoare imensă pentru mine și nu voi avea nicidecum o reacție explozivă. vă mulțumesc pentru răbdare. mă voi gândi la tot ceea ce ați scris, cu cea mai mare seriozitate.

să aveți o zi frumoasă!

Domnule Rădulesc Florin, vă mulțumesc. Cititorii care au cumpărat cartea și au citit întreg romanul mi-au confirmat, ca și dumneavoastră opinia, că a fost captivant, au râs, au plâns și au rămas cu un gust trist la final din cauză că scrierea a fost prea scurtă. Aici nu am postat un capitol întreg, ci numai 20% din el.
Vă salut cu bucurie și adânc respect.

Domnule Vasile Munteanu, mă miră lejeritatea dumneavoastră de a cataloga ca ”text duplicitar” (DUPLICITÁR, -Ã, duplicitari, -e, adj. Fățarnic, ipocrit.) Cum ați ajuns la concluzia că textul ăsta este ipocrit? Sunt consternată și aștept neapărat o explicație. Cum vă dați seama că nu are acțiune dacă nu ați citit întreg romanul? Vă accept părerea doar în momentul în care veniți și-mi spuneți ”ți-am citit romanul și nu-mi place, este duplicitar și nu are acțiune”, dar după câteva rânduri ajungeți să mă catalogați la marginea unei scrieri despre care nu știți nimic. Este o carte vie bazată în întregime pe fapte reale, nu am catadicsit nici numele celorlalte personaje să le schimb, ceea ce este periculos vor spune unii, dar nu-mi pasă. E adevărat că nu am urmat nicio tehnică literară în a înflori și desena romanul în imagini stilistice. de ce? pentru că am vrut să rămână la îndemâna cititorului naivitatea personajului principal și adevăratele fețe ale personajelor participante. tot din experiență personală am scris și eu, iar faptul că apare ca un scenraiu de film, da, recunosc, cam așa am vrut să arate. acum, după ce romanul a fost publicat, regret. regretul îmi aparție și motivul lui la fel.
nu am citit nimic din I. M. Ștefan, dar voi căuta cumva să fac rost de cărțile pe care mi le-ați recomandat.
Vă mulțumesc pentru sinceritate și timpul acordat.

parcă la final îi lipsește ceva...în rest poezia este frumoasă.

domnule Vasilescu, vă sugerez să încercați ți altfel acest poem. o aranjare în pagină, renunțarea la unele elemente care dă o oarecare ușurință poeziei: spre exemplificare vă dau exemplu din poezia dumneavoastră:
versiunea dvs:
”Nu mai citesc,
Dar nici nu scriu
Pe o hârtie roz
Și cu miros
Suav.”

iar eu aș vedea astfel:
nu citesc și nu scriu pe hârtia roz.

domnului Răzvan Rachieriu; neputința de a schimba lumea îndeamnă gândul să se facă mantie de ploaie. în dreptul luminii mari așezăm speranțele. strălucesc atât de tare încât orbim și apoi ne trebuie ceva vreme să ne revenim, apoi să ne dumirim, care sunt ale noastre, să nu care cumva să captăm, din greșeală, speranțele altora. lumina mică ne odihnește. naștem după fiecare, naștem o zi și o viață. vă mulțumesc pentru frumoasele comenturi aduse. să aveți o zi cu pace!

domnului Dumitru Sava, eu cu dracu' nu mă dau :)
țin cont de sugestia dvs. aveți dreptate că după zisele vacii nu încape Duhul Sfânt, prin urmare ader la cumințenie duhovnicească și voi găsi un final de genul ”în spatele vieții cineva împingea sângele meu” deși parcă pare trasă de urechi...
vă mulțumesc și vă salut cu bucurie!

o scriere cu miros de gutuie. foarte plăcute și frumoase așezări ale sufletului ați pus aici! tot ceea ce vine din lumea aceea are o strălucire aparte și dumnevoastră ați punctat de minune nucleul acelor vremi.
vă felicit din suflet!