e cineva care?

Să nu ne luptăm cu utopia, să o lăsăm să curgă prin noi, căci substanța ei e perfecțiunea, chiar dacă atrage după ea anarhia, care poate înlocui structurile desuete, șubrede și ruginite, cu unele noi, smălțuite cu idealuri imense, fiindcă este necesar să schimbăm măcar ceva din lumea aceasta în declin, degringoladă și impregnată cu haos.
Ziua înseamnă prezența luminii siderale maculată cu corpusculi de întuneric, iar întunericul înseamnă lipsa luminii, într-o ciclicitate care-și arogă dreptul la veșnicie.

dacă cerul nu ar fi așa departe de mine. În lipsă, cu sfioșenie, îndrăznesc o sugestie. Textul e așa de reușit că Dumnezeu nu prea ar avea motive de fugă. Însă, după vorbele aruncate vacii, dacă am înțeles bine, mai că l-ai pus pe gînduri. Și spre a fi convingătoare, poate ar trebui modificat finalul. În lipsă de altceva la îndemână, eventual: "în spatele vieții dracu vampirează în sângele meu"
Cu scuze!

domnului Răzvan Rachieriu; neputința de a schimba lumea îndeamnă gândul să se facă mantie de ploaie. în dreptul luminii mari așezăm speranțele. strălucesc atât de tare încât orbim și apoi ne trebuie ceva vreme să ne revenim, apoi să ne dumirim, care sunt ale noastre, să nu care cumva să captăm, din greșeală, speranțele altora. lumina mică ne odihnește. naștem după fiecare, naștem o zi și o viață. vă mulțumesc pentru frumoasele comenturi aduse. să aveți o zi cu pace!

domnului Dumitru Sava, eu cu dracu' nu mă dau :)
țin cont de sugestia dvs. aveți dreptate că după zisele vacii nu încape Duhul Sfânt, prin urmare ader la cumințenie duhovnicească și voi găsi un final de genul ”în spatele vieții cineva împingea sângele meu” deși parcă pare trasă de urechi...
vă mulțumesc și vă salut cu bucurie!