Dorina Șișu

rugăciunile le spui simplu. e adevărat că suntem tentați să descriem totul. mi-ar plăcea dacă versul tău l-aș citi așa cum curge o apă de munte, limpede, clară.
de exemplu, dă-mi voie să-mi spun părerea sinceră, aș spune așa:
Rugăciuni în șoapte,
rânduri în dans continuu,
eu sunt inventarul vieții
nesiguranța de mâine trece,
rugăciune scrisă pe coli transparente
urme de cuvinte
oftează și dor
și
fine închipuiri
rămân


mă rog alături de tine.
cu mare drag,
Doria

Buna mea Sorina,
am vrut să pară poem în proză dar cred că duce mai mult la psalmuri. Nu știu ce să mă fac. Probabil o împart în mai multe părți să fie poezie. Este ceva despre minele meu păcătos. O înțelegere între lume și eu. Mă întrebam de ce destinul îmi face curat blestemând pașii să nu cunoască linia continuității?
Noi am abordat viața dintr-o poziție înaltă. Ea a crezut că noi ne ridicăm deasupra ei. De aici a venit totul. Copilăria? Inocența ochilor tăi a enervato. Am supus, fără să știm, dreptatea la rând cu suferința. Nu am cerut. Când ești copil, ceri. Ai tăcut și ai continuat plăcerile în vise. Ai crescut așa. Ai sperat mut în toate nopțile. Noi am uitat să fim reali. Poate că suntem dar atunci greșim. Viața? E frumoasă tocmai prin slăbiciunea ei, prin faptul că o dominăm, că suntem mai înalți decât ea, că ne prelungim mersul pe marginea tuturor viselor fără să ne pierdem echilibrul. Aceștia suntem noi.
Uite că m-am întins la vorbă....
Mi-a plăcut părerea ta.
Mulțumesc pentru frumoasa vizită.
Cu tot dragul,
Doria

nu ma asteptam sa asociezi soarele cu mamaliga...cred ca merge.
semn cu lumină, pardon, de lectură.
cu deosebit respect,
D S

Trupul tău fraged
se înfășura în vânt,
fără răspuns

ce i-ar putea răspunde vântul? dacă vântul cuprinde trupul sunt convinsă că nu mai rămâne fraged...
multe răni.
apeși pianul pe clape....hm, e firesc. ai putea apăsa pianul pe coadă? da....tot firesc. fă din poezie ceva mai nefiresc, nu-mi da multe explicații, sau le poti da dar mai diferit si mai inuman...oricum suntem destul de plini.
am lecturat cu interes.

desigur trebuie respectata viata. trebuie sa acordam importanță viului. de pe margini se vede altfel. poate că cel ce vrea să pună capăt vieții nu e un om laș. e o ființă mult prea sensibilă. simte vibrația aerului. dacă acești privitori de acum ar fi fost acolo, cum ar ajuta fata? și-a revenit. nu regretă gestul. uneori multumeste cerului că l-a făcut pentru că simte că a devenit mai puternică.
mi-ar plăcea să ne vedem în fiecare zi...cu zâmbetul reușitelor pe buze.
mulțumesc din suflet.

Mai bine faci o faptă bună
Și te duci în pădurice

e bun îndemnul și nu ne strică să mergem toți în fundul pădurii și să nu mai scoatem capul de-acolo în veci.
eu aș mai completa așa:
Calci frunzele în picioare
Iar în anotimpul următor
Vor crește în copaci
Urmele tale

Cu drag,

Baile Átha Cliath, fáilte roimh chách!
Din Dublin, cu drag!
Te felicit drag prieten, cu dorul de-a avea în mână cartea ta.
Muza fie cu tine!
cu mare drag,

seamănă cu o scară...citind de mai multe ori poezia ai tendința de-a ridica vocea pentru că simți urcarea cuvintelor. pragul ființării în LUMINA CUNOAȘTERII clarifică ghemul existențial.
mi-a plăcut acest râu de cuvinte.

vă mulțumesc domnule Chiripuci Cristian pentru gândul lăsat. vă doresc o zi minunată!

...de ce nu simplu Quijote?
răspunsul meu e: din obișnuință.
și cum să fac să dispară obișnuința de-a rămâne eu? Să nu scriu poezie când mi s-a reproșat că o fac, cu naivitate spunând prea mult despre mine? Am fost sfătuită să arunc realitatea și să scriu sub acoperișul misterului și dvs spuneti că nu pot scrie poezie pentru că nu sunt eu? Trebuie să mă cunoașteți bine să afirmați asta. Nu putem spune nimănui să nu scrie poezie chiar dacă o face prost.
Poezia vine din noi, poate prea din adâncul nostru iar realitatea e acolo unde cuvântul apucă de tâmple fărâma de adevăr lăsând lumii ocazia de-a percepe lumina sau întunericul sub care am fost creați.
Vă multumesc pentru popas și semn.
Gânduri bune.

Vă mulțumesc! Sper să fie și succes în viitor. Zile frumoase si ganduri bune!

Va multumesc, Dl L.I.Mureșan pentru lectură.

citind poezia, m-a cuprins o stare gazoază, apoi lichidă, m-am simțit bulă...dar dezordonată am descoperit tot pătrunzând tristețea și urâtul, armonia și natura, într-un final interior de gaze și lichide.
Nu știu ce ne mai face să râdem după o așa experiență fierbinte.
Închei cu o copie chiar pentru mine, sărmanul sărman ce nu înțelege de ce azi nu e mâine.

Gânduri bune!

așa voi face, aveți dreptate.
Cu mulțumiri dumneavoastră, Anni Lorei Mainka!

Aveți dreptate, doamna Vali Slavu. Sigur voi reveni pe text și-mi cer scuze pentru graba scrisului și a postării.
Vă mulțumesc pentru mesaj.
Dorina

ah, așa e....era o persoană vorbind singură, își permite să fie liberă vorbind aiurea, căci ea credea că nimeni nu o aude. Nu cred că o femeie se dezbracă la doctor de plăcere, sunt sinceră. Oare nu am fi cu adevărat bolnavi să credem asta? Ce bine că am cancer, așa mă pot satisface la maxim stând goală și cheală în fața unui grup de 3 bărbați! Satisfacția sexuală e divină. Ce noroc pe capul meu! Ce destin fericit! Chiar așa...nici nu se vroia o legătură cu începutul, tot ce facem într-o zi nu are legătură cu ce urmează pentru că nu ai cum să ști, de-am cunoaște ce trebuie să gândim, gândesc că ar fi prea matematic și unde-ar mai sta frumusețea momentului? Gândul vine și te bântuie apoi pleacă sau rămâne, cine să mai știe?
E doar o simplă trăire, ca și cum un om obișnuit dorește să respire, normal, fără să-și dea seama că greșește...poate că firescul e altul.
Cum se trage piciorul la foc automat? Așa cum l-am tras eu...aveți dreptate, gesturile sunt prea-prea și nu foarte-foarte....sigur că textul cum e.
Vă doresc o zi fără doctori. Fie ca fericirea și sănătatea să vă urmeze toți pașii.
Cu respect!

voi corecta textul. Mulțumesc pentru semn. Zile frumoase!

\"când la mijloc suntem noi,
plini de viată, plini de moarte\"
negativ și pozitiv. Balanță ce atârnă când prea jos, când prea în sus. Mijlocul e baza. Dar ce e el? Nucleul? Viața? Nu cred, m-aș contrazice de plini cu plin și gol cu gol, \"plini de viată, plini de moarte.\" dar nici tineri nu se poate, aici lipsește opusul, ridul oferit de soartă sau măcar un singur fir de păr alb. Lumea bună? Nu se poate se anulează apoi mitul umanizării. Visele, indiferent de lume, rămân. Jur pe ce am mai sfânt că visele rămân și chiar foarte-foarte.
Curge poezia când la stânga, când la dreapta, important e că ai lăsat vlăstarul tânăr bătut de vânt într-un ritm cam trist al decepției dar...e acolo.

contează impresia și vă mulțumesc, domnule Paul Gabriel Sandu.
Imaginea brațelor e reală. Totul e real. Anumite gânduri, poate că cele legate de culori, simțiri, clișee, ar putea veni din imaginație. Această agresivitate e bazată pe fapte reale. Cum aș putea întoarce poezia spre lumină? Cum? Uneori aluatul e prea tare, alteori se fabrică greșit, rănile se nasc instantaneu și nu ai timp să schimbi culorile iar pânza în fața căreia te afli, devine monotonă. Rama încadrează imagini. Nu știu lucra din imaginație, îmi cer scuze, dar ...ce pot face vieții? Puteți întoarce puțin capul? Poate că nici nu veți auzi plânsul ploii care spală realitatea.

umanul pețit la prima răscruce
valul desparte centura ce duce
un gând, o născare pe buze ne moare
o vreme, un ceas, un vis ce ne doare
în brațe de ghiață pornite din mit
mesaj entitate, simbol despărțit
de forme și ape femeia privește
dovada cum zace din sacru-n poveste

sau:
am încercat să scriu
dar toate m-au durut
am încercat să tac
dar gândul era slut
am încercat să plâng
nici asta n-am putut
și uite-așa
o zi
întreagă
am pierdut

dar mă întreb mereu: pe cine vreau să mint? pe mine? pe cel ce mă citește?
E adevărat, e dur, dar ce pot să mai fac?

Cu respect,
Dorina Șișu

Păi dacă îl apuci pe Fluturașule zglobiu de coadă, mă gânesc, fiind și zglobiu, că nu ți-ai putea găsi echilibrul în înaltul cerului. Ce mâncărică bună a făcut mămica? Dincolo de aceste imagini, poezia aceasta place prin \"firescul\" lumii copilăriei. Recunosc fericită, că mi-ar place să stau agățată de coada unui fluture și să mă plimb așa-n neștire pe deasupra tuturor răutăților lumii, că numa umană nu mai e..deh, mi-a plăcut cum curge visul și simplitatea lui.