sa mori in rand cu ingerii

faci o sumă să-ți iasă de-o haină? de ce? importantă e ușa și pragul. poți trece gol dincolo de lume. și dacă toate se prăbușesc în centrul pământului înseamnă că acesta se transformă în Tartar și probabil că toti vom deveni Sisifi cu bastoane de nuc încercând să rămânem verticali de dragul vecinilor. mărul. păcat. șarpele privește frumosul și-i spune de verde că-i negru, de cer că-i pământ și de oameni că-s nemuritori. rămânem să dorim ceea ce nu putem avea. inconștienți de puterea noastră ne mirăm cât de mult ne putem mira. în definitiv ce e moartea? o frumoasă trecere și o continuitate de nimeni știută. de ce să știm? căutăm cuvinte și gânduri să putem păcăli timpul că el a trecut și noi am rămas mai triști și mai bătrâni. mi-a plăcut călătoria în jurul mărului, căci noi asta facem o viață întreagă sau măcar jumate din ea cât o trăim, că în rest e agonie, adică roim în jurul păcatului încercând să găsim calea spre mântuire cu spovedania unui simplu om. mare lucru. mi-am amintit ce sunt și de ce nu sunt din ce nu m-am gândit că aș putea să fiu. nu suportăm așteptările. rezultatul e mereu altul. realitatea se joacă în ape. înțelegerea unui moment scapă printre degete adevărul și rămânem cu iluzia că am înțeles ceva din viață. durerea ne-a rămas ca o amprentă pe retină. mi-am dat seama cât de puțini rămânem chiar atunci când ne numărăm anii cu melancolie. mici cu vise mari. un contrast amețitor.