diana dumitraciuc

domnul meu femeia ta de apă sunt bea primește moartea mea curgătoare zidește-te în trupul cu luciri diavolești nu căuta aerul respirația nu există domnul meu femeia ta de deșert

un înger o păpușă și o târfă despre centrul de greutate nimic deși ție îți scriu toate astea |alunecând încet prin crăpătura unui ciob de oglindă| pe o cârpă udă îți scriu despre

astăzi mergem la magazin să cumpărăm cuie, să te prindem în burtică. zău, nu are rost să ieşi pe afară, doar ca să fii supererou, să inventezi focul şi alte mofturi. prima şi ultima ta femeie sunt

se deschide o ușă un pat o masă un dulap o lampă se închide o oglindă |prin care am trecut în tine| un om se ciocnește la colț cu un alt om scântei |scurgeri din alt salon zid peste zid

fiecare muc de țigară deschide în trup un soare nou în coajă pe care o rupi plin de dor să descoperi pielea de copil fiecare foc naște o sete întinzi mâna fierbinte spre golul din apă mâna

ileana mănâncă ciocolată neagră iarba este neagră și cerul negru este ileana plânge ileana ascultă tom waits green grass și plânge cuțitul taie un deget două

te așteptam când ai venit ai văzut doar o ușă voiai o fereastră ai început să zgârii coaja sângele mă-ncolăcea ca o iederă încercam să-ți spun ia-mă de mână și intră-n poveste dar cuvintele

9:23 p.m. ea se plimbă pe bulevard ciorchini de inimi se agață-n ciorapul fir lycra pantofii devin sicrie sub tocuri poc poc și se umple ca o sticlă cu parfumul testosteronului rochia roșie

în fiecare seară îmbrac rochia roșie pregătesc cina vinul în două pahare înalte și pieptăn orele până adorm pe partea stângă păstrându-ți apusul sub pleoape dacă vii ai grijă să nu calci

buburuză ruză unde vei zbura acolo mă voi mărita buburuza a zburat spre nord iată-ți fiica rătăcitoare iartă-mi plecarea din tine mi-a crescut o dragoste într-un bărbat polar azi m-am întors

aerul sufocat de meduze o caracatiță vărsa crepuscul în cuvinte o să plec și limba ta cade ca o lamă inima se zbate ca un pește ochii se umplu cu alge părul foșnește de melci ei, și? zic,

iartă-mă doamne sunt online și ascult radio/tag/sad/delicious solitude plâng furtunos cu ambiția de a escalada cea mai înaltă notă a

un anotimp incert un cer străin sprijinit pe un cerc de arbori învârtind gândurile încinse într-un carusel infernal și parcă aș merge pe o sticlă subțire simt golul vibrând sub fiecare pas

te trezești cu soarele înfipt în piept cu o limbă de foc încolăcită în jurul gâtului degetele se lungesc se despart de tine plutesc

dacă fac o secțiune transversală în mine pot să-mi văd morțile aranjate în inele concentrice dacă mă uit la tine văd cum totul se așază în cercuri și golul cu dinți îmi învârte trupul pe

îți place mă întrebi te iubesc îți spun zâmbești poate dacă eram blondă poate dacă aș fi citit bulgakov sau să fi ascultat gainsbourg dar zic fuck you cu toți dumnezeii tăi te bag iar în

rotundă ca o rodie tăiată în două privesc ungherul unde păianjenul țese geometrii contorsionate și colțul camerei intră în mine ușor înclinat spre stânga secțiune prin piramida în care tu dormi

Lumea trebuie să rămână la locul ei! Muzică, vă rog! Inimă! Acordeon! Flacără, nu tremura! Femeie, nu visa! Astăzi este sărbătoare cu cruce roșie. Intru în scenă. Și ce dacă nu mai am picioare?

azi dușul se prealungește memoria oglinzilor topește carnea pe tine pe mine apa nu este albastră copilul ne-a mințit apa este roșie ca o pasăre fără cer se zbate până aerul se învinețește

timpul meu e un șir de puncte întrerupte de bocanci grei pe urmele tale clipele își cască guri duhnind a praf de pușcă adun bucăți rămase între dinți piesele unui puzzle fără sfârșit schijele

în celula N7 stă nostalgia lui tarkovski pentru că a fost aseară pe cinemax și a fost trist celula O13 este temporar orbită de un neon într-o criză de om celula F5 are pistrui și joacă

aruncați în lume ca într-un abator îndopați cu vise carnale cântăriți adulmecați de nopți în călduri așteptându-și hrana sub pat ne iubim carnivor luna ne-ascute până la oasele împletite în

soarele încearcă să intre prin storurile trase noaptea doarme dusă printre sticlele goale cap greu gură uscată memorie rușinos dezertată of viață tu femeie păcătoasă încă știi drumul

îmi pun rochia realizez că nu-i nimeni să-nchidă fermoarul te caut pe fundul sticlei nu nu ești acolo doar umbra asta se rotește-n jur o limbă de ceas tot mai grăbită până timpul se strânge ca