rugăciunea lui robinson

eu textul tau il vad astfel:

iartă-mă doamne
sunt online și ascult radio/tag/sad/delicious solitude
plâng furtunos
cu ambiția de a escalada cea mai înaltă notă a depresiei
urc să-ți zic
doamne lasă cataligele
coboară de umblă pe pământ dacă te mai ține
mai schimbă carnea slabă de înger
cu o porție de McNuggets și un diet coke
coboară să ne îmbătăm la un cocktail în street spirit
o să-ți mărturisesc că n-am cont pe facebook
o să filozofăm despre risipa în labirintul de oglinzi înșelătoare
apoi o să-ți spun ultimul cancan și de-ale lumii
iar tu o să râzi pană se luminează

doamne ți-am înălțat atâtea ruguri așteptând the crystal ship
o vreme am alergat am căutat am sperat
acum mă mișc tot mai încet
de parcă s-a înfundat pâlnia timpului
și cerul a rămas înțepenit
în paradise circus
abia îmi mai țin echilibrul pe linia orizontului
insula arde și focul mă îmbracă în solzi de aur

dar iată
un triunghi se deschide în ocean
ca un ciob de oglindă
în fiecare solz se trezește un ochi
din plăcerea de a se privi
sunt guilty my lord și e al naibii de bine
îmi fac o barcă din ultima filă a bibliei
(așa de-a dracu )

să crape arca lui vineri și tot neamul lui

bineinteles, tu vei decide ce/daca/cum vei modifica. mie insa asta mi se pare cea mai buna varianta.

am ales sa insemnez textul pentru naturaletea cu care curge. nu mi s-a parut deloc fortat. iar aceasta (aparenta) revolta mi se pare autentica si credibila. ai o usoara tendinta de a arunca in stanga si in dreapta cu englezisme, e ok sa le folosesti dar e bine sa nu faci exces, orice simboluri ar purta ele cu sine.
prima strofa mi se pare foarte inchegata, si chiar reuseste sa creeze o imagine dinamica, un pictorial derivat din urcarea ta si coborarea lui. cu toate ca in ziua de astazi tot mai multi pseudo-autori incearca sa-l aduca pe dumnezeu in baruri, in bordeluri sau la plimbare (si evident nu prea le iese), la tine lucrurile stau un pic altfel. e din cauza ca nu ti-ai dorit sa obtii mai mult decat e. partea cu solzii, ochii si foaia din biblie mi se pare ca incheie poemul intr-un mod 'onorific' sa zicem, in sensul ca par a fi un ditai cuiul care bat acest poem vertical undeva intr-un perete imens al unei piete mari, ca trecatorii sa-l poata citi. nu-n ultimul rand as vrea sa spun ca tot ce ai scris, de la inceput pana la sfarsit, se leaga si chiar lasa cititorul (pe mine cel putin m-a lasat) cu o imagine limpede asupra your strong evil.