respiră. chiar dacă aerul se sparge de tine ca de un ţărm, în toate tonurile de roşu. chiar dacă rujul ei îţi curge prin vene. lasă-i ei pielea, să simtă degetele lui ascuţite. lasă-i ei zâmbetul,
eu știu că tu ai învățat cuvintele să meargă.
eu știu că tu învârți zilele cu cheița, că seară de seară pui soarele în piept, la încălzit și-mi trimiți visele la joacă.
eu știu că tu coși
linia orizontului trece prin oameni, secerătoare. o pasăre culege țipătul zilei, cea mai înaltă întrebare. ochiul tău singur vrea să prindă toamna într-o culoare neștiută de nimeni. să umple spațiile
se știe că omul are un ochi prin care iese soarele. ca un cățel. ham, ham. eu sunt lumina sufletului tău, prea singur omule, prea om copacule. și îți spun că doar numărul unu există. tu te împarți
să fac planuri pentru ziua de ieri să aștept să treacă ziua de azi până găsesc un motiv să mor plictisit de ziua de mâine
într-o zi oarecare să descopăr că totul se înmulțește cu zero
că
azi dușul se prealungește
memoria oglinzilor topește carnea pe tine pe mine
apa nu este albastră
copilul ne-a mințit
apa este roșie
ca o pasăre fără cer
se zbate până aerul se învinețește
totul începe cu o castană vinovată de încă o toamnă și un soare depresiv cu miros de igrasie de pământ bolnav de departe ora târzie se aruncă fără anestezie în pieptul părăsit de păsări curgătoare
soarele încearcă să intre prin storurile trase
noaptea doarme dusă printre sticlele goale
cap greu gură uscată memorie rușinos dezertată
of viață tu femeie păcătoasă încă știi drumul
gene lungi zbor de hârtie
(de la o vreme îți tragi viața din poze)
rochia în sânge clocește un pantof roșu într-un colț de vară
încă o vară învățată pe dinafară
cerul rană uscată în geam
când ceasul se oprește între nouă și nouă între acum și aici
când te-ai săturat să înghiți aceeași mâncare de pește
când pleci dintre oameni să îngropi o sticlă nouă în cimitirul celor
uitarea a crescut mai înaltă ca noi
sângele plecat să te caute nu s-a mai întors
din gâtul retezat al clipei plouă necontenit
trag în piept parfumul descompunerii
golurile din
dacă fac o secțiune transversală în mine
pot să-mi văd morțile aranjate în inele concentrice
dacă mă uit la tine
văd cum totul se așază în cercuri
și golul cu dinți
îmi învârte trupul pe
(create new wor(l)d)
primăvara își deschide ferestrele
toate
(application unlocked)
văd sfârșitul prin tine atât de aproape (deletion already started)
un șarpe se naște (sângele tot mai lung
trezirea. îmi privesc reflexia în apă și spun timpului pe nume: ai început să te usuci, femeie. închid ochii. închid soarele. mă scufund. inima plutește în derivă printre oasele de sare, ruinele unui
Lumea trebuie să rămână la locul ei! Muzică, vă rog! Inimă! Acordeon! Flacără, nu tremura! Femeie, nu visa! Astăzi este sărbătoare cu cruce roșie. Intru în scenă. Și ce dacă nu mai am picioare?
Bună dimineața! Îți strâng mâna ferm, nu prea tare totuși, te privesc în ochi, așa cum am învățat la cursul de comunicare, fluturând zâmbetul perfect, copiat din ultima reclamă la Dulcolax. Facem un
florăreasa de la colțul străzii povestește. un om s-a dus. prea departe. prea ușor să-i dai morții un nume.
ajung acasă. rămân o clipă în fața ușii. încerc să-mi amintesc ceva. nimic, poate. scot
un om se împarte la doi
bărbat și femeie
față în față, în sine
dragostea imposibilă
un om iese din sine, se înmulțește cu doi
regizorul țipă: încă o dublă!
cineva pictează cerul în
plouă
femeile au ieșit curgătoare pe străzi
doamna cu anemone în lesă își picură sângele roșu giotto de catifea
nu
ea nu plânge
orgoliul o ține dreaptă ca un corset
ea merge și merge nu se
Sătul ca toate să intre buzna în el, să lase în urmă doar umbre zvâcnind, omul nostru și-a dat moartea pe un aparat foto.
Cu ochii strâns închiși, bătea neobosit străzile, în timp ce obiectivul
te-ai trezit închis într-o cameră
decorată cu gust
nu poți să te plângi prea tare
doar că are o singură ușă cu un vizor
la început ți-ai lipit ochiul de el oarecum curios
dincolo
femeia tace și toarce sângele cald
din care țese cămașă bărbatului plecat la vânătoare de zei
inima lui doarme în borcanul cu dulceața de cireșe amare
femeia tace și-și acoperă trupul
ți-au dat niște prafuri roz
iubește au zis
pentru că așa este bine
ți-au băgat pe gât biletul spre rai
pentru că așa este bine
dar în tine trăiește doar un vierme bătrân visând pământul
ah igor
cum te-am iubit eu pe tine într-o noapte sticloasă de februarie
dacă așa te chema
și dacă vodca vodcă era
of igor ninsoarea roșie ne îngropa
și acum
acum ce a mai rămas din noi
o