când

când ceasul se oprește între nouă și nouă între acum și aici

când te-ai săturat să înghiți aceeași mâncare de pește

când pleci dintre oameni să îngropi o sticlă nouă în cimitirul celor nedormiți și speri că iadul e plin de pisici

când te lupti cu oglinzile împleticit între două lumi sub un cer multiplu de unu pentru că celălalt e niciunul

când îți plângi de milă la poalele nopții ce-și strânge amanții-ntre picioarele ude și lasă în urmă orizontul în sânge iar cearceafurile țipă ieșite din minți

când strigi dragoste dar nimeni n-aude nu crede nu știe și-ți spun că te-alinți

când nimicul e un bec ars deprimat să tot vadă cuvântul izbăvitor sfărâmat între dinți

când mahmur tavanul îți cade în cap morții din pod vin peste tine valuri de strigoi valuri de sfinți cu toții flămânzi

când memoria macină trupul și prezentul ajunge la os

atunci apare nenorocitul

atunci aprinde lumina

ca să vezi cum ți-ai purtat viata pe dos