Daniela Slapciu

Ca într-un basm îmi caut eu roibul pe care să-ncalec ca pe-o frunză de vânt să plutesc peste timpuri să plutesc peste maluri fără să-mi pese că stau doar la tine în gând

Gară de gânduri și-n gară claie de vorbe Toamnă Lângă mine tu Peste șine trec reci cuvinte ca ploi Trenul? S-a uscat și-a căzut de pe șinele maronii

I. Iată-mă-s liniștea din care fumul plecând, te va încețoșa. II. Iată-mă-s umbra sub care călcând, îți vei căuta albul. III. Iată-mă-s noaptea pentru care luna va îneca

Aud pașii tăi departe Te visez revenind Înghit răsuflarea-mi Uscată Amintirea ta mă ajută Să respir din nou Încătușată

În ochii tăi Poemele mele nescrise Teama de singurătate Ferestrele Care-mi deschid largi Aripile de zbor

Alergând veneau caii peste câmpie cu vântul în nări Nechezau în ecou spumegând Nori de praf în urmă Nimic în cale Alergând veneau caii spre izvoare

Tu, ochiul inimii mele spre viață, Lucifer căzut pentru mine, ai plecat odată cu roua florilor de trandafir. Demult, credeam că pieirea ta va fi odihna sufletului meu... Dar acum, parcă aș

Simt cum mă sfârșesc... Mâna ta s-a desprins de mâna mea și în treacăt, un fir al sufletului tău mi-a biciuit obrazul plâns. Te mângâi acum pentru ultima oară, lăsând un semn fără urmă; în

Noi, ne-am născut în iubire sub aceeași stea. Tu, parfum nebunesc de liliac înflorind în sufletul meu; Eu, zburând albă, ca adierea plăcută a vântului din gândul tău. Tu, lacrima de

Viața e ca o muzică: trebuie să găsești mereu un DO central. De la el, cânți și în sus, și în jos fără să ieși din gamă; nu ai nevoie de asta și nici nu trebuie. Trebuie și ai nevoie de

Ești frumos, dar rece și semeț. Ai trupul perfect sculptat. Buze senzuale, dar de gheață și mereu flămânde de mine. Ochii mă privesc cu raceală din adâncul sufletului, îmi taie legăturile cu

Vine o zi. Vine o zi cu vise, cu gânduri, cu amintiri, dar fără tine. Trece o zi. Trece o zi cu nervi, cu bucurii, cu zâmbete, dar fără tine. Vine o zi. Vin două. Vin trei. Mâine toată

Uneori nu vezi sunetele care cad din ochii tăi. Rareori nu vrei să vorbești franceza pentru că ți se pare ieșită din uz. Deseori asculți la radio doar semnalele transmise de balene și

Tei galben cu așternuturi de foi ude, ți-am încrestat ușor în carne nume de nemurire și ți-ai îndoit prostuț creanga, strigându-mi că-n numele meu nu e decât palid parfum de ani. Secole

Îmi arde sufletul în tine dus de pierderea privirii tale e străpuns acest hoinar bălan cu aripi ude de lacrimile-mi mute… Îmi ești atât de departe…și dorul meu de tine

Și viața mea se taie în foi de vorbă. Plecat-am la drum lung spre mine, să mă mai văd, să mă întreb de-s bine, ce mai fac. Și ce pustiu era în mine; eram doar eu singură.

Toți suntem bine clădiți, bine trunchiați și încecați de mii de valuri. Toți suntem în picioare, Mai îndrăzneți și mai curați ca lacrimile mute. Așteptăm să ne săgetați Câteva vorbe

Ne place să umblăm desculți prin stele, Să ne-nvelim cu vise și dorinți rebele, Să ne-mbătăm sorbind zefir Și să plutim pe pleopele de trandafir. Să ne trezim mai aprigi decât marea, Să

Se scaldă-n marea de azur găndurile mele mute...de mult pierdute... I Marea e gândul meu pierdut ce se izbește trist de stânci nepăsătoare; foșnește,

Îmi încolțește iarba-n gând, În ochi se ivește un soare plăpănd. Sufletu-mi se vede din zăpezi topite, Încă-i ghiocel cu priviri albite. Rândunici sfioase-mi ciripesc în zâmbet, Astăzi ca

Aproape, tot mai aproape, timpul își deschide privirile întristate de lipsa ta. Încet, tot mai încet, un rol ratat, un joc uitat de-a tu și eu.

Ca o ploaie coboară stele fără licăr pe spinările turmelor albe, prinse ca un ghimpe de palmele mele tăcute. Vine din urmă seara, grăbind,

Gândul meu te cunoaște de milenii și știe cum pășești moale înspre mine. Tu nu mă vezi și nu mă știi, dar eu te privesc ascunsă după umbre și aștept să vii, să restrângi toată marea ce își