Dor de tine
Îmi arde sufletul în tine dus de pierderea privirii tale e străpuns acest hoinar bălan cu aripi ude de lacrimile-mi mute… Îmi ești atât de departe…și dorul meu de tine
Pădure de gânduri
Și viața mea se taie în foi de vorbă. Plecat-am la drum lung spre mine, să mă mai văd, să mă întreb de-s bine, ce mai fac. Și ce pustiu era în mine; eram doar eu singură.
Romanță dusă...
Se scaldă-n marea de azur găndurile mele mute...de mult pierdute... I Marea e gândul meu pierdut ce se izbește trist de stânci nepăsătoare; foșnește,
A la recherche du \"moi\" perdu
Prolog: Pe mine m-a moșit Dumnezeu, dar mi-a tăiat buricul prea din pământ și acum mă doare carnea de câte ori dau de țărână. O plânge; vrea să intre de unde a ieșit.
