Daniela Slapciu

Din pântecul nopții se naște iubirea. Oftează sub genele lunii neștirea. O lacrimă ce-ți bate în ceasul tău pustiu, e strigătul spre mine, dorită eu să viu. În aburinde ceasuri să fim un singur

Toamna aceea fu pentru ei un puls. Și EL era un ochi presărat de Dumnezeu cu pescăruși din Raiul pe care EA, geana lui, îl găsise. Prima ninsoare, le făcu însă iceberguri pe suflet, iar EL

Mă tem de tăcere. Eu vreau cuvânt sărat pe buze și line sărutări de ploaie și de text. Mă tem de secetă între vorbe.

Când de pe bolta nopții reci Tu încercai să mă alegi Pentr-un altar de dulce-amor Să fiu ofranda ta de dor. O noapte ai vrut să mă convingi, Să mă săruți, să mă atingi Și îmi spuneai cu ochi

Neființă e iubirea, moare înăbușită în mine, mă cuprinde nemurirea doar văzându-te pe tine. cu buzele aburinde mă săruți parcă prin vis și deodată toată lumea dispare într-un abis. tu mă

În urma unei dimineți a rămas uitată lângă pat fărâmă din iubirea ta, o picătură de sărut. Steaua fericirii, ce ne-a vegheat o noapte întragă în colțul de fereastră, a căzut. Þin strâns

Clipă suspendată - iubirea, se lasă pe coamele nopții, Autodafe al goliciunii apelor ce îmi spălau pure trupul fecioresc. Pe aripi, greu îmi atârnă timpul și se rostogolește, se rostogolește în

Atunci când nu s-a mai auzit de mine Oamenii au înțeles cu cine vorbeai tu. Marea este o ieșire din sărut, O supărare pe iubire plină de iubire. Sunt cea mai potrivită piatră a mării Sunt tu ...

Mă-nvolbur ca o apă când te aștept să-mi vii, te sorb parcă-s nisipul Saharelor pustii. Sub palid astrul nopții curge amorul alb tu cazi ca-n ghiara morții, în dragoste mă scald. De nu-ți mai

de vuietul săruturilor iubirii mele plin tu să te lași pe spate, iar eu să dorm puțin. în scăpărat de stele visez la ochii tăi, la buzele-ți flămânde ce curg pe sânii mei îți simt mâinile

Știu la cine te gândești prefăcut în strop de floare, un sărut sfios îmi lași la marginea gurii tale. Liliac de primăvară cu căușul palmelor inima mi-o sorbi tu iară din lumina

Dragostea e boala mea Inima mi-o sparge-n țăndări Mii și mii pleacă spre tine Deghizate-n fluturi Ca o ciumă m-a cuprins Și în ziuă și în vis Te iubesc halucinant Și visez că te

Eu sunt Iubirea! Nu exist, dacă mă cauți vie, ci doar palpit în tine și în tot. M-aș consuma zadarnic să fiu cuvinte pe hârtie. Alerg către iubirea ta cu sufletul flămând Și înfloresc pe

Mă silește timpul să plec mai departe, să fug din inima ta și să las din mine paginile pe care am fost scrisă drept basm ireal, ca fiind a ta. Îmi știe numele poteca asta, pe a cărei

Colindă-mi pașii spre portativele tale roșii tu, inimă, tu, dragoste, primitivul meu puls desfrunzit!

Ninge și de atâtea zăpezi, copacii fac atac de cord. Drumul care pleacă din intersecție merge cotind. E răcit ... Eu însămi sunt bolnavă - inima mea a făcut temperatură.

Întins pe iarba verde îmi pari mult mai drept decât crucea care-ți poarta însângerat numele spre deal

Tu miroși a floare de dor și îți scuturi sufletul cu ploaia de toamnă. Tu ești sărutul din vis. A mai nins vreme de-alaltăieri, dar te iubesc la fel. Pasul tău

chiar dacă în iubire timpul îl nesocotești sunt fericită să am în plus un pumn de clipe în care tu să mă iubești