Daniela Luminita Teleoaca

da, cam așa ar fi, cum spui tu!
Numai că lucrurile sunt mai complicate, iar plânsul ar putea fi un lux (oh, ce lipsă de inspirație să-ți plângi de milă! etc. etc.), pe care să nu ni-l permitem. „Omul meu” este nițel mai dur, mai... altfel. Este!

... poți fi vinovat, fie și fără vreo vină... concretă! Ți se inculcă starea și o experimentezi. E posibil să fie înscris ceva aparte în codul genetic (al omenirii). Se mai întâmplă, deci, să te ocolească fericirea! Damnat,nu ai dreptul la ea!

... și anume realitatea... falsă sau, măcar, inconsistentă / fragilă (prin anomalia ei etc.).Gânduri bune, D.

Îmi exprimam doar starea aceea a lipsei de timp. Sau poate că tot noi trebuie să ne punem niște stavile, astfel încât să avem sentimentul că timpul nu este nicicum altfel decât... suficient (sic rău de tot!!!).

Altfel, sincer mărturisesc, nu-mi fac mai deloc planuri cum să scriu... proză. Probabil, evoluția se produce, când chiar trebuie să se producă, într-o anume direcție. Atunci când faci cu plăcere ceva. Dintr-o anume convingere. Și cu fidelitate (asta, în pofida discontinuităților). În ceea ce mă privește, poate am reușit să scap oleacă de o anume senzație a ochiului neiertător din exterior: nu-mi place deloc să fiu... „supravegheată”! (cf. ceva de genul: Dar dacă asta nu place? Dacă este exagerat? Dacă nu dă bine? etc.). Adică sunt mai sigură pe felul în care îmi eliberez în cuvinte și enunțuri stările... Îmi place mult să fiu liberă! Din păcate însă, sunt nevoită să-mi ciuntesc multe dintre pornirile estetice, cum spuneam, revendicată fiind de munca științifică etc.

Aș vrea, în viitor, să găsesc măcar puțin timp să-ți pot oferi și eu sugestii drăguțe = constructive legate de scrisul tău... O să încerc, în orice caz. De bine ți-am zis. O să văd, la un mom. dat, și „mai puțin binele” (sic!)

Gânduri luminoase,
D.

... receptivitatea ta și (implicit) onestitatea!

Altfel, ce să zic? Am impresia că este unul dintre textele care și mie îmi plac într-un fel cu totul aparte. Cred că „risc ” să scriu binișor când mă las târâtă = ridicată la origini. Acolo e, de fapt, trăirea aia genuină, greu de doborât de / cu altceva.

Așa se întâmplă să scrii nu doar bine, ci și (suficient de) repede (sic!). Asta, inclusiv în condițiile în care nu (mai) lași starea să treacă pe lângă tine, mizând infantil pe zona aia cu timp mai drăguț = îngăduitor. Când vine, atunci să se scrie!

Nu e chiar cel mai mare capăt al lumilor, dar este o experiență interesantă, la care (nici eu!) nu aș renunța parcă...

Offf, la mine totul este contracronometru, revendicată fiind în primul rând de celălalt tip de texte (și pe ăla / ăsta îl iubesc la nebunie!). Chiar și așa, ajunsei cu Fragmente naturalist-fantastice pe la pagina 169. Sper să mai scriu un an, cu toate discontinuitățile să reușesc să isc acel volum!

Iar... romanul, iată specia... vârstei de grație! Probabil pe la pensie să tot scriu la romane (sic!). Aș vrea, cum să nu ? Dar de unde timp?

Cum sunt mai fatalistă decât fatalitatea în persoană, sunt convinsă că o să fac și ceea ce acușica pare atât de imposibil (cred că așa este dat. AMIN)

Îți mulțumesc foarte mult pt că îți pasă! Pentru toată atenția și încrederea acordate!
Mult spor și ție! Multă inspirație! Și cuvintele să ne fie, mereu potrivite, la îndemână!

Cu prietenie maximă,
D.

„Invențiile aplicate omului îi inovează spiritualitatea, îi mărește bună-starea și îl fac propriul său demiurg creându-se pe sine, rezonând la invenții care-l propulsează în spațiile evolutive în care intuiește coeziunea dintre fericire și minuni”.
1.dezacordul flagrant: invențiile (...) îi MĂREȘTE (sic!)
2. repetarea supărătoare a lui CARE
3. excesul de gerunzii: cf., de ex., „revelându-i meta și extra-cunoașterea posedând forța de a transcende ființarea în mod nelimitat”
4. asocieri, cel puțin, stridente: cf. „manevrează... metanoia” (?); „se produc...... minunile pe care omul știe să le valorifice în invenții planetare”; „absoarbe energii de la... modernism” (?)
5. asocieri tautologice generatoare de redundanță supărătoare
5. poate ar fi util un miniglosar, în care să explici toate aceste concepte, în special noțiunile compuse cu prefixoidele extra- și meta-, eventual cu trimiteri la autorii din domeniu care au consacrat conceptele respective (așa ar fi onest și chiar mai verosimil științic)

... hedonism, dar, cine știe?, poate chiar mă reprofilez!

Altfel, puțin stoicism, puțină erezie, puțină... Libertate!

Gânduri bune, D.

... da, puteți prelua textul!

Altfel, mie mai familiar, pentru derivatul negativ netrebnic, îmi este sensul arhaic „de care nu mai ai trebuinţă, inutil”, atestat de mine, printre altele, într-un catehism creștin ortodox, cf. „Se cuvine deci să fie cinstit şi îngrijit [trupul, n.n.] şi după despărţirea lui de suflet, iar nu ars ca un lucru netrebnic” (ÎCO 1992: 302) etc.

Dar așa este, netrebnic însemna la origini „fără trebnic / altar” și, implicit, „fără credință”.

Deplasarea semantică (dinspre aria religioasă către zona laică / profană) s-a produs, foarte probabil, prin utilizare figurată, în mentalitatea oricărui creștin autentic ceea ce era / este „fără altar” / „fără credință” intrând sub incidența „inutilului”. Evoluția semantică nu s-a oprit însă aici, cu toții cunoscând sensul adjectivului netrebnic în româna modernă!

Interesant este că în vechea slavă trieba (împrumutat în română sub forma treabă) însemna „afacere; sacrificiu”, „templu”, „idol”, „cult”. O spune, printre alții, Scriban. Probabil că și treabă s-a folosit o vreme cu sens religios, dovadă, printre altele, o structură precum a nu fi de nicio treabă = „a nu fi bun de nimic” (cf. și supra, netrebnic), dar și „a fi un PĂCĂTOS”. De fapt, unele dicționare actuale încă îl glosează pe NETREBNIC, nu doar prin „ticălos, mizerabil”, ci și prin „PĂCĂTOS”, într-o accepție mai largă, desigur, dar...

Deci, treabă face parte din aceeași familie etimologică... cu trebnic! Cine își mai amintește însă vreun sens religios?!

În proiectul, de care sper din toată inima să mă țin, voi avea în vedere inclusiv îmbogățirea bibliografiei.

Gânduri bune, D.

... să reiau o parte dintre problemele lingvistice tratate de mine în prima carte tipărită, anume aceea dedicată terminologiei religioase creștine în limba română. M-am gândit să fac asta, dat fiind că respectiva carte, deși (doar) lucrarea mea de ucenicie, ca s-o numesc așa, a fost foarte bine primită și solicitată mai mulți ani la rând, după ce stocul respectiv se epuizase (Văd că are și numărul cel mai mare de citări, între toate cele scrise de mine până în prezent!)
Asta, pe de o parte!
Pe de altă parte, îmi propun să mă opresc exclusiv asupra vocabularului creștin moștenit (din latină), în condițiile în care, în cartea amintită, m-am ocupat de toate straturile etimologice „tradiționale” (adică și influențele slavonă, grecească bizantină, neogreacă, maghiară...).

Sincer, îmi doresc să duc la bun sfârșit această idee, cu atât mai mult cu cât lucrarea va fi în afara planului de la institut, deci voi lucra pe cont propriu (nu ar fi prima dată!).

Reluând / rescriind, îmi propun inclusiv o accesibilizare a limbajului, astfel încât cartea respectivă să atragă și alte categorii de cititori, dincolo de cea strict specializată. Aspir, de asemenea, la o formulare mai inteligentă, mai elegantă etc. Dacă voi fi fidelă acestui proiect, atunci se va scrie... printre picături, dar mă obișnuiesc eu și cu ideea asta!

Gânduri bune-luminoase, D.

PS: Da, am și un AMIN, dar el figurează la altă rubrică etimologică.
2. O să mai postez din când în când... dacă tu te-ai arătat interesată și or mai fi, poate, și alții...

Răstălmăciți de nu se poate!
Sincer, mă dezamăgiți, ca să nu mai vorbesc de contrariere (cf. Unde dai și unde crapă!!!)
Mai mult nu adaug.
Cu bine.

... o să caut, chiar sunt curioasă să citesc!
Gânduri bune, D.

Cam derizoriu, ce să zic, dar trecură gloriasele vremuri carteziene!
Ei, are și derizoriul ăsta șarmul lui, cu kitsch-ul lui cu tot! Pentru că se pune constant o urmă profundă în toată superficialitatea asta...

Altfel, ce să mai adaug? Ați spus dvs totul!
De fapt, un text foarte accesibil, în limitele căruia abstracta de mine se trezi în plină concretitudine!

Iar cât privește „iubirea la distanță!, eheheeeeeei, cale luuuuuuungă pt a o pricepe! Dar eu m-am hotărât: mă simt bine pe post de „ideal intangibil”!

Mulțumesc, mă bucur dacă v-a reținut oleacă atenția și.... parcă n-ați fi chiar în pragul senectuții?!

Gânduri bune
D.

toamna lăuntrică și cea exterioară. Prima, (arhi)prezentă. Cealaltă, cam absentă. În rest, numai de bine, D.

... „Sonia mea”, care așa experimentă și ea niscaiva... „iubire până la brâu” (evident, numărat din creștetul capului în jos!), cf. Ea îl iubise până la brâu. Și atât!
Într-adevăr, foarte exact prezentat sentimentul / starea. Deși nu sunt deloc adepta „jumătăților (de măsură)”, de data asta o fac, atâta vreme cât dincolo de tot este „doamna” aia „pisicoasă și (așa de im)perfectă”. Fie la ea / ei!

În concluzie, această postură ne prinde cel mai bine, făcându-ne irezistibile! Doar rămânem „idealul intangibil”, fantomele de noi! (S-a dovedit adesea că intrarea prea mult în „concretitudine” se soldează cu dezastre! Și-apoi, cum ar mai putea fi scrise astfel de texte minunate?)

Am remarcat și o anume (auto)ironie, binevenită contextual!

Mă bucur mult pentru aceasta noua carte a ta! Îți doresc sa ai cititori pe măsura talentului tau!

Aștept cu nerăbdare să citesc!


Cu toată admirația, D.

Ai dreptate, așa este, în proză îmi iese mai bine, deși cam toată lumea spuse că e tot un fel de / mai degrabă poezie (i.e. proză poetică sau „poezie în toată regula!”, cum se exprimă cineva!). Mă gândesc că genul acesta pe care am încercat să îl cultiv, cu Fragmente naturalist-fantastice, corespunde mai bine tipului meu de sensibilitate. Probabil, în acest caz, intrarea în semnificație este mai puțin abruptă, oferind acele 5 minute de răgaz pentru desprinderea de realitatea concretă și intrarea în ficțiune. Altfel spus, cele 5 minute de încălzire dinaintea... asaltului!!

Cât privește punctele de suspensie, cred că, da, sunt încă multe (!!!)... Așa mi se așază sufletul / gândul... Cu majusculele, puțin o altă poveste. Aici, neavând posibilitatea de a marca altfel un anume mesaj / conținut, a trebuit să recurg la ele (la mine în calculator am italice sau bold etc., mult mai rar majusculă!).

În plus, o să las mai mult faptele să vorbească, în mod cert impactul va fi (și) mai puternic!

Ne rugăm să avem răgazul de a ne ocupa de Suflet, căci, se pare, el este mai important decât restul...

Mulțumesc sincer pt încrederea acordată, pentru sfaturile extrem de binevenite, pentru sufletul pus la bătaie, urându-ți, la rândul meu, ca și tu să rămâi la fel de deosebită, așa cum ușor se poate ghici din textele semnate de tine!

Cu prietenie luminoasă, D.

PS: recitind „Micul Prinț”, am simțit așa aer de „Se iubiseră mult într-o rază de lună”... Stilistic vorbind. Sensibilitate, ingenuitate, delicatețe, inteligență a... inimii (sic!), umor fin!

... dar dragostea asta te urcă pe cruce sau îți pune crucea în spate! Asta nu înseamnă, desigur, că ar fi ceva maculat pe aci, doar că a iubi e greu de tooot!!! Ohohooo, și de s-ar reduce dragostea la relația dintre un Ea și un El! Altfel, ne place sau nu, trebuie să admitem „violul”, izgonirea noastră din mușuroiul afectiv în ghearele lumii. Important este însă să păstrezi amintirea POTECII etc. Frumusețea aceea care spune că, până la urmă, tu mai mult iubești decât deznădăjduiești etc.

Gânduri bune, D.

O să încerc coexistența pașnică a generalului cu particularul. Eu însămi percep, măcar uneori, cum pornesc la drum cu bine = decolez optim, iar, apoi, contrar așteptărilor, zborul se cam poticnește. Asta se întâmplă de regulă atunci când nu am foarte bine conturată o stare interioară, mai exact atunci când sunt revendicată de mai multe tipuri de trăiri, uneori poate chiar contradictorii. Din păcate, se întâmplă adesea să scriu când am... timp, iar nu... „inspirația aceea”...

Gânduri bune, D.

... reușesc să fentez și data viitoare „mult-prea-abstractul”!

Altfel, am (și) o serie de texte mult mai ancorate în concretitudine și în personal!

Dar, per ansamblu, recunosc, ai dreptate, abstracțiunea dusă la extrem (ca aproape orice altceva, de altfel) degenerează în niscaiva derizoriu. Implicit, feedback-ul însuși este invers proporțional cu gradul extrem de generalizare.

O să-mi cultiv oleacă hic et nunc-ul!

Gânduri bune, D.

PS: apreciez sincer acest tip de comentariu, un model de urmat pentru fiecare dintre noi, atâta vreme cât denotă profunzime, obiectivitate, decență. Nota bene, deci!

Mă bucur că ți-a plăcut!
Gânduri bune, D.