Poezie
înăbușit
1 min lectură·
Mediu
nimeni nu știe cum se lăsase noaptea aia
și chipurile se confundaseră în roșul întunericului
această celulă supradimensionată în care ne sclipeau fricile
nu ne vedeam. doar la răstimpuri simțeam dezbrăcate cuvintele
sugrumate în câte un gâfâit
ca pe bucăți de carne păsările smulseseră corturile
nu ne gândeam că vreodată vom putea povesti
într-un fel sau altul aveam să rămânem
în burta întâmplării într-un timp sustrăgându-se
determinării
ca întotdeauna
plânsul
trebuia
înăbușit.
021.631
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 72
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniela Luminita Teleoaca. “înăbușit.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-luminita-teleoaca/poezie/14151749/inabusitComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
RRRRrazvan rachieriu✓„Plânsul” nu „trebuie înăbușit”, ar fi util să fie eliberat integral în spațiile ființării, căci are efecte de despovărare, de ușurare și de dezpliere a straturilor și lesturilor depuse pe ființial, fiindcă atât plânsul, cât și râsul sincere sunt binefăcătoare.
0
DTda, cam așa ar fi, cum spui tu!
Numai că lucrurile sunt mai complicate, iar plânsul ar putea fi un lux (oh, ce lipsă de inspirație să-ți plângi de milă! etc. etc.), pe care să nu ni-l permitem. „Omul meu” este nițel mai dur, mai... altfel. Este!
Numai că lucrurile sunt mai complicate, iar plânsul ar putea fi un lux (oh, ce lipsă de inspirație să-ți plângi de milă! etc. etc.), pe care să nu ni-l permitem. „Omul meu” este nițel mai dur, mai... altfel. Este!
0