not responding

Fulminant. Există o dependenţă de like-uri ca un fel de validare a existenţei noastre, o confirmare a ceea ce credem că suntem şi poate suntem mai mult decât credem. Mai demult acest lucru se făcea "face to face", admirativ sau critic, acum prin tehnici digitale. Şi una şi alta au avanzaje şi dezavantaje.
Cred că cel mai important este ceea ce credem noi despre noi, mai ales când ne lovesc ravagiile senectuţii.
Iubirea la distanţă este posibilă dar nu are consistenţă şi finalitate.
Un poem f. bun, cred, tranşant şi asumat.
O părere personală.
Cu drag...

Cam derizoriu, ce să zic, dar trecură gloriasele vremuri carteziene!
Ei, are și derizoriul ăsta șarmul lui, cu kitsch-ul lui cu tot! Pentru că se pune constant o urmă profundă în toată superficialitatea asta...

Altfel, ce să mai adaug? Ați spus dvs totul!
De fapt, un text foarte accesibil, în limitele căruia abstracta de mine se trezi în plină concretitudine!

Iar cât privește „iubirea la distanță!, eheheeeeeei, cale luuuuuuungă pt a o pricepe! Dar eu m-am hotărât: mă simt bine pe post de „ideal intangibil”!

Mulțumesc, mă bucur dacă v-a reținut oleacă atenția și.... parcă n-ați fi chiar în pragul senectuții?!

Gânduri bune
D.

Scuze, tocmai despre asta este vorba, m-am trezit în pragul senectuții în fața unor butoane aruncând cu kitshuri în stânga și în dreapta, iubind doar la modul abstract, timpul pierdut.
Am raportat acest poem strict la trăirile mele personale și derizorii într-un concret prea sofisticat, înțeles doar de inițiați care se caută dealtfel pe sine așa ca și mine la distanță de un click.
Am încercat să rezonez doar că într-o manieră nu tocmai profundă. Scuze ptr. deranj și exprimarea de lemn.
Nu se va mai întâmpla.

Răstălmăciți de nu se poate!
Sincer, mă dezamăgiți, ca să nu mai vorbesc de contrariere (cf. Unde dai și unde crapă!!!)
Mai mult nu adaug.
Cu bine.