Daniel Puia-Dumitrescu

Învățăm să ne murim gândurile înconjurați de ură să ne îngropăm trecutul în cochilii prin tranșee demult săpate de vreun soldat rătăcit de războaie cu frica drept scut și cu tremurul lance mereu

mi-ai zis ieri să îți scriu moartea cu litere verzi de strigare am prins a vesti cățărat pe ziduri rugăciunea de seară ce-adună închinări și nisip cămile-alene plutesc zăpezii spre-un soare

îmi iau dumnezeul de mână și plec la plimbare pe străzi încui bine ușa ca nu cumva să intre vecina să-mi fiarbă zacusca alerg după șaptișpe și dumnezeul meu nu poate ține pasul cu mine el nu

Muritorii au mancat paine ingereasca, transformandu-se in ingeri pregatiti pentru clipa caderii.

TÃBÃRA NAÞIONALÃ DE CREAÞIE LITERARÃ “ LUMINA DE AVARIE” EDIÞIA A II-A 17 – 22 DECEMBRIE 2009 MOECIU DE JOS, BRAȘOV Comunicat de presă-1 02 noiembrie 2009 Perioada de

pe trotuarul din fața casei mele o fetiță se întoarce de la școală de pe celălalt trotuar mereu aceeași femeie o privește suspinând

printre fire de praf se-ascund oameni și ploi secundele-și dorm nesfârșitul purtate de arbori pe brațe se leagănă frunzele tremură cu gândul la o toamn-a plutirii când vor dansa ultim

În glas de trâmbițe ne-aduceți semințe de veste bună sau lupte în flăcări dați pentru noi; cu săbii și flori ne-alungați, chemându-ne iar înapoi, voi, vestitori de viață, de moarte, de

din stâncă în stâncă ascunse colibe renasc lupi în urlet de vânturi plângând cu ciobani apărându-și stânile văduvite de oi suflet aiurind coclaurile neîncetat se roagă a coborâre și milă izvor

Mirata, mirata, ai? De parca nu imi dau seama ca tu ai fost cea care m-a aruncat in gura leului, acum recunoaste! Si ce bine dormeam... A, tu ai vrut doar sa vezi daca sunt mai puternic decat

e vremea de-afară ce-n ura-i de oameni uitat-a cine-a creat-o și strigă spre soare ascuns să mai stea vreo trei zile până îngheață tabloul cu vaiet și teamă de-atunci ceste ființe nu

De luna, de mana, de tine, de noi, de astazi, de maine, de ieri sau de ploi, de fapte, de vise, de cer si noroi se-agata cocorii dansand cate doi, atarna pe brate mai mult decat moi, ajung

dintre toate străzile plecate aiurea din intersecție am ales-o pe cea fără de case, fără de colțuri, alergam uitându-mă des înapoi, uitându-mă des, să nu mai aud oameni cum râd cum se

am dat pagina asta nu mai e galbenă era vremea pentru o schimbare deja m-am săturat de camera mea și ea galbenă mi-am luat rochia mamei aia roșie cu poșeta cu paiete și am ieșit în

azi toată lumea mimează plăcerea parlamentari stau în scaune de piele și pretind că le place să voteze legi pentru popor muncitori stau pe străzi și pretind că le place să ascundă gropile pentru

mi-am smuls ochiul stâng cu sete cavității de noi trenul accelerat nu mai pleacă la fix de fapt nu mai pleacă m-am săturat de atâtea gări de stații și oameni în ploaie de pelerine ude și urme de

mi-am prins mâna dreaptă în ușa de la dormitor sângele curge peste balamale se apropie paștile la evrei

stau la colț de stradă și aștept să treacă cineva pe lângă mine azi nu vând flori nici păsări nici măcar ceapă trei la zece mii trec două doamne grase râzând zgomotos înspre tarabe asta au mai