Poezie
Dor de vânt
1 min lectură·
Mediu
printre fire de praf
se-ascund oameni și ploi
secundele-și dorm nesfârșitul
purtate de arbori pe brațe
se leagănă frunzele tremură
cu gândul la o toamn-a plutirii
când vor dansa ultim dansul
dinspre sine spre cer înspre sine
arșița-ntinde năvoade
mai pleac-un păianjen spre-o piatră
crăpându-și în ea buzele uscate
032894
0
se-ascund oameni și ploi\", te-aș corecta puțin aici dacă îmi permiți, Daniel.
printre firele de praf numai noi oamenii ne ascundem fiindcă suntem mici, foarte mici și la propriu și la figurat... numai că ploile curăță praful, îl nimicește în vâltoarea lor, cu puterea lor tămăduitoare.
îmi place cum vezi tu arșița ca pe un pescar care întinde năvoade... și dorul de vânt... ascuns în metaforele inspirat alese.
pe curând!