Poezie
Prizonier clipei
1 min lectură·
Mediu
Învățăm să ne murim gândurile înconjurați de ură
să ne îngropăm trecutul în cochilii prin tranșee
demult săpate de vreun soldat rătăcit de războaie
cu frica drept scut și cu tremurul lance
mereu cu capul plecat si nu pentru rugăciune
rușinați încă din pântece materne prea mult lovite
de grindini sau de un tată prea beat ca să știe ce face
am fost atenționați că nu trebuie să ne pese
iar fruntea ne-o mai lăsăm să lumineze noroiul
doar o veșnicie pe urmă potopul de lacrimi
ne mai mirăm de ce a trebuit ea să moară în rigoletto
salvând un nemernic dăruind nemurirea
noi, urmașii unei Cruci de amurg
Îngăduie-mi răzbunarea, o, Doamne
fantastic ne răsună-n urechi zâmbetul Tău
iar îți cer răul, Dumnezeule, izvor bucuriei morților vii
Merg să îmi dorm somnul încet
până ce va mai trece o clipă
trezește-mă nu mă trezi
închide-mă, Tată, în Tine
fă-mă aripă.
043307
0
EA