Doare

Si eu, si eu am murit pe aici...
Inalta, inalta poezia aceasta, nu, nu plang...sau...da, da, plang...inalt...
Dar: nu sunt subiectiva! Ai scris inca o poezie pe care o aleg sa mor in ea...

Dureroasa atmosfera de spital si de moarte grabita si fara discernamant. Drama individuala e intotdeauna mai mare decat drama mortii in general. Poezie reusita, plina de sugestie. Nu degeaba se spune ca experienta estetica este una cathartica. Felicitari.

Daniel, ce cautam noi in aceasta durere? ai prins-o insa ca-n menghine in aceasta poezie, pentru aceea trebuia sa las si eu un semn...
in prima strofa as vrea doar sa-ti spun ca, daca pot doar să stau lângă tine și să
te tac mai mult decât ploaia imi par mai mult decat cea mai elaborata metafora (mi-au adus aminte de \"si-atunci m-apropii de pietre si tac\" dar altfel exploatat) in schimb sangele si lacrimile din priviri cred ca ar putea sa fie lasate de-o parte, fata de supletea cu care asterni aceasta imagine in fata noastra, imaginea sangelui si a lacrimilor, poate si unde destul de uzitata, e prea brutala...
din carne vie nu se mai fac marionete...
gasit o picatura de cer, am trimis-o inapoi...
Cu drag, Bianca

Silvia, draga mea, ma bucur ca iti place, mai ales ca e grea durerea singur...
Cu drag,
Daniel

Draga Nicoleta, in primul rand, bine ai venit la subsolul textelor mele, ma bucur si te invit sa mai treci.
Multumesc pentru apreciere; da, pe de o parte, moartea este cea care te spala de toate, eliberare, iar, pe de alta parte, este mereu un inceput.
Cu drag,
DD

Bianca, deja imi esti o prezenta obisnuita si tare draga, asa ca iti multumesc inca o data. In ceea ce priveste afirmatia ta, eu zic ca nu trebuie sa evitam cliseele, ci, dimpotriva, sa invatam sa le folosim in moduri si situatii diferite...iar, daca stam bine sa ne gandim, foarte multe expresii sunt cliseice, dar asta nu le lipseste de valoarea initiala sau de o valoare adiacenta pe care o pot capata.
Cu drag,
daniel

poezia e sublima si mi-a adus pentru o clipa aminte de axel
munthe si de durerea mortii...

moartea nu doare...e o liniste in moarte despre care nu se cade sa vorbim; aici e neputinta ce doare, ea cu cele sapte capete ale ei.
incepe cu un tipat si se sfarseste cu resemnare si liniste in moarte...si moartea e atunci cand nu te mai doare.

Ioane, ce as mai putea zice decat ca ma bucur tare mult ca ati simtit si voi durerea pe care am vrut sa o transmit. Multumesc pentru apreciere si pentru remarcare.
Cu drag,
daniel

Asa este, Ioana, moartea nu mai doare,ea este poarta ce pune capat durerii fizice. Insa cred ca Danut mai sus a vrut sa remarce durerea celui ramas si neputinta lui de a face ceva, de aici sfasierea, pe oua planuri, el/ ea.
Ma bucur sa te am in vizita pe la textele mele si sper sa mai treci, multumesc.
Cu drag,
Daniel

Uneori e de ajuns o descriere de stare ca să îți revii la o oarecare stare de normalitate.Iti multumesc de versurile acestea pentru toată moartea ce m-a înconjurat în ultimele săptămâni și pe care n-am avut cuvinte să o plâng.

ma sfasie durerea ta
ma doare neputinta mea
nu mi-e frica de eu voi muri
dar ma tem daca \"El\" nu va mai fi...

Banale cuvintele mele pentru inegalabilul tau poem, insa chiar traversez aceasta perioada de suferinta careia incerc sa-i fac fata cum pot mai bine, enfin c`est la vie... si oricum aceasta este o problema personala pe care trebuie sa o depasesc singura, uite totusi, cum se transfera centrul de greutate al durerii si parca totul devine mai usor de suportat cand imparti felia de paine si paharul cu vin intru` impartasania unei stari, al unui sentiment. Hai mai bine sa-ti spun ce mi-a venit in minte dupa ce te-am citit, niste ganduri ale lui Lucian Blaga:

Inainte de a ma naste am fost o vecinicie intreaga \"nimic\", de ce ma tem acum de aceeasi \"neexistenta\" cu care am avut o vecinicie timp sa ma obisnuiesc si-n care am fost deja? Nu inteleg.

Daniel, multumesc pentru acest poem impecabil asa cum m-ai obisnuit in incarcatura, profunzimea si forma sa poetica, e ca si cum cineva nu se stie de unde, nu se stie de ce, ma protejeaza daruindu-mi o speranta in plus.

Cu drag,
Ama

Iti scrisesem un comentariu un pic mai elaborat, insa mi-a expirat pagina si eu tot in criza de timp sunt.
Ce voiam sa spun era ca la tine se vede aici asa ca un \"avant\" de a scrie, intri in poem ca intr-o vrie din care nu mai poti iesi. Nu intotdeauna multitudinea imaginilor, a metaforelor si a miscarilor poetice dau valoare unui poem, stii bine asta. Poemul asta este o colectie din acest punct de vedere. De obiecte cam disparate, din pacate.
Prima strofa: slabuta, Daniel, e mult de lucrat la ea ca sa se \"miste\".
Finalul salveaza.
Scuze ca sunt asa de laconic, am motivat de ce, sper sa intelegi ceva din randurile mele, poate mai revin.
Cu drag,
Bobadil.

Andu, dragul meu, sa stii ca si eu am avut probleme cu site-ul nostru, nu stiu ce s-a intamplat azi, dar cand am intrat sa continuu un comentariu la un text al nichitei am ramas fara conectare, dupa ce scrisesem o groaza, deci stiu ce ai simtit.
Iti multumesc pentru aplecarea asupra textului, am luat aminte si am notat ce trebuie indreptat, daca nu in poezia de fata, cel putin in urmatoarele, multumesc inca o data.
Cu prietenie,
Daniel

Draga Amadriada,
sunt momente in viata cand nu mai putem, cand ne simtim deep down in pain, dar mereu trebuie sa ne agatam de lumina si sa ne ridicam, pentru ca Dumnezeu ne ajuta.
Sa iti spun o pilda din Pateric:
Un crestin mergea de cateva zile prin desert, era obosit si insetat, dar era bucuros pentru ca tot timpul vedea doua urme de pasi, ale lui si ale Lui Dumnezeu, Care il insotea pe cale. La un moment dat, in momentele ce i se pareau cele mai grele, cand arsita era cumplita, s-a uitat in spate si a vazut numai un rand de urme. Deznadajduit, a cazut la pamant. Atunci i s-a aratat Dumnezeu, iar el a inceput sa ii reproseze ca in momentele cele mai grele, cand avea cea mai mare nevoie, l-a parasit. Dumnezeu i-a raspuns: \"Necredinciosule, oare chiar crezi ca ale tale erau urmele din nisip, sau ale Celui Ce te cara pe umerii Sai?\" Abia atunci a inteles si omul nostru.

Asa suntem si noi, avem nevoie sa ni se aminteasca din cand in cand ca El e cu noi si ne poarta in brate cand noi nu mai putem. Ma bucur ca am fost cel care a inlesnit aceasta descoperire acum.
Cu mult drag,
Daniel

Alina, draga mea, iti multumesc pentru trecere si pentru apreciere. E o placere sa te am in vizita pe la textele mele.
Cu drag,
Daniel

Înțelege-mă,
Nu există cuvânt,
Nu există cuvântul ajută-mă,
Nu există cuvântul iartă-mă,
Nu există cuvântul ai milă,
Fii al Meu
Așa cum și ceilalți au fost!