Daniel Bratu

după luni și luni, hazardu
s-a făcut cu mine rudă,
vrând taman acuș s-audă
de comentul barosan
ce-l trimis-a Mircea, bardu,
dintr-un zbor de-aeroplan -

da-ntră timp, căzu și gardu
și muri și leopardu...

da, o lumină în interspațiile textului, dincolo de candoare și spleen, de paradox și vegetație - rara avis pe aici asemenea coment, mulțumesc

tocmai de-aia, era păcat să pierd ocaziunea onorabilului loc și să nu mă manifest parodisiac - cine știe când aș mai fi avut ocaziunea - chiar am crezut, o vreme, cu memoria vraiște, fredonând ca Socaciu cu pojar, că refrenul chiar ăsta e - "poziția mea"
intrarea ta pe aici are pas de primăveri în floare, mulțumesc

da, am observat și eu (mai ales la jurii) - promit să nu mai fac

bine identificat, din titlu, melanjul - plus punctul de pornire fără sfârșit kafkian - mulțam fain!

frumos spus - ca și cum s-ar concentra cuvintele textului în comentariul tău - cine mai scrie? cred că și eu și tu și el și noi... fiecare altfel

frumoase cuvintele tale, cu filon exegetic, sensibilitate și suflet generos -
iar cu bicicleta se respectă adevărul istoric - chiar așa a și fost!

Cu morții și cu stelele rămase afară facem așa cum propăvăduiește prea fericitul Tudor Chirilă: ”Ne amestecăăăm...” :)

blând și fin și comentariul tău - plus un zâmbet în colțul gurii - mulțumesc inclusiv pentru misticul mistho,
cât despre barterul cu must,rezultantă a sintagmei viii cu viile, ”ștoo?” :)

Tot n-ai avea vreun cititor... - Neculai Lunca

E drept ce spui, ca de pe tron...
A dat în cetitori vreo boală.
Pe dumneata, s-avem pardon,
te pun sau nu la socoteală?

pei nu-i deturnare, nici comică, nici cosmică, extractul e clar în plan general, aici din revistă de humor (Scârț) - apropos de lupta alb-negru cu accente talibane dintre versul alb și versul colorat/clasic - distihul de final e al ridicolului - pentru doamna "Elvis" versul alb aparține utopiilor nefrecventabile, precum girafa pentru olteanul lui Preda;
avem, desigur, destule doamne "Elvis" și în cealaltă tabără cu prăjini la nas...

Onorante aprecierile din comentariu. Și steluța cea de sus. Dar cel mai onorant îmi pare primul cuvânt. Mulțumesc, Mare Boem Dumneavoastră!

am încercat un soi de anti/pastel, anti-nostalgic, tocmai pentru a mă îndepărta de grupul adulatorilor, din care cu onoare am făcut parte mereu - nu prea mi-a reușit și am trântit basca toamnei de grămada de lemne rămase de spart întru puntea spre iarnă. Brrr... (la 38 gr. C)- vezi distihu'.
mulțam Valentin, că bine le zici și tu, mai ales pe final

Laurențiu Orășanu - Omul care m-a surprins întotdeauna, prin inima sa uriașă, prin scrierile sale,
Omul pe care nu l-am uitat și nu l-aș uita niciodată.

Adio, prietene de demult, până la revedere...

așa e, probabil, prin cezari"...anăăă, zorilee să vaarsăă..." (or să toarnă...:)

mulțam pentru cuvintele bune de încălzit inima amorțită la ceas de iarnă -
"epigramă care nu încape într-un catren" - un humor excepțional înghesuit în câteva cuvinte de comentariu zglobiu ca flacăra mov,

altfel destul de nedrept ("o astfel de "temă" nu merita o așa lucrătură"), precum fură (?!:) azi și ăi de la Casa Boborului,

pei cum să nu-i dai și Cezarei ce-i al Cezarei?!

frumoasă joaca asta, plină de umor - reprezentație la teatrul de comedie, de revistă, în descrescendo - ca și starea aceea de nebunie - plecată de la imaginea mamei cu copii (cu tot imaginea aceea anacolut/reticentă de declanșat hohote "și să te pun cu fundul pe plită cînd ridici/ vocea la mine"), trecând prin palierul plictisului ca printr-un culoar înapoi, până la vârsta fetiței îmbufnate gata să se arunce în mașina de spălat odată cu păpușa

fabule reușite, iar graba pare-se că le-a păstrat prospețimea și le-a scurtat convenabil - poantele sunt percutante și ies mai ușor în evidență, iar textele sunt memorabile - versurile pregătesc lansarea moralei ca la Cape Canaveral, într-un stil captivant,
evident, premiu meritat, felicitări!

"Proverbul hotărât să îl sfideze,
(Așa cum ne explică analiști),
Continuă Băsescu să vâneze
Cu maximă plăcere pesediști!"
Laurențiu Ghiță

domnului vultur Băse, cu dragoste...

S-a lămurit, în fine, toată nația -
observ din versul tău melodios -
că el poate sfida și gravitația
dacă-i suflat, cu dragoste, în dos...

"Am postat doar pe cele la tema,cele libere fiind mai „de umplutura”. - Laurențiu Ghiță

Citind ce-ai scris, nu pot să tac,
și nici să dau din gură...
De ce să vinzi un cozonac
golit de umplutură?!

Prima epigramă, cea cu vulturu Băse, miroase a partizanat politic și atât, a doua e mai bună dar e destul de departe de temă, iar următoarele, care sfidează și ele tema, sunt provenite din același ovul - gemene, cel puțin ca poantă.
Parol, epigramele/catrenele de aici, spre 'osebire de alte scrieri ale autorului, îmi par accidentale ori/și pe dinafară. Par a fi scrise din obligație. Parcă-l văd pe marele șef al concursului cum îi pune kalașnikovu' la tâmplă lui Laurone și-i scrâșnete printre dinți: "Scrie!!!", cu ochii la ceasul Pobeda.
Nu-mi explicam de ce nu-i "nime' pe stradă", să comenteze, să aplaude - crez că de-aia - să nu fie prinși și 'mnealor...

Eu cred ca textele nu sunt nici slabe, nici grase, sunt doar diferite, cu un ușor voal didactic pe ochi - cuvintele nu strigă, nu ne iau de gât, nu ne dau cu fruntea de pereți - cel puțin aici - în alte texte ale autoarei e mai multă vigoare, umorul mai săltăreț; dar nu e obligatoriu să scrii întotdeauna la fel, nici să cânți la un singur instrument, același ritm, precum la defilare, în trecut, dacă tot veni vorba. Parafrazând, eu cred că și pianul există, chiar dacă pentru toboșar acest fapt este foarte greu de acceptat...