...devale

mi se pare că pe alocuri este rimă forțată. nu mai spun de ideea textului, care, din punctul meu de vedere, este oarecum copilărească.

e înrimat frumos și are zâmbet
se simte mâna celui care nu potrivește rimele doar de câteva ceasuri

la strofa 2 chiar am făcut mai mult decât să zâmbesc,am râs de-a dreptul

salut

...la rând!

Eram a ta și-a-ntregului sătuc.
Și-a două-trei comune, mai la vale,
spre Sud sau Est. Oriunde. Nu m-apuc
să-nvăț acum și puncte cardinale.

Mi-e de ajuns cât știu și cât produc -
o ciorbă-două, sosuri și sarmale -
când te întorci din barul lui Manuc
să-ți satisfac dorințele. Din foale.

Cotidian, vezi? Zilele se duc...
Ireversibil, toate ale tale.
Rămâne amintirea și un cuc
din ceasul tandru, junghiul de la șale...

O frecție ți-aș face, dar un gând
spre alt cătun mă-ndeamnă.
Stai la rând!

Chiar daca am lasat semne rar, intotdeauna am apreciat rondelele lui Daniel Bratu. Cine nu e obisnuit cu ele poate cadea in capcane de gen sa trateze superficial si sa dea sentine cum ar \"idei copilaresti\", \"versificatie facila\". Stiu ca pe la inceputuri, primele texte pe care le-am scris erau cu rima. Stiu cum stateam cu creionul si notam silabele si ritmul. Acum nu cred ca as mai putea scrie nici macar o strofa cu rima fara sa ma poticnesc in ritm sau in rima bine aleasa. Subsscriu la ce spune Dana: strofa a doua e super.

A scrie cu rimă și a mai și transmite ceva, mie mi se pare cea mai dificlă scriitură. În poezia cu rimă nu prea poți s-o dai cotită, sucită, învârtită. Nici ca formă, nici ca fond. De aceea, probabil, din ce în ce mai puțini abordează genul.
Și eu sunt admiratoare a poeziei lui Daniel Bratu, a cărei voce poetică este aparte (chiar dacă nici eu semne nu prea las). Felicitări, Daniel, pentru această poezie plină de candoare (și nu numai)!

Normal, întotdeauna se va găsi cineva să se lege de cei ce scriu cu rimă și ritm, e o mare teamă prin lumea poeților ca nu cumva să recâștige terenul pierdut și, astfel, cei care zic sărutmâna inventatorului versului întortocheat, generator de pseudopoeți pe bandă rulantă să dea cu condeiul în neputință.
E o poezie perfect construită ca idee și formă, genul de creație care binedispune adânc, pentru că atinge acea zonă atrofiată din caracterul românului, care îl ajută să facă haz de necaz. Cu un plus de autoironie și de microcinism ambiguu contemplativ, autorul e unul cu care aș sta la masa râsului până la limita seriozității. După care am bea o bere.

Ne mai citim, stimabile și bravos! F. Abel

Emilia, mulțumesc, sunt un om civilizat, nu obișnuiesc să forțez nimic, darămite rimele, nici măcar pe alocuri, dar respect punctul tău de vedere, explicabil și corect din punctul lui de vedere

Dana, mulțumesc, aș înrima/înrăma și comentariul tău, de acord - am râsu’-plânsu’ (de)tot textu’, scriindu-l

Sanda, mulțumesc, replica ta a generat alta, mai mult decat oarecum copilărească:

... de lemn (scrisoare întredeschisa)

Erai, normal, a tuturor. Buluc
au dat sătenii, că făcuși sarmale
și-apoi au pus, cu gând la alt ciubuc
ștampila peste foi electorale.

Văd, zdrențuită, fâlfâind caduc,
figura-ți de pe zidurile goale
și urlă vântul, ca un mameluc,
prin primăria ta de trei parale.

Îți scriu din apă. Câte un bulbuc
clipește cu frecvențe inegale,
și pescărușii, ca la balamuc,
mă latră, ciugulind de prin canale.

O frecție ziceai? Atunci mă-ndemn
și mă înscriu, la rând: Tănase Lemn.

Loredana, mulțumesc, aprecierile tale încântă, bucură și onorează, oricând

Emilian, mulțumesc, lași semne rar, dar (de) bine, iar strofa aia a doua e deja copleșită până la cer

Cornel, mulțumesc, pentru comentariul extins, pentru aprecieri, înstelări și pentru justețea exegetică

Florian, mulțumesc, d’acord, bine le zici (și în versuri, mai ales din cele pontoase, epigramatice - am observat, deși ajung din ce în ce mai rar pe site), dar nu aș generaliza pe tema „rimă versus vers alb” (la o masă de replici spumoase la halbă, corect, de acord) – în plus, cred că prima opinie, a Emiliei, deși defavorabilă, a făcut textului mai multe servicii, decât deservicii, drept pentru care îi mulțumesc încă o dată,
mulțumesc

În comentariul meu de mai sus, s-a strecurat o eroare grosolană: Daniel Bratu, a cărei voce poetică... Scuze; A cărui, desigur...

Iaca, textu\' meu scris de grabă și de făcutu\' râsului ajunse de nu-și mai încape în piele și cu strofa a II-a premiantă.
Mulțumesc, Boem dumneavoastră Liviu, că tare mă mai blagosloviși!

tot...lemn?

De grija ta, cad frunzele din nuc
fâl/fâl, fâl/fâl, în unduiri agale
să nu,(Doamne-ferește!) vreun bulbuc
să facă poc! în apă. De la jale,

îmi scrii, și-ți scriu. De-ai ști cum mă usuc,
sahare-mi cresc pe brațe, inegale
se-adună bătrânețile, și-un cuc
pe două voci îngână: Ooo-Dedale!

albastrul cer e locu’ un’ se duc,
de-aplaudă cu aripile goale,
toți fulgii grei, trimiși la balamuc
și imprimați pe stoluri de basmale

O frecție, ziceam! și, de te chem
să-mi fii aici…putea-voi bate-n lemn?

tot... deal!

Să cadă toate frunzele! M-apuc
de scris pe ele versuri colosale
cu plângăreli de maistru guguștiuc
să-ți faci din ele spate de sandale,

să calci săltat pe hidrocauciuc
și să mângâi cu tălpile morale
prea mândra-mi colportare de flaimuc,
cu vagi pretenții eco-literale.

Privesc în gol spre cerul hăbăuc,
cimentu’-mi dă ecouri encefale
și-n loc de frunze, câte un papuc
îmi dai în cap, ca de la dumneatale.

Iau frâu’n mână ferm și, peste cal,
mă salt și plec (adio!). După deal...