Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

rondel i’mpersonal

1 min lectură·
Mediu
Cad frunzele pe-autostradă,
se taie peste capul meu -
plecatul roții de zăpadă
a știrilor cu Dumnezeu,
cu sfinții în-tocmiți să vadă,
la suflet, cine e mai greu,
cad frunzele pe-autostradă,
se taie peste capul meu.
Jivine latră a paradă
în clopote de pe traseu
și-adorm cu gândul, ca o pradă,
în lipsa ta, că numai eu
cad frunzele pe-autostradă...
043.386
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
60
Citire
1 min
Versuri
13
Actualizat

Cum sa citezi

Daniel Bratu. “rondel i’mpersonal.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-bratu/poezie/13912549/rondel-impersonal

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@dana-stefanDSDana Stefan
cu bucurie de revedere! :)
si cu sfiala un indemn sa te gandesti cit mai intortocheat la o toamna coclita si nebuna, sa am eu pe urma ce descalci si reincalci la loc mai altfel:)
si acum serios: mi-a fost dor sa te citesc si chiar daca usor improprii pentru mine versurile tale de azi, mi-am cules cuvintele care sa ma imbogateasca.
\"plecatul roții de zăpadă
a știrilor cu Dumnezeu,
cu sfinții în-tocmiți să vadă,
la suflet, cine e mai greu,
în lipsa ta, că numai eu

cad frunzele pe-autostradă...\"


prieteneste,

Linea
0
@daniel-bratuDBDaniel Bratu
aceeași bucurie citind comentariul tău, Dana - dă jocului meu versificat sens și motivație - mulțumesc

0
Distincție acordată
@maria-prochipiucMPMaria Prochipiuc
Nu analizez ,,rondelul,, tău din punct de vedere structural, ci ascult doar versul să văd ce îmi spune, ce îmi transmite și da: Cad frunzele pe-autostradă… Jivine latră a paradă… cad frunzele pe-autostradă... și-adorm cu gândul, ca o pradă…

Ai adus în atenția noastră o temă ce era folosită cu ceva ani în urmă, asta doar pentru aduceri aminte, azi nu mai este decât în actualitate - tăiatul frunzelor, se pare că cineva acolo sus se ocupă de acest sport. Înainte era un sport a celor de vază, acum? Acum doar: Jivine latră a paradă… în lipsa ta, că numai eu… cad frunzele pe-autostradă...

Imaginile sunt foarte bine redate prin cuvinte: cad frunzele pe-autostradă, se taie peste capul meu… cad frunzele pe-autostradă... cu sfinții în-tocmiți să vadă... a știrilor cu Dumnezeu... în clopote de pe traseu... cad frunzele pe-autostradă...

Versurile pot fi rupte din context și din fiecare să poți scoate câte o imagine, îmi dă acea stare de mișcare a frunzelor în căderea lor. Cuvintele sunt într-un joc zglobiu.
0
@daniel-bratuDBDaniel Bratu
da, un joc al cuvintelor, Maria, așa cum comentezi tu, ca într-o incantație-decantare,
cuvintele-frunze, lumea pe-trecând
mulțumesc luminației tale

0