Bella Dona

În Iași zăpezile cad măcinate, zburând, cerul e un înveliș de sită, teii privesc prin ramuri sticloase precum colții lupilor singuri. Poate că înghețul nu va veni, în sânge e asmuțire de foc, chiar și când discul galben își înfige țurțuri în spate, douămiist și ceva.

La Clubul Bursei se făcuse lumina fulgilor pe umăr cât paftaua căpitanilor de vas, mesele pluteau în abur cenușiu, pereții paharului în care intrasem îmi rodeau tâmplele mirosind a cingătoare.
- Bratule, dedalule, danule, s-a făcut iarnă, de când aștepți aici, pe terasă?
- Ștoo? Tu ești spyrtil? amazoarna? Hippornita? Harștiemissa? Lasă masca de ace, zeiță, pe masă, eu scot doi șesari.
- Eu am un șase și un cinci. Cerul și Pământul. Te-am bătut... Heeei, vino înapoi, nă...tarotule, c`eș` copil...?

Când strigi Carmen, se adună melodiile în gama de roșu, până spre brunul pădurilor crescute în văpăi de amurg, îți ard în ochi sclipirile de fugă ale gleznelor cu urme șterse de nervuri și saltul lor sub pietre albastre de râu fără mal, apoi vezi doar ca pe-o lacrimă cerul. Cerc magic, acesta se revarsă, înghețând încă de la turnare.
- Ai patini, Ioane?
- Nu, doar patimi! Sau ce? Nu mai striga, nu sunt surd. Să lunec, adică, patine? Lunec și fără, numai că la bordură...trebuie să mă priiiinziii...
- Te prind, lunecă liniștit...
Hodoronc-tronc-buf. ...
- Hai, măi, nu mai urla! Ete-na...Pagubă-n ciuperci...Credeam că știi de glumă...

Dacă își lasă arcul în odihnă pe mușchii busolelor verzi, se scrie pierdut în filigran, cu finețe electivă, serafică, limpede, spirituală. Războaiele firii și dregători nemiloși i-au sfărâmat, însă, condeiul de ambră pe mese de ciment și l-au ascuns sub paturi cu Procuști suprapuși.
De ceva vreme, vara se ascunde în munți cu lap-top-ul fulgerând înspre Adam, iar iarna, între hibernări, își face car și își bate cuie în degete, așa, de distracție, nimerind și câte o ureche din alai (pierderi&co sau prea-laterale).
- Cât s-a strâns de la ultima epigramă, Luchi?
- O mie una ace de brad, serenissimă Bella!
- Bine, ia-le tu, ți-ajunge de Crăciun, să le lipești, să-ți faci pom!
- Oh, mulțumesc...
- Þi-ajunge și de o perucă. Vezi, poate nu treci testul Cupăr!
- Ești prea mărinimoasă, zeiță...
- Stai așa, uitasem...Să-i iei lui Florin un pahar de 10 litri cu lapte! Bătut, da! Și lui Genu o fleică...Cum de unde? O-ntrebi pe Lory! Șșt, nimic de Anda...Anda-i sor`-mea, băi!... Cum, nu-ți mai rămân ace de perucă? Lasă, te reprimesc în alai și numai cu o șuviță norocoasă! Da, de șinșilazero.
Așaaa, acum atenție! La stânga-mprejur cu cântec înainte maaarș!
Eeeo, itateeeooo...Jupp, pieptu` mai în față, lasă jupa, Calimero – coaja la mine, te rog, Dodule, probleme, măi? De care?...Te spun lu` tactu`, să știi. Da mata unde-ai plecat părinte, pe măgaru` ala? Aaaa, noi am plecat...nu tălică....Bine, dacă nu vii acum, măcar să ne aștepți până la următorul „stânga-mprejur”...Și tu, și măgarul...
Eeeo, itateeeo.....

Înghețul Iașului are fugă de văpăi brune, cu ochi de ierburi aromind a vară în ascunzișul podului, acolo unde se coc stelele tăioase la colț, acolo unde ierburile pe care scrie „otravă” se prefac in otavă de jar și-n siropuri de tuse, deopotrivă, acolo unde....
eeeo, i-ta-te-e-e-o

Cerul torțelor anume
A nășit altă ninsoare,
Raiul ei clădit din glume
Macină-n văpăi și doare,

E roi ascuțit de bice,
Nord cu amfore-n cascadă,
Braț tăind în jar burice
Eroșilor ... sub zăpadă.

Lacrimă-i, pe răni încinse,
Arde, curăță, cu sare
Darul ei de-acum deplin se
Odihnește-n fiecare

Naștere, când ea revine zâmbitoare, mereu, de la
Ascunzișuri troienite. La mulți ani, Carmen re(x)Bella!