Dana Mușat

totul îmi plăcea la tine până și felul acela stupid în care mă strângeai de gât și mă lipeai de perete atât de tandru și-apoi mersul tău hotărât ieșind din camera mea nu avea niciun rost

Toamnă. Ĩn mijlocul binecunoscutului cadru muribund, unde elementele hermafrodite se contopesc ĩn efemeritate, cerul cu imensitatea sa apogeică eclipsează Pământul. Vântul cuprinde ĩn vâltoarea lui

"Chiar crezi că poți să mă fac să uit? Nu ai cum. Știu că tot ceea ce văd nu e real, știu că tu nu ești real, știu că toți oamenii pe care i-am cunoscut nu sunt reali. Am reușit să mă trezesc noaptea

azi de dimineață târziu mi-am îngropat fața în iarba de la parter adulmecând pașii tăi care urmau să vină călcând pe ochii mei holbați către vidul inimii tale la prânz când iarba se prăjea la

mâinile ei atingerea diavolului pe pieptul tău coborând lin ca picăturile de apă după o ploaie în care ai stat gol ca în uterul mamei mâinile ei alunecînd ușor înspre josul sufletului

1 Niță e de profesie Inspector Criminalist. Scotocește printre resturile victimelor sale, le face poze pe care le admiră seara după ora 9(ca pe o revistă porno preferată) și le notează numele pe

dar viața? aerul ei tras în piept cu poftă și visele fără noimă, atingerea moale cu miros de lapte, glasul mic din piept și mai mic. viața aici nu mai e. a fugit pe undeva prin cotloanele

poem cu mine, prin mine și despre mine ca și cum aș fi o virgulă, un punct sau un semn de exclamare uneori, îmi doresc să fiu o poveste să adorm copiii sau după caz să incit adulții dar, de

luni ziua și-a închis pleoapele prea devreme, obosită de mișcările nearticulate ale norilor a clipit odată și întunericul a invadat ora 7, la fel de tandru ca mâinile mele învelind copilul

acum cincizeci de ani eram tânăr. acum cincizeci de ani eram tânăr și aveam nevoi eram tânăr și nevoile mă aveau pe mine ca pe un fir de păr albit cenușit înainte de vreme, care nu știe decât să

-Dă mâna, futu-ți gura mă-tii de împuțit! Ce să îi mai dea mâna că deja se rostogolea peste marginea patului și nu mai avea scăpare. Avea să cadă cu un trosc fără comparație și, odată ajuns acolo,

versuri galbene pași de toamnă amorțiți în nemișcare * lacrimă rece din cimitir ofilit tu stai și asculți * de unde inspiri întuneric mort sau viu liniștea serii? * câte imagini necropole

chestia cu nr.1 alerga aproape să se impiedice și să cadă cu fața în vreo flegmă ar fi fost amuzant să-l văd cu spuma între ochi plângându-se că e scârbos alerga atât de repede încât atunci când a

nu clipi uită-te mai atent la urma aceea de imaginație pe care o mai ai s-ar putea să-ți folosească dacă mă săruți e doar o obișnuință sinistră iar când pleci pare normal așa că măcar pentru

îmi lipesc ochii de geamuri poate reușesc să te văd mai bine ești ceață fum norișor cum vrei tu numai concret nu ești nu reușesc să te separ și să te văd bucăți ești un întreg și inima ta e un

Când a deschis ochii, în fața lui era copilul din vis. Numai că de data asta pe obrajii lui erau lacrimi. Preț de câteva minute, Iancu a crezut că încă doarme, deși nu își putea da seama cum e

O văd. E urcată pe blatul din bucătărie și mă urmărește, așa cum un prădător își urmărește prada în liniște, fără nicio mișcare, fără niciun zgomot. O ignor și deschid frigiderul. Îmi iau sticla de

Poate dacă ar fi știut... dar nici măcar așa nu credea că ar fi fost posibil să spună da, plecăm mâine, împreună, nu te las singură nici măcar o secundă. Pentru că totul era mult prea ciudat pentru

ar mată de oase tu o, tu cimitir de cuvinte și nos tal gii cu sticla de vin prin parcuri al bas tre tu chiar tu voce de ipsos sa ca dat deșucheat a mor prin