Jurnal
despre stele și locul în care le poți ajunge
1 min lectură·
Mediu
mă întreb dacă cei care mor au parte de stele
în mod natural aștept
cineva să trimită un semn
inteligent
ceva biblic pentru sfârșitul acestei planete
frigul se lasă de parcă i-ar părea rău de ape
singura cale este întoarsă
precum o cruce cu extremitățile franjuri
credeam că se întâmplă intenționat
atunci când ai impresia că știi să conduci
o afacere cum este pământul implică relații
și efort de voință
trebuie să te scoli devreme bei cafeaua pe drum
consulți agenda
ultimele gânduri despre amintirile incomode
se transformă în
cea mai indiscutabilă voce a ultimei generații
de exemplu întrebarea
la ce te gândești
îmi consumă excesiv neuronii ca într-o țară subsahariană
unde pentru o fotografie cu flori poți avea orice femeie
nu vreau
să devin licențios dar e mare discrepanța între felul cum sunt
și ce ne-au învățat la biserică
ceilalți așteaptă cu motorul pornit
senzația de anticipare și emoțiile produc un fum
de nedescris
Dumnezeu caută o ființă dispusă să mintă
omule meriți un rol
lumea e super dacă nu-ți pasă
041.320
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- dan petrut camui
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 172
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
dan petrut camui. “despre stele și locul în care le poți ajunge.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-petrut-camui/jurnal/14171217/despre-stele-si-locul-in-care-le-poti-ajungeComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
am îndreptat, mulțumesc! Apreciez!
0
TN
Niciodata nu te-ai uitat degeaba in jur...intuitie, gandire analitica ori pur si simplu(deloc si,plu!) perce[tie poetica, trancriere a realului nu asa cum pare ci cumse consuma, se framanta si poate chiar se desira.
Ca totdeauna, Hi Poete!
Tea
Ca totdeauna, Hi Poete!
Tea
0
mulțumesc pentru trecere semn, întotdeauna cu mare drag!
0

adevărat că "lumea e super dacă nu-ți pasă"!