dan mihuț

ne cerem scuze, dar această epigramă e o replică, o puteți posta sub epigrama de unde ați plecat cu ideea, nu putem umple prima pagină de replici.

don basil, iar m-ai surprins cu asocierea, dar e doar o chestie de temporalitate a trasformărilor emotive. deplasarea de plan. uite, chiar cronică.

petru sau sebastian? deh, un exercițiu și el dus spre tradițiile nobile surescitate. n-aș vrea să te supăr de musafir, dar poate de asta îți plăcu.
asta că tot îmi mai zice cineva că scriu ca o babă.

mădălina, eu credeam că m-am dus un pic în patetic deși e mai repezită măria sa, zicerea. dar poate eu credeam din așa din cauza metaforizării tari pe alocuri. prea.

cătălin, o veni acolo arghezi, dar treapta e mai sus, că arghezi, socialmente vorbind, avea scârba împinsă de gușa burgheză în formare. sau de paraschivă, vorba cuiva.

maestre munteanu, păcatele noastre astea să fie. și gândirea de dincolo de sonete. în rest, de acord cu dumneavoastră.

marius, mda, și matale drăguț și educativ.

valeriu, nu mai doare când spui. ne rezumăm la morale.

mulțumesc pentru trecerile, toate educative!

nu e rău că se încearcă reducerea prozaismului, mereu aud în jurul meu cum amicii înjură poezia care se duce în prozaic (browning, să-l ia naiba, că el începu să sară în ochii modernilor, nu donne), dar am obiecții la faza cu metaforizarea grea și transformativă pe care o transmite textul. cred că e prea multă relaționare între elementele ce-l compun. prea mult panteism. în rest, dacă treci peste ce e vechi în el și-i bagi o perfuzie de atemporalitate... e bun, văd că și plăcu.

ștefan, eu vreau să spun că se văd schimbări și asta e bine. mai cetim.

elis, da, ideea se repetă, dar am vrut să dau o nuanță colocvială. desigur, e mai bine cum zici tu. finalul... tocmai el mi se părea cam superfluu, dar eu mă mai înșelăm.

don basil, asociațiile pe care le facem... cine știe din ce motive sunt totdeauna interesante. m-am gândit ce te mai putea duce spre crudul modigliani. sau spre care latură. recunosc, la cromatică mă gândesc rareori. spre rușinea mea.

mădălina, chestia cu emfaza e un lucru bun, da. și nu e trist deloc, voi, pieze rele. așa voiți a-l vedea! (la muuuuuulți aaaaaaaaaaaaaaaani!)

ela, poate știi că de patetisme fug eu ca dracu de tămâie. nici tușa groasă pe lîngă cele inner nu-mi place, e drept. de asta acest moderat receptat de tine mă bucură, mi se pare cel mai cinstit mod de relaționare cu textul.

marius, nu te contrazic, nu-mi convine s-o fac, deși poate aș avea dreptate, dar ce mai contează dacă ție îți place să vezi lucrurile așa? sunt convins că e mai bine. eu sunt doar autor, ce știu eu?! cetitorele e regele! punct.

george, e bine că nu-ți place. uite, îți pot destăinui că nici mie, dar ce mai putem noi face acum, când răul s-a împlinit. și dacă te duci cu gândul la tot felul de purtători de purici, asupra ta să cadă acatistele brigittei bardot!

mihaela, suav nu mă gândeam să fie, dar să fie și-așa. iar cu fotografia de stare ai dreptate deplină. pentru mulți are rol important.

eugen, hai că m-ai făcut să râd, dar e bine că-ți plăcu și nu mă supăr. norocul tău că altfel, dacă nu mă mai opream din râs... și conștiința e grele, amice!

liviu, uite, de-al dracu nu ies din mediocritate, să-ți dau ție satisfacția de a-mi tot spune să ies de-acolo, că altfel ce rost mai au delirurile?! despre punctuație... noi să fim sănătoși și frumoși!

mulțumesc frumos pentru semnele voastre.

e ok, leo, dacă mesajul se duce în mai multe părți. e bine când rezerva semantică poate fi ghidată nu ca intenție a textului, ci din punct de vedere participativ.
mulțumesc pentru semn!

florin, mulțam de părere, n-am pretenția de a-mi fi validate textele. problemele de atenție ale cititorului nu trebuie să constituie spaima autorului de text. nu alea de atenție, poate cele de abducție. deci riscurile sunt asumate.

\"privim lumea prin ochii lui Leo, care ne oferă o viziune inhouse, oferindu-ne perspectiva celui surprins în mijlocul unui vârtej...\"

mi-a mai plăcut apocastazica afirmație din final:
\"Felix Nicolau ne învață să trăim viața ca pe un perpetuum mobile...\"

iarăși, prezența romanului în bibliografie dovedește că avem în față o recenzie cât se poate de serioasă.

normal că te privește direct și personal. evident, nu mă așteptam din partea ta la reacția asta. unu, textele reprezentative te privesc direct și personal, țin de modul onest de a gestiona atât ceea ce scrii cât și ceea ce-ți spun alți indivizi, altceva spun însă regulile acestei comunități. problema e că tu ștergi absolut toate textele;
doi, cât privește părerea mea, dacă orgoliul tău trece prin faze chix, pot să tac. păcat de navralgiile astea care ne doboară din când în când.

uite, eu un câine cu ochii mistici nu mă așteptam să găsesc la tine în veacul vecilor și nici nu cred că e de bun augur. adică te duci înapoi și te duci cam strâmb.

ps. ștergerea textelor atrage după sine scăderea nivelului, îmi pare rău că trebuie să te atenționez.

petrache, echilibrul se restabilește de la sine, lasă-l încolo. iar dacă stăm să ne gândim, era vorba de alte țâțe.

bine că ai râs, eu încă sunt speriat. mă repet, nu despre bust era vorba. îl vrem, măi, ionele, îl vrem! sau o.

monica, succes la votcă. vezi să nu bei vodcă!

alberto, eu cred că e vorba de singura pisică (ar trebui să avem tot respectul pentru ea) care n-a râs la moartea lui budha! ea e călugărul cel tânăr.

don basil, cam asta ar fi experianța salvia divinorum. altă lume o asimilează experiențelor ce țin de tanathos, eu o las în hipnagogic așa cum ai observat și tu, deși există o detașare de expieriența în sine iar efectul e colateral.

leo, îmi scăpase textul tău care e, ce-i drept, bun. așa cum am zis mai sus, nu descriu experiența în sine, doar duc atmosfera pe alt plan. sau, dracu să mă ia, sper să nu dau în matrix. haha!

salve!

ioan, eu zic că nu e optzecim aici, însăși faza cu epicul e un indiciu dacă tot ai menționat-o, dar fiecare cu organul lui de receptare, treabă de sonar. cu no mans\'s land-ul iar ar fi o problemă, dar nu mai insist, cred că genul de graniță a dispărut prin asimilare.

dane, e o problemă unde zici tu, adevărat, probabil voi suprima.

iulian, chiar ai simțul umorului!

mulțumesc pentru vizite!

păi, ligia, hotărăște-te, eu cred că te cam luă valul argumentelor. prezența tropilor, mulți dintre ei menționați de mine mai sus, arată că e un text în nici un caz lipsit de valențe poetice, că doar funcția poetică a limbajului, chiar înainte de jakobson, e bine delimitată. deci....?! să înțeleg disticția ca fiind ce și aflându-se unde?! adică e năucitor ce spui că textul tău nu are nimic poetic când are.

iar pe adrian se duce direct la freud. deh, eu rămân la adler, chestie nu departe de freud, dar diferențiată! și nu glumesc deloc, adrian! haha!

ăsta-i un darwin trecut prin adler, ca să glumesc un pic. trasezi bine liniile evoluției de specie, dar se putea deriva spre altceva decât anumite constructe cam închistate, forțate, gen \"metri de zâmbet ghimpat\", \"dinți cu silabe tăioase\", \"țara exotică a sinelui\", \"grave mutații genetice\" (mutația genetică, în sine, e gravă), \"oasele i se strâng în formă de inimă\" (cred că aci mergea mai bine fără formă, chiar dacă previzibil, un \"oasele i se frâng în inimă\") etc. cred că adjectivizarea excesivă - asta e o hibă generală și gravă la mulți dintre noi - nu face bine, dar având în vedere că ostentația pseudoștiințifică e hrănită doar de un subțire ombilic poetic, de un spațiu interior exteriorizat spre exemplificare rece, staționară ca registru... în fine, chestie de \"personal target\". dar sunt sigur că ai putea duce vocea ta într-un distinctiv care să nu dea deja vu-uri, o personalizare laxă, neindusă ca discurs.

adevărul e că e nevoie de mare curaj pentru a pune virgulă între subiect și predicat. citez \"însă de când, și eu, m-am pensionat...\" dar cezarul ia totdeuna ce-i aparține!

emile, uite, mereu mă întreb de ce vrei tu să construiești o atmosferă creepy, vâscoasă, psihedelică, post-punk. cred că ar trebui să lași visceralitatea să respire mai natural, să găsești altceva prin care poți spune, ceva ce ai dar lași rar să iasă la suprafață. mă ierți, dar aș îndrăzni să spun că la tine funcționează o puducitate (în ciuda senzației că te întorci pe dos ca pe ciorap) și de aceea construiești chestia asta dinspre horror spre comic pentru a te biciui literar. lasa-le dracu de grozăvii. altul e drumul tău.

albiertu, uite că, încet-încet, ai ajuns și tu la un fel de optzecism amical. mă enervează să găsesc cărtărescianisme la matale, dar asta e. zâmbetul acela naufragiat, aerul de cutreierător al bulevardelor învăluit în pixelii mantalei de geniu veșnic tânăr, puternic, cu străzi, artere, bulevarde ca lumânările de groase, cu aceleași lumânări, precum diogene mai deunăzi, în căutarea omului modern, preistoric or who the fuck knows sau a unui dumnezeu eficient. deci tot ironie-ludic-cinism marca 80. dar eu nu zic să disperi, dacă ai apucat lumânarea care trebuie, ieși tu încoace, la lumina diurnă și mai respiri și tu aer curat nu mahoarcă de speluncă poetică!