Dacian Constantin

Neutrin, Dorin, Adrian,

De printre sarmale și plăcinte v-am citit opiniile și vă mulțumesc pentru ele.

Carmen, nu știu despre ce parte anecdotică zici. Cea din prima strofă, cu președinții și posterioul meu?! Aș fi vrut să fie tristă, pentru că, de fapt, așa e tratată pacea (sau, mai degrabă, lipsa ei: cu fundul!)! Desigur, sună erotico-anecdotic, dar ... nu așa a fost când am scris.

Dorin,
I`m blue da bă di da bă da dum dum la la la
everybody in ză haus
raise your hands and... touch something

keep in touch ! :)

Adrian,

No comment la așa comment!

An nou cu pace!

li

Neutrin,
Tu găsești mereu câte ceva să îți placă pe oriunde, dar eu cred că, de fapt, voiai să îmbrățișezi poezia a La mulți ani; am admirat acest proiect al tău și de Crăciun. Mă, Neutrin, tu nu uiți că dincolo de cuvinte sunt oameni și cred că de asta te plac, și cred că de asta pun mare preț pe ce spui, de fiecare dată. Pentru a-i folosi omului li. Mulți ani și ție, sănătoși și intenși!

Andrei,
E prima oară când vii aici, cu semn, dar să știi că eu am colindat pe la tine, prin pagină cu plăcere, dar n-am știut ce să adaug :) Comentariul tău îmi aduce aminte de modul în care un bun prieten îmi fredonează (în ciudă) piesa celor de la Avantgarde \"Alina\" : \"Alina boxeeeazăăă...Alina danseaaază\" :)
Și, da, Andrei, luptele corp la corp, full contact și bloody li cu poezia sunt singurele din care sângele meu iese mai pur. Evident, pacea vine mult mai... încolo :)

prietenesc,
li

îmbrățișez delirul repetat al acestui poem

nu deschid ochii supusă orbirii vederea se ascute
sub amenințări tăioase

cred că ai băut prea mult și că, de fapt,
ești sclavul unei sinucideri în masă
a privirilor

de ofranda lor te temi

înecată

(ps - dacă nu ai înțeles nimic, înțelege măcar că mi-a plăcut, și metalic, și disperat, și curat poemul)

Tiiii, Ted, ori eu sunt îndrăgostită, ori am găsit, pur și simplu, linia de rezonanță cu poezia aceasta, că prea m-am zâmbit ca tuta de la un capăt la altul al ei, cu nasul în monitor!
Să îți explic:
- mai întâi mi-ai zis de cocoașa scărilor, dar apoi de unghiuri nefrânte, și uite-așa, protocolar, subliminal, am văzut zdrelindul din vers;
- după care, deși a trebuit să îl recitesc iar, versul cu aburii a fost primul care mi-a cerut un pic mai mult: adică, prin zăpadă, frig afară, tristă iarnă protocolară, scârțâie scara, zdrelit e umărul zilei și, în plus, pe gură, cu frigul, ies nu rotocoale sau respirări difuze, ci imagini, așa, ca un soi de naștere, nu?! plus că, da, inima nu fierbe în nici un fel de alte condiții decât în tăcere: sunt de acord și cu versul și cu ideea, păcat că nu învăț să mai tac :) ;
- fac palmele căuș îi dau să bea
oricărei însetate călătoare
și cerului
sub ochii înstelați îi cresc
atâția sâni ca struguri cu picioare
Această strofă nu poate fi comentată de ochiul meu.
Ochiul meu, pur și simplu și însetat, o bea ;
- și pentru că prea era totul cum îmi convine mine, în iarna asta a ta, la ultima strofă m-am încruntat, cu tot cu zâmbet, pentru că nu reușeam să fac conexiunea, simplă de altfel, dintre suflet pe boabe și rouă:) noroc că am priceput că nu îți place iarna, eu așa cred, că e aiurea să ne bucurăm la comandă și că toate boabele astea umflate, tratate, fac poc și că numai primăvara le mai salvează sufletul. Mugurul. Viața.

Acum, tu să nu iei în seamă tot ce zic,
dar să înțelegi că mi-a plăcut protocolul. :)

prietenesc,
li

Dragoș,

oare ce ar fi dacă într-o zi, așa, deodată,
îți va veni să scrii, pur și simplu, folosind ideile astea și cele pe care le-am mai citit prin pagina ta,
cu aceleași cuvinte,
dar fără povara rimei
care, să fiu onestă până în verdele bradului,
nu îți iese mereu.

Ce ar fi?! Ai încerca, așa, doar așa, ca să vezi ce iese
și apoi să îmi arăți și mie?! :)

Și nouă?!

prietenesc,
li

de ce simt așa,
în zona privirii și a gândului,
că te-ai grăbit scriind acest poem
și că dacă azi
l-ai lua un pic de la capăt
și l-ai privi mai limpede,
ar ieși unul bun din el?!

ia zi!

prietenesc,
li :)

Am citit și articolul Ruxandrei pe aceeași temă.
Al tău mi se pare însă mai... \"spumos\", poate și datorită intruziunilor ironic-hazlii de pe alături!
Apreciez ușurința exprimării, documentarea și... deloc de neneglijat, ideile! :)

Pe care nu le comentez. De unde, nu-i așa,
se poate deduce orice!

prietenesc,
li

Andu,

În ce măsurăm calitatea unui poem?!
Cu câte stele crezi că mi s-ar lumina
orbirile cuvântului
schingiuit
obligat să tacă
între coastele învelitoare ale inimii?
Cu ce măsurăm distanța dintre
literă
și
culoare?!

Și, mai ales, Andu,
cum se ia patosul la rindea
ca să rezulte
sculptura demnă de premiu?!

li întreabă sincer
direct
androgin

răspunde-i în ascuns

Neutrin, Paul,

Sub una dintre cele mai sincere încercări de poem ale mele primiți și gândul meu bun, de pace, și ani mulți și intenși.

Desigur, Paul, e puțin sărită de pe fix expresia \"piunezele privirii\", dar face parte dintr-un exercițiu imaginativ pe care nu am reușit să îl \"văd\" altfel.

Nu am înțeles ce ai zis de bunica :) Să nu îmi spui că i-ai citit asta! :)

prietenesc,
li

Ioana,

Sintagma \"poezie din care nu te mai întorci\" îi aparține unui bun prieten de al meu și, de aceea, pentru că nu e a mea, am dezlipit-o între timp de marginile conservei... :)

Da, sub tinichea, Ioana...

Sărbători fericite și ție, știi cât de bine ajunge la mine tot ce scrii, aici sau acolo, da?! :)

același drag,
li

\"Deplâng pe cel care plânge când plouă, ca pe un risipitor cu avutul sării.
Laud pe cel care face acoperișe.
Disprețuiesc pe cel care plânge noaptea.
Plânsul profund e pe soare, în amiază, la douăsprezece. Atunci.\" (Nichita Stănescu, Respirări)

regret

că nu am descoperit ce cum unde când scrii
decât abia decât deja
azi

mascota asta are o cagulă pe suflet
dar cred că nu strivește nimic
nici măcar gândacii de bucătărie
veniți peste noapte pe gresia cu domestos lustruită
domestic

cu moartea pe derdeluș
facem viața orbitor de sticloasă

li

Dominic,

Deși poezia a fost scrisă la sfârșitul lui octombrie, ultimele tale trei comentarii de ieri m-au ajutat să mă înțeleg o dată în plus și mi-au demonstrat că știi să privești prin cuvinte cuvintele.

În inima lor te-ai dus, Dominic, și îți mulțumesc teribil pentru asta.

Aproape că m-ai vorbit pe mine. Și rece, criticește, și apropiat, din interiorul versului.

Voi ține seamă de cuvintele tale.

li

Știam eu că vă plac gutuile și că... nu puteți rezista! :)

Marian,
Am observat că ai început să te desfășori pe mai multe rânduri și pe alte pagini! Nu-mi spune că nu am o influență pozitivă asupra ta! :)

Mihai,

Mă bucur mult (chiar MULT) că ai văzut intercalarea mea ciudată \"aș de pildă aplauda\", mă crezi că a sosit dintr-un inexplicabil simț al limbii române?! Sau, cine știe, poate pur și simplu, citisem undeva ceva asemănător și este imprimat în hipotalamus!
Nu am vrut să așez PSul mai spre final pentru că se lungea mesajul: așa am lungit și peseul :) Da, am urmat sfatul tău, nu e mare schimbare însă. Dar, vorba ta, miroase mai bine a gutui!

P.S. Nouă, fetelor, ne plac mult băieții cu simțul umorului! :)

Fericite sărbători și ție, Mihai!

li

dar alteori da. Așa cum eu cred că nu poți numi tot ceea ce ți se întîmplă experiență, ci mai degrabă uzură, rutină, anosteală a vieții, la fel cred că doar momentele de grație, de fapt minunile, sînt experiența noastră (de calitate), lecțiile pe care le învățăm la școala vieții.

Toate întîmplările pot rămîne doar întîmplătoare, ține doar de discernămîntul nostru să le alegem pe cele care sînt norocul vieții noastre - să nu le dăm cu piciorul blazați, defetiști, sastisiți. Să le alegem ca să ne putem alege destinul. Ca să devenim niște aleși.

Marian,

Zău dacă înțeleg ce ai găsit tu așa \"fain\" acolo. Ești sigur?! Ia mai uită-te încă o dată! Tot sigur rămâi?!
Bun, acum uită-te la mine și dacă tot ai avut amabilitatea lăsării unei opinii aici,
te rog,
argumenteaz-o un pic.
Că meteahna asta se propagă și prin alte comentarii din ale tale:
chiar și în timpul orgasmului se mai scoate câte un sunet,
se articulează câte ceva,
zău așa! :)

Eu și glumesc, dar, te rog, când comentezi (oriunde, nu zic de pagina mea, în mod special) încearcă să formulezi o propoziție, o idee, un minim argument.
Știu că poți.

Li

Din păcate, exceptând ultimele trei versuri unde se mai poate simți concentrată o idee, această poezie nu pare decât trecerea unui gând pe hârtie... gând care ar fi putut fi concentrat în două versuri.
Am alergat după tine - ceea ce mă duce cu gândul la o neîmplinire,
apoi deodată \"mă porți în suflet\" - să zicem că saltul iubirii nu cunoaște limită,
dar la \"uneori mă cauți\" deja obosesc.
Cred că dacă sunt mai reduse cantitativ, cu atât mai mult poeziile trebuie să aibă puterea de a concentra ceva,
iar orice vers să aibă puterea lui aparte.

Lucru care nu se întâmplă aici.

Părerea mea prietenească:
e o fugă bezmetică, dar nu fermecătoare
așa cum ele sunt de obicei.

li

Am uitat să adaug semi-conclusiva mea:

nu la MTV și nici la școală
nu aici sunt bubele și alergiile

ci acasă
în familii
la părinți

MTV există ca și OTV, e o opțiune
Școala este tot o opțiune

Părinții nu

Trebuie să conteze și lucrurile acestea:

Elevii români au obținut în 2005 nu mai puțin de 74 de medalii la olimpiadele școlare internaționale, dintre care 25 de aur, 27 de argint și 22 de bronz.
La fizică, România a devansat cu mult Statele Unite, Canada, Italia, Franța, Anglia. La olimpiada de matematică, România a avut patru medalii de aur, una de argint și una de bronz, iar la olimpiada de chimie, o medalie de argint și una de bronz.
Cele mai bune rezultate au fost ale elevilor de la Colegiul Național de Informatică \"Tudor Vianu\" din București: nouă olimpici și 13 medalii. Dintre acestia, cinci elevi au luat aurul, șase au obținut medalia de argint, iar doi au luat bronzul.
Dragos Michnea, elev la Colegiul Național Gheorghe Șincai din Baia Mare și Adrian Zahariuc, de la Colegiul Național Ferdinand I din Bacău sunt olimpicii care au obținut câte două medalii de aur, una la Olimpiada Internațională de Matematică, iar cealaltă la Balcaniada pentru Seniori.

Nimic nu e întâmplător, nu-i așa?!

Ioana sută la sută.
Îmi plac scrierile cu văz, despre văz.
Ghemuirile în sine, în lumina lui.

Ca și altădată remarc, Ioana, aparenta simplitate de expresie a discursului, adică lina lui curgere,
limba lui - în care mă simt atât de acasă
și
stările către care dai indicii.

Aș vrea să știi că, uneori, ceea ce scrii se proiectează în mine prin senzații aproape fizice. E și vina mea că am puterea de a imagina, dar e și vina ta pentru că pictezi așa cum orbirile mele știu să vadă.

Prea multe cuvinte, Ioana, nu?!

liul