Poezie
iarnă protocolară
1 min lectură·
Mediu
iubesc alcoolul îi urăsc pe băutori
râd dezgustat
acestei scări îi crește o cocoașă
ah! câte unghiuri importante
nu s-au frânt
pe treptele născute fără moașă
buhaiul parcă a mâncat zăpada
nimic nu-i sfânt
nimic nu-i alb pe lume
doar soarele se stinge trandafir
uscându-se pe crucea fără nume
miros a sânge și a scorțișoară
un pumn de cuișoare-mi zvârle cineva
din mine aburii imagini ies
ai zice
că în tăcere fierbe inima
fac palmele căuș îi dau să bea
oricărei însetate călătoare
și cerului
sub ochii înstelați îi cresc
atâția sâni ca struguri cu picioare
nici n-am mâncat
nici n-am băut destul
cu sufletul pe boabe am șters roua
și dacă vechiul iernii m-a dormit
vei fi o altă primăvară
vei fi noua
012955
0

Să îți explic:
- mai întâi mi-ai zis de cocoașa scărilor, dar apoi de unghiuri nefrânte, și uite-așa, protocolar, subliminal, am văzut zdrelindul din vers;
- după care, deși a trebuit să îl recitesc iar, versul cu aburii a fost primul care mi-a cerut un pic mai mult: adică, prin zăpadă, frig afară, tristă iarnă protocolară, scârțâie scara, zdrelit e umărul zilei și, în plus, pe gură, cu frigul, ies nu rotocoale sau respirări difuze, ci imagini, așa, ca un soi de naștere, nu?! plus că, da, inima nu fierbe în nici un fel de alte condiții decât în tăcere: sunt de acord și cu versul și cu ideea, păcat că nu învăț să mai tac :) ;
- fac palmele căuș îi dau să bea
oricărei însetate călătoare
și cerului
sub ochii înstelați îi cresc
atâția sâni ca struguri cu picioare
Această strofă nu poate fi comentată de ochiul meu.
Ochiul meu, pur și simplu și însetat, o bea ;
- și pentru că prea era totul cum îmi convine mine, în iarna asta a ta, la ultima strofă m-am încruntat, cu tot cu zâmbet, pentru că nu reușeam să fac conexiunea, simplă de altfel, dintre suflet pe boabe și rouă:) noroc că am priceput că nu îți place iarna, eu așa cred, că e aiurea să ne bucurăm la comandă și că toate boabele astea umflate, tratate, fac poc și că numai primăvara le mai salvează sufletul. Mugurul. Viața.
Acum, tu să nu iei în seamă tot ce zic,
dar să înțelegi că mi-a plăcut protocolul. :)
prietenesc,
li