Cristina Sirion

am retinut: \"ce stiu sigur, si o stiu pentru ca o simt si nu o pot explica prea bine, este ca-s pe drumul bun (ala-i cel care te duce exact unde ai tu chef sa te duca un drum)\".
evident, nu-i ca nu ma pot impaca cu \"mertanul\". dimpotriva. incerc insa sa ma apar de-un soi de val care astupa orice calitate sub vrafuri sunatoare de import stradal (nu-i cazul aici, doar mi-ai starnit o teama!). exista evident si riscul pretiozitatilor despre care bine spui.

ce-ai spus insa, ma motiveaza sa citesc in continuare fiindca cred ca poti sesiza bine o pierdere de echilibru.
multumesc pentru raspuns, ma gandesc ca eu l-as fi eschivat, asa ca il chiar apreciez.

e al tau. te-as recunoaste imediat, din multi.
inca nu stiu cat e de poezie in totalitate (prima strofa m-a impresionat tocmai prin felul in care ai facut poezie acolo cand aproape nimic nu anunta asta), dar stiu ca sunt poezii pe care le retii. fiindca aproape lovesc desi n-au o brutalitate explicita. ca sa-mi placa fara retineri, e ca si cum ar trebui sa te cunosc altfel (in poezie, desigur). as vrea sa vad cum scrii fara \"mertan\", \"scund rau si obsedat sexual\" care oricum le-ai privi sunt doar niste exagerari. sunt destul de indecisa daca ma deranjeaza sau nu si recunosc, mi-ar fi mult mai usor sa le accept/ refuz daca mi-as depasi prejudecata despre care ti-am spus. cred ca doar te joci cu poezia si totusi o faci mai bine ca multi altii, de aceea.

felicitari si la cat mai multe volume frumoase!

nu merge. retinut as zice, oricum, altcumva, altfel duce cu gandul la o banda de magnetofon sau un reportofon. in rest, de acord cu liviu, tocmai toropeala aia lejera din care a pornit il face special, se simte, reuseste sa o transporte.

interesanta, da. o vad mai degraba ca pe-o cugetare spusa pe-un ton jumatate ironic, jumatate hatru.

mie tocmai imaginile din poeziile tale imi plac, am impresia ca sunt lucruri care nici macar nu se pot spune ci doar arata cumva. cred ca poezia axata pe evenimente mizeaza pe puterea sentimentului, iar cea de imagine pe descoperiri, emotia noului, ca si cum dintr-o data ar revela alte intelesuri.

claudia a spus perfect ca-i o poezie pitbull.
ce-am pastrat in mod special e \"pelerinii ce vor veni
să vadă cerul lemnos cu ploapele lor ca niște glugi\" si \"o să răstorn peste mine o barcă/ și ei or să vină să ne audă vocile din copacii/ ce-și poartă prin vânt coifurile de frunze\".

cred ca mesajul meu n-a fost foarte clar. e vina mea.
mi se parea aproape jenant, la o urmarire nu atenta ci chiar oarecare, ca esti unul din autorii mei favoriti asa ca de obicei ma abtin sa comentez. de aceea am si zis ca nu critic \"referintele\", nu ma deranjeaza defel; intr-o nota strict personala, daca ai fi scris poezia si pentru a o citi eu, as fi avut preferinta asta. asadar ipotetic. un mod de a-ti transmite impresia cuiva care chiar te urmareste cu placere si interes, si nu pentru a pune presiune. presiune as pune in cazuri extreme cand de fapt n-ar avea rost sa pierd vremea.

pe mine nu ma deranjeaza deloc faptul ca reactionezi asa, chiar admir ca iti aperi poezia pentru ca tu nu scrii ci ai curajul sa spui despre tine si o spui foarte bine (spuneai undeva ca tu nu scrii poezie ci povestesti, eu cred ca scrii poezie si povestesti, altfel nu stiu daca m-ar interesa (poate), ori ma intereseaza tocmai de aceea, pentru ca metaforele tale apar surprinzator si redefinesc acolo unde evenimentele/ povestirea au duritatea aceea cotidiana, iar efectul e de multe ori de sfartecare interioara prin acumulare de adevar interior/ exterior, cred).
ca sa fie mai clar ce vreau sa spun, uite:

\"din cînd în cînd se auzea bere rece semințe prieteni
controlorul spunea stingeți vă rog țigara

si trecerea la efectul \"interior\" prin \"ma composta pe frunte\" (surprinzator facuta, cum spuneam, pacat numai ca trebuie sa disec!):

apoi mă composta pe frunte
probabil eram singurul născut fără stea norocoasă
mi se părea că totul se mișcă în afară de mine\"

iar poezia mi-a placut cat alea doua stelute pe care le are si le merita. mai spuneam undeva intr-o nota glumeata ca te urasc, acum ma intreb daca m-ai luat in serios. sper ca nu, nici nu m-am gandit sa verific.
n-are importanta daca ai incredere in mine sau nu, sper sa ai in altii mai priceputi, ce pot sa-ti spun e ca... fara inima aia din final tot mi-ar placea mai mult! (ricoseu de la mult-prea-serioase) :o)

mi se pare potrivit. da senzatia unui vartej care ridica frunzele, accentueaza locul ramas gol mai mult decat starea de infiorare. o poezie care isi merita clar steluta.
una peste alta n-are rost sa-i comentez mesajul, e evident si de fapt ideea pe care e construit o face speciala (mosnegii cei vesnici, fetita/ ceilalti care nu mai au loc).
as fi vazut-o la recomandate, imi pare genul la care iti vine sa te mai opresti pentru intensitatea pe care o simti la citire.

adrian

multumesc pentru revenire si sa le zic precizari, pentru mine sunt mai mult un fel de clarificari ale modului de conectare la om. si pana la urma e o chestie de respect sa vrei sa o faci cat mai nimerit, asa ca ajuta.

liviu

m-am bucurat ca, dupa cateva treceri cu acelasi efect (placere, desi nu numai) prin poeziile tale, am reusit o revansa. si ma simt bine. :o)

un fel de traducere pentru \"hai sa simt\" ceva?

eu sunt gata sa scutur. care?

multumesc si eu, apreciez cand cineva face efortul de-a citi. chiar nu-i putin lucru. si da, acolo e miza, restul sunt variatiuni. desi nici macar n-am remarcat pana acum.

si eu cred ca ar putea lipsi \"o inima\", poezia s-ar termina perfect cu penultimul vers.

am remarcat: \"vagonul mi se părea o groapă comună
în care toți am ajuns acolo din războaie complet diferite
lumina difuză era și psalm și îmbălsămare\"

intr-o nota personala, si eu cred c-ar mai trebui rarite trimiterile la diverse personaje. dar asta chiar nu-i o critica.

imi place mult modul in care \"cotesti\" prin poezia asta, in loc sa construiesti metafore. un fel de inflexiuni subtile, care pur si simplu nu se pot invata.
\"enola gay face cu mâna
și lumea se oprește
cu respirația întretăiată
e doar mănușa aia roșie\"
a doua strofa e frumoasa, in ultimul timp am o problema cu tatii si mamele din poezii (si ale mele sunt saturate), dar nu m-am impiedicat.
\"îmi doream
să am puterea să țin lumea pe umeri
un acrobat pășind grațios
pe coada unei libelule\"

vreau sa o semnalez pentru ca e frumoasa, pentru ca mesajul e legat de titlu si nu oboseste vreo punctare a lui pe parcursul poeziei (aproape ca-mi vine sa atrag atentia cititorilor la procedeul asta pentru ca am impresia ca se pierd multe mesaje punand focusul pe calupuri, ca la mezeluri!), si pentru ca ar trebui ca lumea sa te citeasca mai mult.

florin

e mai mult o traducere in altfel de limbaj, poetic pentru ca altul nu am la indemana. de aceea nu are continuare, e un fel de \"priveste si altfel\", de unde si \"rasturnari\", de aceea \"profa de muzica\" care-ti poate arata ce si cum purtand o cartita \"pe sus\" samd. dar ma bucur mult ca te-a prins, e bine si asa jucaus. :o) de publicat nu cred c-am sa public, nu ma iau suficient de in serios, imi face bine sa scriu si sa exist pentru cativa care ma mai citesc.

adrian

o sa razi, dar stiu pe cineva care chiar a prins mesajul poeziei asteia, uof!
recunosc, poezia nu trebuie sa fie ca trasul la galere. tu stii ca lucrez la asta, imi revin si apoi recidivez. :o)
e ea insasi o descifrare, un efort invers daca vrei, atunci cand crezi ca lumea e altfel pe dedesubt si vine unul sau una \"profa de muzica\" care-ti spune ca poti scoate viermele din mar si-l pui la tine ca sa simti ceva, sau o pereche de gargarite purtate pe sus suna la fel ca tiutul de linie continua. mie imi pare mai corect asa, nu ma impac deloc cu lumea asta asa cum sta, cu capul in sus.
multam de discutie, las\' ca-mi revin si n-o sa mai avem despre ce vorbi! :o)

am avut aceeasi traiectorie, ma bucur ca am ajuns la poezia asta. la inceput m-au deranjat \"bulangiule\" si chestiile de gen din ea nu pentru c-as fi vreo dmnisorica crescuta-n pension dar am eu prejudecatile mele despre poezie. e totusi extraordinar cand reusesti sa-l faci pe unul cu prejudecati despre poezie sa realizeze ca n-ar avea acelasi efect spusa altfel si, luand-o exact asa cum e, e pur si simplu rotunda.
\"n-aveam nimic bulangiule
decît frica
de aia rîdeam cînd se rîdea
de aia plîngeam cînd se plîngea
de aia

noaptea ta-i albă mereu\" iti spune de ce si o face fara explicatii, o incheie exact cum trebuie si nu mai are nevoie de nimic. imi place si pentru ca nu se fereste de metafore, intr-un dozaj corect. imi mai place si pentru ca e greu sa gasesti un titlu potrivit si, una peste alta, impresia generala e ca-i o poezie fara surplusuri si catusi de putin ofensiva, iar atunci cand adopti un astfel de ton e chiar greu sa nu depasesti limita. sper sa fie remarcata, eu cred ca chiar merita. multumesc, raluca, ca ai descoperit-o.

deja o mare problema cu poeziile despre tati si mame, binici samd. prind, e ca si cum ar fi scrise dintr-o perspectiva de orfan sau de persoana marcata de vreun eveniment tragic in copilarie, mi se pare ca mizeaza pe-un soi de sentimentalism chiar si atunci cand sunt bine scrise. nu spun deloc ca-i cazul poeziei tale, e greu sa nu scrii despre-un tata, probabil ca multe din cele mai faine/ traumatice experiente sunt legate de mama, etc. spun numai ca, desi marcata fiind de saturatia asta, poezia ta mi s-a parut ca reuseste sa se desprinda de cele de gen pentru ca inca m-a surprins si a facut-o la tot pasul. acum cand scriu sunt sub impresia finalului \"Știu că bunica se va trezi, își va lua zborul de pe laița acoperită cu gherghine, greoi, ca o păsăre bătrână\". acel \"ca o pasare batrana\" m-a frapat prin puterea sugestei, asa era bunica si n-as fi putut gasi altceva care sa descrie mai bine momentul acela in care se ridica de pe pragul de lut. pentru ca e greu de citat toata poezia, am sa mai semnalez un fragment care iarasi m-a surprins prin cat de simplu se poate transmite ceva atat de intens:
\"Toată lumea e tristă,
iar mie îmi vine să cânt, pentru că nimic din ce
se întâmplă nu e încă adevărat. Totul în inima mea
va începe mult mai târziu, când voi crește mare\".
mi-a amintit de momentele in care copii isi acopera urechile si canta cat pot de tare tralalalala ca sa nu auda ce se intampla in jur numai pentru ca nu sunt gata si nu vor sa accepte.
felicitari, silvia, pentru modul in care stii sa reinnoiesti si nu numai.

aceeasi impresie ca si adrian. frumoase instantanee, isi fac loc prin tine cum propriile amintiri - \"foita de aur\" si \"a fost buna\" m-au dus exact unde ai vrut, eram copii si ciocolata era un eveniment, dar mai important e ca am vizualizat momentul acela cu emotia lui. cred ca-i o poezie in care ai mizat pe traire si nu pe mesaj. la mesaj recunosc ca am avut si eu aceeasi problema, asteptam ceva. ca si cum n-ar fi de-ajuns acea \"era liniște/ ca într-o inimă\", as spune tot eu, probabil intr-un rand urmator.

sa-ti spun ca m-am tinut de cuvant. sper c-am rezolvat cu cateva interventii minore, de care culmea, nu stiu de ce da-s chiar mandra! :o)

da, probabil ca o voi lucra (decriptare, dez-liricizare, ce-o mai fi), in general ma feresc de asta dar cred ca merita o sansa, inca ma fascineaza ideea din ea si-i pacat c-am scris-o dintr-un impuls. cred ca de fapt asta-i marea problema, am inceput sa scriu prea mult din impuls, nu-i vorba nicicum de vreo reteta. multumesc pentru comentariu, chiar cred ca ai dreptate, imi face bine sa ma uit si in alt unghi, stiam ca-i ceva in neregula dar n-as fi putut spune cu precizie ce.

frumoasa, chiar foarte. e simpla si totusi nu, ma trimite la o pierdere in singurul fel care ar reusi sa ma atinga, fara a o spune.
si o face atat de atent la bruscari incat nu ma deranjeaza deloc ca e (poate) putin prea enigmatica.
fac o sugestie de redactare la ultima strofa:

\"sunt în camera umbrelor, am țipat
mi-ai luat chipul în palme și mi-ai sărutat fruntea spunându-mi
umbra e doar locul unde doarme lumina\"

voi da o steluta caci vreau sa fie citita, imi aminteste de-un lucru grav spus de-un copil si mi se pare interesant. in rest nu stiu, poate altii.