Poezie
Bluejay
1 min lectură·
Mediu
în fiecare duminică
e zi de spital, simone
un hol nesfârșit pe care-l zgârii cu unghia
cineva cântă
prin ziduri
n-ar fi nimica, simone
au fost atâtea duminici fără porumbei de hrănit
copiii purtau praștii întinse pentru o țintă nevăzută
și m-am temut mereu
că voi vedea animale zbătându-se
în fiecare duminică e zi de spital
e singura zi în care
fericirea umblă de la unul la altul
așa cum e
fiecare-și târăște orbul
pe lângă zidurile cele mai cunoscute
în urmă rămâne o dâră năucitoare
un loc de execuție cu o floare în mijloc
zilele trec
zilele trec
odată am visat că mă urma un câine mort
am vrut să-i dau ceva să mănânce
n-a vrut, a fost ca și cum pe asfalt
îi făcusem un fel de lalele albastre
odată
aveam un acvariu cu pești colorați
și-o bluză neîmbrăcată pe scaunul de lângă pat
televizorul era mereu aprins
vorbea prin toate lucrurile
cu aceeași lumină albastră
de netrecut
în stradă
bătrânii golesc fântânile de ceva mărunțiș
femeile strălucesc în soare
zilele trec
prin lamele fluturilor
fericirea se lasă ușor la pământ
în urmă rămâne o dâră năucitoare
și-o pasăre albastră cu strigăt ascuțit
055043
0

in prima parte ai cam multe repetitii. De la ciinele mort curge bine, insa pasarea albastra din final e cam cliseistic.