Jurnal
Un fel de scris despre altceva
2 min lectură·
Mediu
a fost o neatenție ca atunci când scapi plasa cu lucruri
și totul se mută în loc să se-mprăștie
și n-ai decât
o dâră de iarbă pe care nu poți fi serios nicio clipă
cum ai zvârli o pătură deasupra
pe ea,
setul de cești de păpuși
apoi cascade
uite un mod în care poți să dispari în timp ce totul se-ntâmplă la fel
un om își trage umărul înapoi exact în clipa în care
a prins ceva greu și se zbate și-atunci știi
că-n loc de asta îți trebuie ursul de pluș cu care să bei
apoi e ordine
două păsări nebune se izbesc de geam în același moment
când moare una nu mai găsesc nimic și-i ca și cum trăiesc
cu o rotitoare în mână
~
abur pe geam și-un om de zăpadă împreună
mângâi obrazul mic, departe de noi
un tip a făcut un foc înalt cu tot ce-avea prin casă
și toți tușesc și se ridică un praf de parcă am târâi cu toții
același pian acoperit cu pânză
profesoara nebună din școală ne făcea să plângem era destul să ne-arate un ac
și-un snop de baloane la care pe-atunci chiar visam
în partea mea de lume și-acum mă joc c-un cățel
albastru desigur și foarte ușor
albastru desigur și foarte ușor
încât atenție, aproape c-aș putea în sfârșit pălmui pe oricine
doar
din
convingere
fac omuleți pe geam și mi-aduc aminte mult timp de ploaie
duc la tâmplă pistolul ăsta imaginar și-l șterg de amprente și-i arăt fetiței mele cum să-mbrace păpuși
îi curăț un măr și se uită atentă
la tremurul transparent din mână
023.199
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cristina Sirion
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 270
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristina Sirion. “Un fel de scris despre altceva .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-sirion/jurnal/13987949/un-fel-de-scris-despre-altcevaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
partea a doua mi se pare ceva mai bine legata. regasesc evantaiul de imagini ce face racoare. e placut aici, la tine :)
0
incerc. sa pastrez racoarea aceea. poate mai vii. :o)
sunt multumita ca ai citit, e o poezie care mi-e draga fiindca seamana mult cu mine. pe oriole le apuca un fel de nebunie intr-o anumita perioada a anului si chiar se izbesc de geamuri, incercam poate sa fac un sens din asta.
sunt multumita ca ai citit, e o poezie care mi-e draga fiindca seamana mult cu mine. pe oriole le apuca un fel de nebunie intr-o anumita perioada a anului si chiar se izbesc de geamuri, incercam poate sa fac un sens din asta.
0
