Poezie fără drum de întoarcere

sâmbăta mergeam să mâncăm amandine coboram scările și băteam în toate ușile frate-meu avea un pantof de-o culoare și altul de alta eu aveam sub maieu mașina lui de colecție un fel de-a-nșfăca ceva la îndemână ne strângeam mai aproape scaunele de fier făceam un schimb de scrâșnete apoi intram cu totul în ovalul lingurițelor odată ne-am uitat în sus câteva ferestre de bloc făceau un fel de descusătură într-una creștea un lămâi minunat rădeam, îi spuneam c-am să-mi pictez mustățile cât se poate de lent urechile lungi de iepure guma albastră o voi lipi sub marginea mesei acolo vor căuta un tunel apoi ne-am oprit să cântăm la orga veche lăsată afară de-un tip mai năstrușnic care dăduse explicațiile apoi închisese toate ușile alea în urmă de la etaj se auzea cum cineva începe să drăcuie apoi senzația că voi fi stropită cu ulei parfumat blocul se ducea alergam după el tot mai la vale mai la vale