Cristina Rusu

Hokkaido, această insulă sălbatică, are multe parcuri naturale cu peisaje de vis, dar acest iaz albastru este printre preferințele turiștilor. Locul este magic. Mă bucură trecerea ta Joana.

cu prietenie, bia

Filele tale de jurnal au o normalitate firească, nimic forțat. E ca și cum ai venit acasă și scrii ceva despre o noapte de iarnă. Așa ai văzut tu acea noapte. Cred că ai avut o idee bună cu aceste file de jurnal afectiv. Trăirile par autentice.
Mi-a plăcut aceea întindere de zăpadă pe care ai văzut-o dar și stop cadrul. Parcă totul se oprește deodată. Aștept să văd ce file de jurnal mai scoți. Mai trec.

cu prietenie, bia

Îmi plac poemele tale Joana. Mai ales cele două în care copiii merg la colindat. În primul se poate interpreta că acel copil nu are ghete bune și îi îngheață picioarele bătînd satul în lung și-n lat. Se pare că a umblat destul de mult și fără prea mult folos. La al doilea ai făcut referire și la satul românesc în care au mai rămas doar cîțiva oameni. Copiii bat din poartă în poartă dar casele, majoritatea, sînt părăsite. Ai atins și acest punct sensibil. Copilul din al doilea poem nu prea are la cine merge la colindat, iar casele în care ajunge sînt sărace și pleacă de acolo doar cu cîțiva covrigi. Este trist, dar adevărat. E uimitor cum se poate prinde o imagine în doar trei versuri. Din păcate imaginile ambelor poeme sînt triste, dar reflectă realitatea în care trăim.

Te felicit pentru inspirație. Cu prietenie, bia

Ai apus că o să mai scrii poeme de acest gen și te-ai ținut de cuvînt. Despre poemele senryu de aici pot să îți spun că sînt cu adevărat amuzante. Primul îmi place cel mai mult. Parcă îmi imaginez un bunic roșu în obraji, după ce a șterpelit vreo cîteva pahare de vin, i s-a făcut foame și a șterpelit și cîțiva cîrnați. Amuzant.
Fiind primele tale încercări de acest gen, cred că sînt bune. Te felicit pentru perseverență și mă bucur că ești atras de acest segment al liricii nipone.

Succes mai departe Teodor. cu prietenie, bia

Pentru că este situată în partea de est a insulei Honshu, prefectura Chiba este vizitată în special de japonezi (crema turiștilor străini este concentrată în cea mai mare parte, în Kyōto, care este situat în partea centrală a insulei). La templul Hokekyō-ji, școlile își aduc elevii în excursie pentru a învăța despre istoria țării lor. Deși în 2011, un cutremur urmat de un tsunami a adus pagube în această prefectură, templul nu a suferit mari stricăciuni.

Joana,

Mă bucur că ți-au plăcut poemele mele. Îți mulțumesc pentru semnul tău

Răzvan,

Mulțumesc că ai trecut și ai lăsat cîteva cuvinte în pagina mea. Titlul comentariului tău foarte plăcut pentru gustul meu.

Mă bucur că vă place Japonia. Cu prietenie, bia

Irina

Mulțumesc că ai venit alături de noi și că ai lăsat cîteva cuvinte de suflet aici.

Dorina,

Te felicit pentru poem. Foarte frumos și chiar interesant cum ai abordat tema din ochii privitorului și al creatorului. Mulțumesc pentru liniștea care ai adus-o. Ssst, să privim împreună și să nu tulburăm nimic din poveste.

cu prietenie, bia

Mă bucur că ai venit alături de noi Joana. Văd că în ultima vreme ai multă energie creatoare.
Mulțumesc și pentru comentariu.

cu prietenie, bia

Luminița,

Sper să îi placă acuarelele fetiței tale. Eu voi merge zilele următoare la o grădiniță unde voi pune pe tablă fotografiile și voi citi versurile. Copiii sînt juriul cel mai exigent! Au o inteligență remarcabilă. Chihiro și-a pictat băiețelul, iar multe dintre acuarele sînt cu chipurile copiilor pe care i-a cunoscut printre vecini, prieteni etc.

Maria,

Mulțumim de poeme și intervenție

Mihaela,

Cred că ai fost pe temă, ca să zic așa, tu ai copii, scrii poezii și pictezi. Uite că aici ai fost în elementul tău. Mulțumesc că ai venit cu noi. Ai lucrat un poem foarte frumos.

Tincuța,

Mi-am dorit foarte mult să o celebrăm pe Chihiro Iwasaki. Ea a militat toată viața aducînd bucurie copiilor. A ținut aproape mereu și cu fundația „Totto”, înființată chiar de Tetsuko Kuroyanagi, cu care a colaborat în multe rînduri la cărțile pentru copii. A strîns bani pentru copiii afectați de război dar și pentru cei săraci, a vîndut multe din desenele ei iar banii i-a investit în școlile din țările sărace. Toată viața ei a muncit neobosit să facă bine. Cred că urmările războiului au avut un impact atît de puternic în ființa ei și de aceea și-a dăruit munca copiilor de pretutindeni. A murit de cancer la ficat, la 56 de ani. Ziarele vremii au scris că oboseala dar și ceea ce folosea ca materiale pentru pictat au dus la această boală. Pe ea trebuie să o aplaudăm. Aceasta este munca adevărată pusă în slujba vieții unor suflete nevinovate. O respect foarte mult și îmi place absolut tot ce a lucrat. Ei i-am dedicat în primul rînd această pagină și apoi copiilor de pretutindeni care trebuie să se bucure în pace de copilărie.
Mulțumesc Tincuța dragă că ai venit alături de noi și pentru cuvintele lăsate aici.

cu prietenie, bia

Valeriu,

Îți mulțumesc că ai participat și ai lăsat un semn aici. Ești un prieten bun și eu prețuiesc prietenia ta

Luminița,

Mă bucur tare mult că ți-a plăcut ce am lucrat noi aici. Ești drăguță că ai lăsat un semn. Chihiro Iwasaki a fost o maestră care a iubit deopotrivă copiii dar și arta cu care a încîntat așa mulți oameni. Cu aceeași prietenie, bia

cuvinte îngrijite așezate în această fascinantă simplitate curată, așa văd eu acest poem al tău Nuța.
ai tors firul poveștii și l-ai împletit cu aceste trăiri firești păstrate ca amintiri.
mi-a plăcut acest soi de împăcare chiar și cu ploaia, care este acceptată oarecum pe final. și uite că din această simplitate se poate naște poezia.

te felicit pentru ce ai așternut aici. cu prietenie, bia

Mie mi-a plăcut mult acest poem. Curge frumos această poveste și cititorul nu se poticnește de nimic cînd parcurge versurile. Tu scrii frumos Anne-Marie. Ai și momente cînd ești mult coborîtă în rațional și versurile sînt altfel tăiate. Aici în schimb poezia are un ritm ușor, liniștitor oarecum. Povestea, filele cărții, umbrele care dansează pe ziduri, lumina și întunericul le-ai așezat în construcții bune. Tonul este trist, dar nu trist fără speranță, atît timp cît lumina scoate din impas aceste suflete.

inspirație bună să ai și în continuare. cu prietenie, bia

Imaginea adîncește tristețea și pentru că este alb negru. Aici nu era nevoie de culoare. Orice bunic vede în nepot mîngîierea bătrîneților lui. Și își dorește să îl vadă mare. Ai spus frumos că o altă mînă o să vină să ne țină locul... și tot așa. Cel mai important lucru este ca mîna aceea să existe. Ea poate aduce o rază de lumină dacă există.

Mulțumesc Luminița că te-ai oprit să lași un semn în pagina mea.
cu prietenie, bia

mulțumesc Joana pentru semnul tău. anii s-au dus pierdut în uitare, dar lumina vine prin această mîngîiere. o alinare a timpului rămas.

la bună inspirație! cu prietenie, bia

Mulțumesc pentru apreciere Joana. Ceața apasă ca o tristețe. În așteptarea luminii umbrele lunecă undeva departe...
Spor la scris. Cu prietenie, bia

Nuța îți mulțumesc că ai poposit și în pagina mea. Lumina ne călăuzește întotdeauna. Și chiar dacă uneori ne învăluie ceața, speranța că vom găsi lumina este mai puternică.

Îți doresc inspirație maximă și ție. Cu prietenie, bia

Cum nu vezi rostul întrebării? Termenul "kioko" nu există. Nu știam unde ai descoperit așa ceva în poezia japoneză. De aceea te-am întrebat.

Cît despre kyōka așa se scrie corect. Deci, corectează.
Ca să poți excela într-un anumit stil de poezie te sfătuiesc să citești cît mai multe poeme ca să îți faci o idee
despre ce scrii. Muncește cu multă seriozitate și cu răbdare, doar așa poți stăpîni un stil pe care vrei să îl abordezi. Chiar nu trebuie să te superi. Trebuie să îți asumi ce scrii. Dacă tu nu ai scris termenul acestui stil corect, realizezi că trebuie să te apleci cu un studiu mai aprofundat pe acest segment.

Ca să știi, kyōka a apărut în secolul XVII, atunci au devenit populare. În 1783, Ōta Nampo (1749-1823, pseudonimul lui Ōta Tan), a fost considerat unul dintre cei mai buni poeți de kyōka (semnînd și cu numele Yomo no Akara). El a colaborat la publicarea unei antologii de kyōka numită Manzai kyōka shū („kyōka alese din 10000 de ani”), care în 1783 a avut mare succes. De atunci s-au format multe grupuri de kyōka numite chiar ren (cercuri) sau gawa (grupuri).

Sînt articole în Revista Poezia și în alte reviste din țară, despre kyōka și nu numai.

Nicolae te rog frumos să ne explici și nouă ce semnifică termenul de "kioko", cine este cel care l-a inventat si ce autori japonezi au scris poeme în acest stil.
Mulțumesc.

Frumoase poemele tale Magda. Îmi place imaginea din primul poem. Parcă văd în fața ochilor acel drum șerpuit, iar arborii înalți se văd pînă departe, uniți cu cerul. Călătorul singur, în pragul toamnei, își poartă cu el anii de singurătate. Al doilea poem este un poem de interior. Acel cer este de fapt locul cel mai înalt din inimă. Imaginea poate fi văzută și undeva afară. Asfințitul în culori roșietice închide ziua, dar așa cum spui tu este un „alt asfințit”, și de aceea și inima rănită. În ultimul poem scîrțîitul crengilor aduce o stare de neliniște. Ai asociat bine vîntul, crengile care prin mișcarea lor fac umbre, cu gîndurile. Vîntul vine și pleacă, gîndurile, la fel sînt trecătoare. Planurile poemelor sînt foarte bine construite. Exterior, interior. Versurile de șapte leagă bine un plan de altul. La poemul tanka aceste două versuri de șapte sînt cel mai greu de construit pentru că ele nu trebuie să repete nimic din construcția primelor versuri ci să aducă o concluzie bine închegată întregului poem.

Spor la scris. Cu prietenie, bia

Mesajul poemului este sensibil. Prin ochii unui copil, acum adult, mama a rămas la fereastră așteptînd. Nu această așteptare în sine este cea mai importantă aici, pentru că în ordinea firească a lucrurilor o mamă așteaptă mereu îngrijorată, ci mai degrabă importanța versurilor „chiar dacă/ nu mai există/ nicăieri/ nicio casă". Aici este poezia și mesajul poetic clar al autorului. Finalul unei mame pînă la sacrificiu. În orice moment, de oriunde, (chiar și dintr-un loc interpretabil de fiecare cititor), o mamă poate aștepta, așa cum nimeni nu o poate face. Eu asta am văzut aici.
Poemul este simplu, mesajul sensibil. Chiar și titlul este cunoscut de oricine care are mamă sau bunică. Ele sînt sfinte. Dacă vorbești cu o persoană care și-a pierdut recent mama sau bunica, o întrebi: „cum a fost mama (bunica) dvs?". Și cu siguranță îți va răspunde: „mama mea a fost o sfîntă". E o moștenire din străbuni și o percepție de mare respect pentru mamă sau bunică, și dincolo de aceasta faptul că omul vorbește frumos de cei care au adormit întru Domnul, de cele mai multe ori uitînd pe final micile neînțelegeri din timpul vieții.
Eu te felicit Valeriu pentru acest poem, care pentru cititor poate fi doar o aducere în prim plan al persoanei dragi. Cred că ți-e dor de mama ta Valeriu.

Cu prietenie, bia

Răzvan, mulțumesc de comentariu. Ai făcut un joc de cuvinte sau mai bine zis ai lucrat cîteva strofe, dar să știi că în ultima ai prins tristețea bătrînei. Îmi cer scuze că ți-am răspuns cu întîrziere, dar nu m-am simțit foarte bine nici ieri, nici azi. O colegă mi-a atras atenția că am un com la care nu am răspuns.

Succes și inspirație. bia