Haiku

Ai împodobit bradul vieții cu globurile cuvintelor.
Mi-ar fi plăcut ca haiku-rile să fie neobișnuite, iar versurile 2 și 3 să explice primul vers.

Incearca si tu, Razvan, acest tip de micro-poeme! Poate vei ajunge sa dai adevarate perle, candva...
Ma bucura ca ti-am starnit interesul si ai lasat com.

O zi senina!

Joana

Îmi plac poemele tale Joana. Mai ales cele două în care copiii merg la colindat. În primul se poate interpreta că acel copil nu are ghete bune și îi îngheață picioarele bătînd satul în lung și-n lat. Se pare că a umblat destul de mult și fără prea mult folos. La al doilea ai făcut referire și la satul românesc în care au mai rămas doar cîțiva oameni. Copiii bat din poartă în poartă dar casele, majoritatea, sînt părăsite. Ai atins și acest punct sensibil. Copilul din al doilea poem nu prea are la cine merge la colindat, iar casele în care ajunge sînt sărace și pleacă de acolo doar cu cîțiva covrigi. Este trist, dar adevărat. E uimitor cum se poate prinde o imagine în doar trei versuri. Din păcate imaginile ambelor poeme sînt triste, dar reflectă realitatea în care trăim.

Te felicit pentru inspirație. Cu prietenie, bia

Draga Bia,

am cautat sa dau o nota trista acestor Haiku-uri, tocmai pentru a semnaliza impactul psihologig pe care anumite lipsuri, mai ales in prag de sarbatori, il au asupra copiilor. Faptul ca ai sansa, ca adult, sa posezi mai mult decat ti-ar fi necesar, nu atenueaza definitiv trauma copilariei, consider eu.
Copiii au dreptul la ghetute cu care sa-ncerce lumea si sa-si atinga visele, fara teama, au dreptul, practic, la suport material si moral pentru o dezvoltare normala...

Multumesc pentru empatia cu micutii mei colindatori si, evident, pentru com.
Imbratisari din Augsburg!

Joana