sfânta

mulțam fain pentru semn, rezonare și lumină, cea din urmă fie pentru orice mamă din lume
fără mamă nu mai există acel acasă, nicăieri
mamele noastre își duc ferestrele, cu coatele lor cu tot, și ne așteaptă
o să venim într-o zi anume și

versuri sînt ok. Însă bușitul, laptele irosit, comparația cu orice vietate, nu au nimic poetic. Chiar orice vietate face asta? Adică euglena, ameoba etc?
Teodor Dume a remarcat esența textului, dar s-a grăbit cu steluța. Trebuie revenit pe text pentru a rezista ca poezie.

juste observațiile la text
inițial în creion era ,,mamiferele,, dar suna ca dracu și așa... ,,bușitul în viață,, este șui, voi schimba cumva, e-o expresie folosită mai des în alte texte la mine... mulțam fain

Mesajul poemului este sensibil. Prin ochii unui copil, acum adult, mama a rămas la fereastră așteptînd. Nu această așteptare în sine este cea mai importantă aici, pentru că în ordinea firească a lucrurilor o mamă așteaptă mereu îngrijorată, ci mai degrabă importanța versurilor „chiar dacă/ nu mai există/ nicăieri/ nicio casă". Aici este poezia și mesajul poetic clar al autorului. Finalul unei mame pînă la sacrificiu. În orice moment, de oriunde, (chiar și dintr-un loc interpretabil de fiecare cititor), o mamă poate aștepta, așa cum nimeni nu o poate face. Eu asta am văzut aici.
Poemul este simplu, mesajul sensibil. Chiar și titlul este cunoscut de oricine care are mamă sau bunică. Ele sînt sfinte. Dacă vorbești cu o persoană care și-a pierdut recent mama sau bunica, o întrebi: „cum a fost mama (bunica) dvs?". Și cu siguranță îți va răspunde: „mama mea a fost o sfîntă". E o moștenire din străbuni și o percepție de mare respect pentru mamă sau bunică, și dincolo de aceasta faptul că omul vorbește frumos de cei care au adormit întru Domnul, de cele mai multe ori uitînd pe final micile neînțelegeri din timpul vieții.
Eu te felicit Valeriu pentru acest poem, care pentru cititor poate fi doar o aducere în prim plan al persoanei dragi. Cred că ți-e dor de mama ta Valeriu.

Cu prietenie, bia

nu am scris poate niciodată poezie, ci doar versuri ici colo prin texte exercițiu, poate că ar fi fost mai nimerit să însemnez totul la personale
da Cristina, sfârșitul textului este ciob de poezie și ai văzut fix unde e
mulțam
mi-e dor de liniștea-neliniște când mă întorceam nopțile târziu acasă și întotdeauna era o fereastră cu mamă
acum, casa aia are ferestrele smulse și duse departe sus, prea sus

e bine, să mai fie o lumină pentru mama cuiva care nu are pe cine aștepta deși tot așteaptă...
re LIM