Cristina-Monica Moldoveanu

se vede o pată de sânge roșie/ precum rușinea fetei mari la scăldătoare/ prea vie ca să fie ștearsă/ prea adâncă să fie trecută cu piciorul/ o altă ispită pe via dolorosa/ un alt sacrificiu

era bine până într-o zi când musca de pe peretele dormitorului către ger și asfințit cântărea circa o tonă pentru mine atunci am simțit prima oară cum capul unui cui devine floare și crește

cel mai aproape drum de mine e un drum de țară, azi neumblat, mergând către sat, cu praful așezat alb și cu fața luminoasă, ca ștergarul țesut în casă, împodobit cu dantela bunicii ; pe-acolo mi-am

12.08.25 Mai scriu o pagină de memorii și implorări, azi iar au greșit mult, mai mult ca de obicei. De vreo trei zile, inclusiv azi dimineață m-am simțit mai bine, ieri aproape că m-au lăsat în pace

numai fetele cu imunitate puternică fac dragoste oricum nu cele ca mine însemnate mereu cu scuipat în frunte să nu se deoache între alți copii după ani îmi curățam amintirea petei cu

când l-au îngropat pe bunicul clopotarul a venit la priveghi. fixa obiectele din încăpere cu ochi mari de catifea. strângea păhărelul de tărie în pumnul prea mic pentru un bărbat. vorbea cu limba

Motto: Mire-te, dezmire-te (Lucian Blaga) Și iată-ne cu toții în acest lumen mundi, iată-ne, spre mirarea și minunarea noastră, supuși creșterii și decăderii, repausului aparent și veșnicei

Când celălalt capăt al podului se sprijină pe un băț de chibrit, tu ce faci? Degeaba fost-am Doamne cel mai fericit copil din lume. Și mă scăldam în zi ca un copil în râu. Copiii nu-nțeleg ce

12.11.23 Vă mai dau un exemplu despre ticăloșia și ura lor (prin fapte) imensă. Azi iar au intrat cu ideea spusă de ei de multe ori că ”nimeni nu vrea să fie adevărul”. Este clar acest lucru, dar

Dacă-i zi de sărbătoare, Scrisă roșu-n calendar, Tata-i șeful bucătar Și toți spun că-i de mirare! Șorțul mamei cînd și-l leagă, Din in de culoare albă, Umple cu făină-o halbă Și cu lapte

în gară se schimbă locomotiva cei din urmă vor fi cei dintâi înfloresc zarzării se ascund plăpumile în ladă se numără supraviețuitorii se recită cântarea cântărilor se dau cu ojă unghiile

am dormit vreo patruzeci de ani apoi mi-am luat somnul în spinare dar era deja greu ca o balenă și abia mergeam câțiva pași până mă opream și toate brutele pe patru roți mă claxonau și-mi agățau

întreba de-a lungul peronului la chioșcurile cu dulciuri la ghișeul de informații nimeni nu știe nicăieri nu se știe totul este pentru ei personal inclusiv femeia cu bagajul de mână capul cu

bărbatul acela fără copii desena în creion sau acuarele flori de roșii sau fasole bulbi de ceapă și ciorchini de struguri mai ales toamna după ce tescuia bolta de viță când copiii îmbrăcau

mulțumesc, mamă moartă, pentru că mi-ai dat ploaia și valurile, că mi le-ai predat ca pe un abece-dar fără mine, fără tine, fără toate celelalte mame moarte ele nu ar exista acum când eu mă prind

povestitorul este o mână care scrie prin o mie de mâini, o gură care vorbește prin o mie de guri, o noapte care înnoptează prin o mie de nopți. azi m-am întâlnit iar cu el, era mult mai aproape

Într-o zi m-am simțit pierdută printre obiectele din casa în care dorm și pe care trebuie să o numesc casa mea. Atunci m-am întrebat care e cel mai prețios obiect din casă pentru mine. Și mi-am

Pînă cînd voi ști să te feresc de răsărituri și apusuri, ochiul tău de copil va sta îngropat în ochiul meu, tulpiniță gălbuie în miez de sămînță. Tu sorbi din lumina mea doar cînd e ziua bună și

Acesta e ultimul meu text cu adevărat pe acest site. Cineva cu suflet monstruos mi-a furat un text important al meu din mediul virtual. Iată, am scris ce mi s-a întâmplat zilele trecute, când am fost

I. Ana lui Manole a deschis ușa interzisă cu forța, din prea multă iubire, nu din curiozitate sau din întâmplare. Ușa ei era iubirea soțului, ridicată de urgia naturii prin voia lui Dumnezeu.

pământul cernit cu umbre soarele alb, alb și cerul negru pe cer cresc rădăcini și copaci cu aripi, aripi ierburile pământului șuieră precum limbile șerpilor tot mai mulți, undeva pe nisip