cristina minea

Lumina ca o felie de lămâie mi se strecoară rece printre degete. În răsăritul crud de aprilie ninge la Ierusalim. Și dintre muguri de liliac vânăt ca într-o geometrie absurdă pe genunchii

Într-o vreme în care lumea întreagă e marcată de teribilism în cele mai neașteptate forme ale sale, iată că tocmai domeniul artelor vizuale – unde parcă manifestările de gen ating cote mai înalte

lumina din zori avea zilnic gust de gutui începusem să mă sictiresc de-a binelea ochii fix două caramele sticloase maronii deja mozolite în gura altcuiva cârlionții prelungi de dulceață

aștept nemărginitul minuscul să-mi treacă printre palme

ochii ei sunt vitralii aurite dansatori pe nevăzute schele căutăm lingouri mâzga e la fel de putredă mirosul de blană jilavă răcnetul visat atât de aievea că ne deșteptăm răgușiți gargară

era doar o casă bătrână ce dacă sufletul vernil i se prelingea pe ziduri molcolm și zâmbitor până la rădăcinile cerului din dosul cablurilor electrice până la obrajii noduroși ai soarelui era

eu trebuie să mușc până îmi șfichiuie aerul dinții o să vorbesc pe urmă sâsâit cel mult 25 de minute e ritualul meu de trezire să mușc din ora aia primă a dimineții oră cu gust pâclos de

hai să ne mai jucăm o dată te roooog bine o să fiu eu ținta și de data asta brațele tronconice înguste sticloase prin pătura flaușată de lame gura uscată să tot muște

cuvintele nu sunt cireșe să ți le-atârni de urechi și să râzi șugubeț că totul a fost o glumă cuvintele rămân ca o cană fierbinte pe masa bine lustruită cu pronto superfici rămân ca

ei bine eu mă tem mai degrabă de cicatricile din bolta sufletului alea vârstate cu unghii scurte și tari alea cu sânge mereu curgător mereu în nuanța aia bordeaux care nu e niciodată out să te văd

Iubitul meu cel de departe, ce greu de pași singurătatea îmi atârnă!... Eu dorm sub cerul gol; ca niciodată nu mă veghează stele și nici lună. De-aici, din lumea mea de sticlă, vreau să

amiază verde lipicioasă de șerbet toată numai mentă și fistic țin pe genunchi buchetul flori de mărăcine cu fructe de măceș melci și spini lumina atârnă ca un clei sfâșiat pe ochiul de

sunt un borcan oarecum vechi 2 dungi de rugină închegate în ridurile gâtului ia-ți pălăria să nu faci insolație din femurul tău mi-am cioplit scoici perfect rotunde să ascult zbaterea