cristina minea

daca as incepe sa citez, aproape ca as da copy-paste la intregul poem. imi place, in primul rand, pentru firescul si claritatea imaginilor, a constructiei in sine. finalul nu face nici el exceptie:)

am retinut "si-mi pare/ ca piatra la care te rogi ti-este glezna".

vazut-citit-placut. simpla, cursiva, penetranta: o poezie in picioarele goale:X

multumesc frumos de trecere si de steluta aurie:)

Memorabil: \"a muri e ca și cum ai decoji un ou o nucă/ până la miez\":)

Annabel Lee.

mi-a aparut reply-ul de 3 ori!! cine poate sterge surplusul, este rugat s-o faca! multumesc:)

merci de trecere si de comm:) cu siguranta, textele la care faci tu referire sunt vechi si foarte vechi, asa ca nu am nici un motiv sa intervin asupra lor. e bine asa cum sunt, acolo si in momentul acela. altfel, as mistifica parti din mine.

merci de trecere si de comm:) cu siguranta, textele la care faci tu referire sunt vechi si foarte vechi, asa ca nu am nici un motiv sa intervin asupra lor. e bine asa cum sunt, acolo si in momentul acela. altfel, as mistifica parti din mine.

merci de trecere si de comm:) cu siguranta, textele la care faci tu referire sunt vechi si foarte vechi, asa ca nu am nici un motiv sa intervin asupra lor. e bine asa cum sunt, acolo si in momentul acela. altfel, as mistifica parti din mine.

(mi te adresez astfel, deoarece \"stefan\" e un nume foarte drag mie)
eu cred asa: ca ai dorinta de a scrie bine si inteligent si, dupa toate probabilitatile, ai si putinta de rigoare - dovada stau fiorul si mugurele de maturitate, care transpar din poemul tau. si da, cu siguranta, frida a trecut pe acolo!
e primul text scris de tine, pe care il citesc; si s-a intamplat acum, dupa o lunga pauza de \"agonizare\". esti o surpriza placuta, cu bune si cu mai putin bune. eu iti doresc sa ai forta de a trece cu fruntea sus prin fata criticilor rautacioase si intuitia de a culege din ele doar aspectele constructive/ constructibile.
poemul tau are destula poezie intr-insul ca sa se numeasca poem si nu proza sau poem in proza. si asta e dincolo de floricele stilistice, de imagini meandrice, schimonosite si convulsionate \"poetic\".
fericita de trecere,
Annabel Lee.

revin sa ma achit de o omisiune:) n-am spus cat de mult mi-a placut titlul. si mi-a placut, mai ales fiindca ai scris \"iarna\" si nu \"zapada\". e o diferenta de nuanta, foarte sensibila si importanta pt. mine.

pe curand,
annabel lee.

ps: acum ca am descoperit scrierile tale, mi-ar parea tare rau daca n-ai mai posta nimic. am citit tot ce ai publicat aici si, sincer, sunt ferm convinsa ca aceste pagini sunt cu adevarat importante aici, pe agonia. imi doresc sa revii...macar cu cate un raspuns, fie si monosilabic.

am citit rabdatoare si cuminte intreg textul. si acum, imi permit sa ma felicit ca am facut-o. mi-e greu deocamdata sa afirm ceva, sunt cam coplesita de ce ai scris, oricat de cliseistic sau stupid ar suna asta...
pot doar sa spun ca apreciez acel trouvaille care inchide fiecare final de proza. surprinzator, inteligent, frumos de fiecare data.

ps: da, l-am simtit pe ensor prin preajma si nu cred ca m-am inselat...

pe curand,
annabel lee.

te-am recitit cu aceeasi placere. de fapt mint, placerea lecturii a fost cu mult mai intensa de data aceasta. e un text noir, expresionist, un text exact asa cum imi place mie. cu pete de culoare terne, care deschid cand si cand haul cel negru care ne inconjoara pe toti. si totusi speranta supravietuieste, fie si sub forma unui halat vechi si slinos, dar - f. important! - halatul e albastru.

cu acelasi drag,
annabel lee.

ps: o clipa, am auzit strigatul gutural si disperat al lui munch.

m-a surprins asceza mijloacelor artistice folosite de tine, simplitatea si firescul. si veridicitatea redarii unei dimineti banale, care poate fi a oricaruia dintre noi, in stereotipia gesticii sale. frumoasa scenografie ai creat, un crochiu f. ferm conturat.
cat despre piciorul stimabilului, e un inceput faptul ca si-a dat seama ca ii lipsea totusi ceva. multora ne lipsesc lucruri importante, dar nu bagam de seama si mergem inainte, convinsi ca suntem echipati corespunzator.

cu drag, annabel lee.

ps: ai invatat la tonitza in perioada \'97-\'01? aproape pot sa jur ca am fost colegi de generatie.

multumesc pt. impresii si sugestii si, in primul rand, pt. rabdarea analizei:) ma straduiesc sa tin cont si sa ies mai rar de pe carosabil.

corect, eu insa am devenit fana a divagatiei in ultima vreme si deocamdata mi-e bine asa. multumesc frumos de trecere si comentariu si te mai astept.

iolanda, chiar la ars poetica nu m-as gandi, nu e asa pretentioasa poezioara si nici nu simt ca ma defineste intr-un mod atat de complex si complet:) e vorba de un aspect, care numeste o alta persoana, nu ale mele sunt cuvintele cu pricina de data asta...am si o ars poetica, mai mult un catren, pe aici pe undeva:) cat despre titlu, e vorba de un fel de vanare de fluturi sau de vant, daca vrei:) ne citim in continuare:)

maria, poate incercam cu \"99 de pete\", ce zici? multam de semn:)

cu prietenie,
annabel lee.

poezia nu rupe, probabil de asta a ajuns in atelier. dar e sensibila, are pasaje deosebite - versurile 3-4, 11-12 si ultimele trei, care te fac sa uiti unele clisee, precum strofa 3. mi se pare ca falsezi putintel in final, cu retorismul acela cam fortat si uzat si ma mai deranjeaza punctuatia, trebuie sa te hotarasti: ori cu ea, ori fara.

m-am bucurat sa gasesc trei comentarii atat de prompte si de pertinente si tin sa multumesc autorilor.

madalina, eu am aproape dintotdeauna o problema cu titlurile: cand eram f. mica si scriam f. conventional, lucrurile erau simple; pe masura ce am crescut, mi-a fost insa tot mai greu sa aleg acea sintagma sau acel cuvant potrivit/a. de o vreme, ma descurc mai usor cu problema asta, mai ales ca postand aici si texte vechi, am fost nevoita sa inlocuiesc numarul (care tinea loc de titlu) cu un titlu adevarat. revenind la titlul de fata, sincer, n-am cautat deloc ostentatia. ceea ce am cautat sa exprim odata cu el e chiar un fapt destul de banal: toata lumea a auzit de tehnica scrierii pe bobul de orez; pt. mine e un exercitiu extrem de auto-(re)educare, prin prisma rabdarii, a concentrarii, a negarii de sine in final. e un pariu castigat cu desertaciunea si micimea lumii acesteia, echivalent, daca vrei, cu munca sisifica a unui alchimist; e un proces de exorcizare a animalului care zace in fiecare dintre noi si, nu de putine ori, preia carma si fraiele. iar daca bobul acesta e cangrenat, e iremediabil bolnav, putem vorbi de un don quijote si ale sale faimoase mori de vant.

adriana, ai remarcat momentul culminant al poeziei, care e de cele mai multe ori, cel mai savuros pasaj dintr-un text. dar pana la el sunt necesare niste parghii, nu? trebuie aruncata in joc o ancora sau un podet...

d-le plopeanu, un comentariu superb, cu adevarat profund si la obiect. ati surprins perfect mesajul. asa ca dvs. va datorez de doua ori multumiri: o data pt. comentariu in sine si apoi pt. justetea unei analize deosebit de atente si de frumos rostite.

asta era singura modificare, ca incurcasem ordinea si eu am (si) defectul asta, de a fi tipicara; a, si nu trecusem \"dedicatiunea\", cred...
a, doamne fereste, d-le rodean, nici vorba de vreo suparare, am primit cu mare bucurie cuvintele dvs., mi-au luminat ziua cu adevarat si pt. asta v-am multumit si va multumesc in continuare. ati facut remarci f.f. pertinente si amabile.
de modificat, mi-e greu sa modific cumva texte atat de vechi, nu m-as mai incadra atat de usor in context si atmosfera:)

ps: va rog frumos si insistent, nu sunt d-na cristina minea, sunt simplu cristina/ criss/ annabel lee:)