cristina minea

daca as incepe sa citez, aproape ca as da copy-paste la intregul poem. imi place, in primul rand, pentru firescul si claritatea imaginilor, a constructiei in sine. finalul nu face nici el exceptie:)

am retinut "si-mi pare/ ca piatra la care te rogi ti-este glezna".

vazut-citit-placut. simpla, cursiva, penetranta: o poezie in picioarele goale:X

multumesc frumos de trecere si de steluta aurie:)

...e fix o tinichea rau zornaitoare atarnand de coada poemului, deopotriva din pricina diminutivului si a inflatiei de \"c\"-uri, esuata inevatibil intr-o mare cacofonie. altfel, \"ochii ca frunza de menta\" au ceva deosebit de frumos, intr-un fel de antiteza cu alti ochi verzi din beletristica autohtona, de data asta \"ca doua frunze de leustean\", dar destul de faimosi...

imi place mult cum se construiesc imaginile, iar suita de comparatii, intr-un crescendo obsesiv, n-are nimic suparator, ba din contra, contribuie la dinamica discursului. am retinut indeosebi \"te lăsai la pământ ca omătul și-ntunericul te-nvelea în placentă\", \"cu glasul ca niște tulpini cărora vântul le smulse înflorita mansardă și mâinile [sa fie cumva \"mainilor\"?] noastre le crescuseră spini\". orizontalitatea poemului este cu adevarat inedita, cu atat mai mult cu cat rima se insereaza nonsalant si firesc in tesatura poetica bine camuflata intr-o scriitura aparent prozaica. mi se pare ca tehnica aceasta ii confera mai multa greutate si forta de persuasiune.
in placuta trecere,
criss minea.

Memorabil: \"a muri e ca și cum ai decoji un ou o nucă/ până la miez\":)

Annabel Lee.

Dumnezeu sa-l odihneasca! Textul este prea frumos si impresionant, ca sa mai pot adauga ceva...

Annabel Lee.

mi-a aparut reply-ul de 3 ori!! cine poate sterge surplusul, este rugat s-o faca! multumesc:)

merci de trecere si de comm:) cu siguranta, textele la care faci tu referire sunt vechi si foarte vechi, asa ca nu am nici un motiv sa intervin asupra lor. e bine asa cum sunt, acolo si in momentul acela. altfel, as mistifica parti din mine.

merci de trecere si de comm:) cu siguranta, textele la care faci tu referire sunt vechi si foarte vechi, asa ca nu am nici un motiv sa intervin asupra lor. e bine asa cum sunt, acolo si in momentul acela. altfel, as mistifica parti din mine.

merci de trecere si de comm:) cu siguranta, textele la care faci tu referire sunt vechi si foarte vechi, asa ca nu am nici un motiv sa intervin asupra lor. e bine asa cum sunt, acolo si in momentul acela. altfel, as mistifica parti din mine.

(mi te adresez astfel, deoarece \"stefan\" e un nume foarte drag mie)
eu cred asa: ca ai dorinta de a scrie bine si inteligent si, dupa toate probabilitatile, ai si putinta de rigoare - dovada stau fiorul si mugurele de maturitate, care transpar din poemul tau. si da, cu siguranta, frida a trecut pe acolo!
e primul text scris de tine, pe care il citesc; si s-a intamplat acum, dupa o lunga pauza de \"agonizare\". esti o surpriza placuta, cu bune si cu mai putin bune. eu iti doresc sa ai forta de a trece cu fruntea sus prin fata criticilor rautacioase si intuitia de a culege din ele doar aspectele constructive/ constructibile.
poemul tau are destula poezie intr-insul ca sa se numeasca poem si nu proza sau poem in proza. si asta e dincolo de floricele stilistice, de imagini meandrice, schimonosite si convulsionate \"poetic\".
fericita de trecere,
Annabel Lee.

hmm...din cate stiu eu, \"cainta\" nu are nimic batranicios. mai mult, e un cuvant in uz. un cuvant romanesc. ceea ce e f. bine, mai ales in era asta in care pana si neologismele au devenit toate perfect digerabile, in fata lui \"ok\", \"yes\", \"costica + lenuta = love\". tocmai asta confera greutate, adancime ideilor. daca arghezi ar fi fost mai putin bolovanos, mai putin frust, l-am mai iubi atat?
desigur, exista greselute, imperfectiuni, scapari grabite care pot fi usor corectate, fara sa se aduca vreo atingere constructiei in sine. nici eu nu vad stelutele stand la locul lor acolo, dar cu foarte putin ajutor textul poate deveni unul in regula.

sincer...ma indoiesc profund ca ar avea ceva in comun textul de fata si mult-dezbatutele stelute. dar treaba asta din fericire prea putin ma importa, asa ca prefer sa ma las preocupata de textul in sine. asadar, pe mine ma atrag mult in ultima vreme pasajele imbracate in coaja prozaica, dar cu miezul mai liricoid decat ne-am putea astepta. e un scut impotriva lacrimogeniei, cel putin eu asa folosesc metoda cu pricina. te pui la adapost de lamentari siropoase sau vanilinate, partea emotionala, substratul dramatic au de castigat, fiindca iei o anumita distanta fata de propria persoana si fata de propriile trairi: o distanta calma, demna, analitica, adesea caustica.
merita toata atentia, din punctul meu de vedere, imaginea wc-ului si ultimele 3 \"paragrafe\".
si da, amintiri exista si inainte de implinirea primilor 3 ani de viata. eu pastrez cateva:)

revin sa ma achit de o omisiune:) n-am spus cat de mult mi-a placut titlul. si mi-a placut, mai ales fiindca ai scris \"iarna\" si nu \"zapada\". e o diferenta de nuanta, foarte sensibila si importanta pt. mine.

pe curand,
annabel lee.

ps: acum ca am descoperit scrierile tale, mi-ar parea tare rau daca n-ai mai posta nimic. am citit tot ce ai publicat aici si, sincer, sunt ferm convinsa ca aceste pagini sunt cu adevarat importante aici, pe agonia. imi doresc sa revii...macar cu cate un raspuns, fie si monosilabic.

vad ca mi-a fugit comentariul...:D
ca sa reiau foarte pe scurt, sunt de acord ca e musai uneori sa mai si sari..chiar si de la etajul 3. dupa cum, la un moment dat, devine chestie de bun simt sa executi marea saritura definitiva:)...
cat despre faza cu atelierul, banuiesc ca editorii au fost deranjati de lipsa punctuatiei sau incorectitudinea ei. desi, la texte mai lungi, se intampla, e firesc. alte motive nu gasesc, avand in vedere textul.

cu prietenie,
annabel lee.

am citit rabdatoare si cuminte intreg textul. si acum, imi permit sa ma felicit ca am facut-o. mi-e greu deocamdata sa afirm ceva, sunt cam coplesita de ce ai scris, oricat de cliseistic sau stupid ar suna asta...
pot doar sa spun ca apreciez acel trouvaille care inchide fiecare final de proza. surprinzator, inteligent, frumos de fiecare data.

ps: da, l-am simtit pe ensor prin preajma si nu cred ca m-am inselat...

pe curand,
annabel lee.

te-am recitit cu aceeasi placere. de fapt mint, placerea lecturii a fost cu mult mai intensa de data aceasta. e un text noir, expresionist, un text exact asa cum imi place mie. cu pete de culoare terne, care deschid cand si cand haul cel negru care ne inconjoara pe toti. si totusi speranta supravietuieste, fie si sub forma unui halat vechi si slinos, dar - f. important! - halatul e albastru.

cu acelasi drag,
annabel lee.

ps: o clipa, am auzit strigatul gutural si disperat al lui munch.

m-a surprins asceza mijloacelor artistice folosite de tine, simplitatea si firescul. si veridicitatea redarii unei dimineti banale, care poate fi a oricaruia dintre noi, in stereotipia gesticii sale. frumoasa scenografie ai creat, un crochiu f. ferm conturat.
cat despre piciorul stimabilului, e un inceput faptul ca si-a dat seama ca ii lipsea totusi ceva. multora ne lipsesc lucruri importante, dar nu bagam de seama si mergem inainte, convinsi ca suntem echipati corespunzator.

cu drag, annabel lee.

ps: ai invatat la tonitza in perioada \'97-\'01? aproape pot sa jur ca am fost colegi de generatie.

multumesc pt. impresii si sugestii si, in primul rand, pt. rabdarea analizei:) ma straduiesc sa tin cont si sa ies mai rar de pe carosabil.