De ce să scot poemul pe alee,
Să bântuie placid o noapte-ntreagă
Până se prăbușește fără vlagă,
Scăzut și insipid, ca o femeie
Destrăbălată căutând s-atragă
În broasca ruginită fără
Sunt sori ce își încheie, după eoni, divina
Menire și în neguri nu-și mai găsesc vreun rost,
Își micșorează trupul și își înghit lumina
Și-apoi dispar din ceruri de parcă nici n-au fost.
Și
Te rog domniță, nu fi suparată,
(De mi-ai citit anunțul din gazetă:
“Taur viril îmi caut o poetă”)
Că slujba este astăzi ocupată!
De îmi spuneai dorința ta secretă,
De a-ți îngădui măcar o
Mă chemi să calc prin tine ca printr-o altă lume,
Să lepăd la hotare trecutul meu întreg,
Să mă dezbrac de piele, să-mi inventez alt nume
Și să mă-ncred în vorba-ți pe care n-o-nțeleg.
Dar eu
Eu am cules, când se sfârșise Cina,
Și firmitura de cuvânt rămasă
În talgerele rugii Lui, pe masă,
Ca să-mi astâmpăr negura și vina;
Eu L-am pierdut cu pâra mincinoasă
Și cu ocări am
“În discotecă, sub lumina crudă
A reflectoarelor apatice, la bară,
Dansând pe ringul lustruit cu ceară,
Își etalează vag o coapsă nudă,
Vulpița rea ca să îi facă-n ciudă
Unui cioroi bătrân cu
Te-am îmbuibat cu laude. Pesemne
Tu cumpănești doar dările în brațe,
Cu care cei ce vor să te înhațe,
Remunerează un taifas prin semne.
Același joc: prin debitul de hoațe
Promisiuni și juruiri
Un singur salt! Spre tine, iubito, de pe creste,
Când muntele víeții e tânăr și înalt,
Peste prăpastii negre – flămânde guri – și peste
Fruntariile lumii, cutezătorul salt!
N-am aripi; cad în
Ar fi putut să fie o stea ce-și lasă coada
– Vremelnică lumină – pe noaptea unui ochi;
Și-ar fi putut – desigur! – să fie doar corvoada
Eternă-a-unui suflet atins de un deochi.
Ar fi putut să-mi
Precum de nicăierea o flacără coboară
La cei ce Îl așteaptă pe Dumnezeu de Paști
Să le lumine calea, în sufletu-mi de ceară,
Cu fiecare rugă, de nicăieri te naști.
Îmi întăresc credința, dar nu
Când dintre noi distanțe se șterg și se ridică,
Foșnind încet, cortina întâiului sărut,
Mă-ntreb ce comedie sardonică sau mică
Și lașă tragedie în noi a început…
Am repetat o viață pentru un rol
Îmi scuipă luna umbra în perete
Și sunt descoperit de o gagică
Pe când îmi scurg lichidul din vezică
Prin colțuri transformate în closete.
Mă-ntorc clipind speriat, la o
De-atâta minciună
Și-albastru prin goluri,
Doi tineri își culca
Destinul și sar pe
Cărări despicate
Ca limba de șarpe
Spre turnuri de gheață
Ascuse la Poluri.
Pe ochii de pânză
Au cifre
Februarie. Se-ascute lancea ierbii;
Păsări grăbite își înnoadă zborul;
Un clinchet dulce tulbură izvorul
Și-n miez de codru se adapă cerbii,
Iar prin cojocul gros al babei Dochii,
Împuținat de
când îți recit sonetele rupestre
și-ți răstignesc o poză pe dulap,
punând amfibologice sechestre,
mai profilactic decât Esculap,
se năpustesc în tâmpla mea orchestre
de-alămuri fine, suierand
Ecoul vag și-aritmic, de obuze,
S-a estompat; letargica epavă,
În rana nopții clocotind de lavă,
A eșuat cu tânguieli confuze;
Tulpina morții i-a-nflorit, suavă
Ca un descântec vinețiu, pe
au fost cândva și clipe fericite,
când nici un scaun nu aveai în casă,
dar, voluptos, îți dănțuiau pe masă,
noianele de fane și iubite.
te invadau în garsonieră ca să
îți ceară semnătura,
Când pe azil apusul se dizlocă
În farmecul ruginii, umbre care
Cu lanțul senectuții la picioare
Și mâini livide,- mi ferecă în rocă,
De-a lungul primenitelor culoare,
Pentru milenii, pofta
Când noaptea sfințită, pe dealuri și văi.
Se-oprește sfioasă, copiii năuci,
Se-adună în cete și printre uluci
Anunță Ajunul, muncind zurgălăi.
Își prind în cojoace steluțe și cruci,
Dar
Mi se zbârlește, de pe tărtăcuță,
Coama de rock-er; ambalez motorul
Și-mi vine să-i iau glanda cu toporul
Când dă la maxim slagărul lui Guță.
Își încordează falnic difuzorul
Și tolănit în
Mă-ndeamnă iarăși cugetul ce sare
și inima sleită-n cuib de fier,
cu blasfemia lor încântătoare,
la sacrificii care nu se cer;
și-mi toarnă clevetire în peniță
pe urmele adânci ce îmi răpun
pe
Mi se-ntristează carnea anodină
- Materia nocturnă-n stare flască -
Și-obedient, învață să iubească
Când trupul meu de tine se anină
Cu incantații ludice;-n surdină
Aprind, extatic, flacăra
Nu-mi priponi în lanțuri, de stalagmite, visul,
Chiar dacă-aici chemarea se-ntoarce și e cald,
Chiar dacă pot cunoaște cu flacăra abisul
Și pot smerit în taina comorii să mă scald;
Căci sunt
CV