Poezie

Sonet 140

CCXLVII

1 min lectură·31 decembrie 2007

Mediu

Nu-mi priponi în lanțuri, de stalagmite, visul,

Chiar dacă-aici chemarea se-ntoarce și e cald,

Chiar dacă pot cunoaște cu flacăra abisul

Și pot smerit în taina comorii să mă scald;

Căci sunt plămada slabă a orelor albastre,

Ce își împinge toate speranțele pe front,

Ce vrea să-noate-n lacul înmugurit cu astre

Și-n ochiul altei zile clipind la orizont;

Și numai câteodată pribeagul os trădează,

Îmbrățișând blestemul măselelor de fier

Și se ascunde-n locul în care nici o rază

Nu a pătruns, iar cordul se-anină de eter.

Mă-mpart în două, jertfă, sub fulgerul amar:

O jumatate humă și-o jumătate har.

30 XII 2007

001.793

Cristian Vasiliu. “Sonet 140.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-vasiliu/poezie/1760976/sonet-140

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.