Am început ziua, cu rostul ucis!
Un timp curbat strâmb...
mă tăvălește prin jungla istoriei:
ba sunt călăul neînduplecat
ridicând securea ce se transformă în telecomandă,
ba sunt
Pământul
în mod voit omite să mă mai nască
șosetele
îmi ștrangulează glezna
mă copleșesc amintiri din altă viață cu
imagini fugitive despre o lume abătută
dar
Într-o lene comună pe trei octave,
Conferința Anuală despre Neputință
își anunțase dorința spre faliment.
Sub piciorul meu...
un pământ răbdător
transforma patimile mereu,
în ceva cu
ceea ce vreau eu
este să înțelegem bine
că-n acest cerc moștenit
prin negura ce iese dintr-un pământ bârfit de timp
oamenii l-au completat
cu drepte verticale ca razele soarelui
Prins în balada tărăboiului național,
țopăind antiritm și-ntr-o ureche,
eu strigam și huiduiam cel mai tare:
„E-o viață virusată-n plictiseală amărâtă!
Jos viermii! Jos trojan-ul!
am pictat valuri curgând mereu
numai apusuri și răsărituri
în culorile unui balans continuu
ignorând ziua în minore acorduri
picuri mari de ploaie-n cădere
Extracorporalizat, vedeam totul altfel!
Reveneam mereu, urmărindu-mă,
suspicios să nu fug, ca un somnambul.
Norii... par să aibă o sexualitate aparte!?
Se apropie un „el”, cam uzat,
Sub granița minții
și-o limitare-a mișcării
sub ispita zborului,
încerc fraze cu litere noi.
Printre dureri sufletești intrate-n rutină...
caut vechi cuvinte smerite,
pentru
Mi-am cumpărat un guler de robă,
pentru a masca zâmbetul ăsta ca o ruină.
Printre gene-mi aluneca voit...
o privire de-a ta.
Oamenii legii
au sigilat gravitația din curtea
Am rămas cu mama, același copil fricos,
ce nu s-a depărtat prea mult de casă.
N-am ajuns niciodată la linia orizontului!
Acolo se petrec lucruri neștiute dar adevărate!
Fumuri, flăcări și
se-adunaseră mulți oameni curioși
totul se petrecea cu porțile închise
unii își băgau ochii prin geamurile mici
alții aruncau înăuntru tot soiul de lucruri
dar castelul refuza să-și
CP