Cristian Pop

Să nu te uit mi-ai lăsat o piatră, adusă de mare şi căzută din stele. Ai plecat, eu pierzându-ţi adresele. Mi-am colorat inima albastră; dar am iubit mult piatra de la tine, zi de zi

Îmi reconfigurează calea către toamnă trasee din urzeli de ițe fine ondulate-n vânt par niște drumuri line lucrare magică în nopți cu lună plină sfori sofisticate surprind prin tăcere prinse

Acolo unde iarba se ridică după pasul meu, unde izvorul mă satură de lume devenind însetat de veșnicie; unde gardul stânelor este doar un portativ, pentru fluierul păstorului, unde norii se

Tăcerea ca o stăpână a liniștii are și strâmtorile ei. Ochiul ca o cameră de compresie cu ieșire rectangulară de cearcăn nocturn scanează, resentimente sclipitoare de

Investigaţiile au dat greş iar viteza luminii suferea oarecum... şi nu se putea prinde de-o retină obosită, bolnavă, poate prea plictisită. Marile puteri au trăit bine, într-o colaborare

Să-ncălecăm pe șoareci, să mergem înainte! Am evoluat greșit, eroarea e în toi. Asta-i o viață vorbită, cu lipsă de cuvinte. Pe șoareci înainte! Spre primul mușuroi! Deschideți-vă brațele,

Orașe fără nume înecate-n ploaie, virusate de-un cer mohorât, monocrom. Printr-o ploaie neexorcizată pășesc mecanic pe drumuri uitate, clădiri locuite de praf, părăsite de viață, vestigii

Dintr-o "eră nouă" lumea a primit un buchet de flori de chin imperial. Aroma a invadat împrejurul lumii iar oamenii și-au inventat aripi, zburând spre orice altceva, ca niște

Trișorii zâmbetului dansează hora boierească, la palat. În jur doar horă ofițerească. Ceilalți: aluNelu. O parte dansează ghimpele, alți doar ungurica. În vacarmul petrecerii dansăm cu

Atent la arta mișcărilor, când îmi aprind țigara, Am o coregrafie canto, când prind de gât chitara. Și-mi intru-n rol fumând, cântând despre oricine Și știu să joc și teatru… dar nu mă știu pe

Exilat în universul tăcut al unui trecut perforat privesc lumina ce intră prin găurile lui dinspre marginile unui viitor cu semitonuri grave și ploi luminate, cu sihăstrii însingurate. Această

Într-o clipire există o clipă centrală cu ochii închiși în negru și alb chiar atunci negrul se sparge albul se năruie și se desface-n explozie transformând totul în pulbere pură ce dispare

Ciori! Prea multe ciori, pe-un cer de-un albastru mănăstiresc. Oare cum or fi făcut albastrul de voroneț? Căci verdele ăla franțuzesc îl găseai pe toate gardurile. Acum și ăla e „pe sub

Prins și legat cu propriile vorbe nocturne sunt captiv între literele pe care le-am scris, ca un șervețel folosit și îndesat adânc, într-un coș tixit cu hârtii ordinare. Obligat să studiez

Fără să-mi atribui învinuiri, ajutam la ridicarea valului naturii, pentru a tăinui goliciunea adevărului. Măturam toate descântecele și ștergeam cu mopul blestemele, de pe un mal

Am schițat dungi albe pentru timpul zilei, traversate de râuri repezi cu legiuni de gânduri străine, ce le descărcăm în dungile negre, ale somnului nopții. Am desenat și o gumă, să ștergem

Din jurnalul unei tipe necunoscute am scos taina: cum să colorăm iarba iarna. Am senzația că v-am mai spus asta. Continui să cred, că sfârșitul lumii a fost anul trecut iar acum