Cristian Neagu

De-atunci, acum, miroase a tine, a târziu, Răvășind autumn aroma-nserării, Și dintr-o dată constat că nu mai știu La care din fraze să pun semnul întrebării. Ne-am sculptat trupurile în

Am traversat istoria de la stânga la dreapta Cu statut de victimă a declinului contemporan, Și ce rușine îmi este de mama, de tata, Îmbătrâniți de-atâtea schimburi trei, și plan... În

Ce bine e, doamne, că ne mai întreții cu soare, Cu primăveri de muguri plesniți și gâze, Ce bine e, doamne, că ne acorzi răbdare Și pilda morții toamna, prin veștedele frunze. Ce bine e,

Cu siguranță e mult mai bine să se lase bezna Peste ecuația imposibilă de a mai fi împreună; Prea grea, o za de lanț îmi strânge glezna Când tu mă chemi, facându-mi semn din mână. Te rog, nu

Dacă aș găsi locul pe această lume Unde să aprind un vreasc la suflet stins Aș accepta ca vâlvătaia lui să mă consume Neteatral și fără compromis. Dacă ar mai fi pe lume iubire sacră Fără

Degeaba... Absolut degeaba, Am încercat să recompun epopeea Risipită funerar peste Costa Brava, Mai precis, în orășelul catalan, Calella. În ecouri neconjugate de timp, Calella a constituit

Ne-am regăsit venind din alte brațe Și tu, și eu... Cu zâmbet vinovat De înstrăinări și alte circumstanțe, Am redefinit acel adio, și l-am amânat. Iată-ne eroi în episodul următor, Când cerul

Pe zidul chipului trist Se afișau zâmbete greșite, Și totuși ai aflat că mai exist, Reprodus constant printre cuvinte. Am întrebat nopțile compacte Cum de s-au vindecat ochi-mi sfâșiați, Și

O icoană veche de lemn afumat La care, candela mai stă aprinsă În casa nopților cu îngeri din Banat, Îmi reconfirmă rădăcina bine prinsă De pulberea osemintelor sacre Prin care, spre foaia

Giganți ai scrisului cu versul academic Înălțați pe piedestaluri de volume groase, Nu denigrați poetul, și nu-l numiți nemernic C-a scris egal cu voi, având doar zece clase. Divinul har și

Prin viața mea de pajiște arsă Treci tu, pârâu cu unda șoptită Să speli, să șlefuiești piatra grea rămasă În adâncimi de suflet neclintită. Mă îngenunchi să îți ating tumultul Și mi te sorb cu

Pentru noi iubirea a făcut rezervare La formele de paradox și circumstanțe, Ignorând conduitele protocolare, Sfidând chiar și parcursul de distanțe. Cosmogonice cifre au necesitat reciclare Pe

Din vechi nostalgii, penumbre pe chip Închid geana peste clipa ferecată, Dinspre trăirile uitatului timp, În prezentul cu teama de "încă o dată." "Ce cauți aici? Te credeam pierdută, Iar

Lumini de noapte oglindite-n lac, Mirosul târziului și singurătate Plus eu, rătăcit pe alei de parc Minus, posibila oportunitate. Privesc orologii constrânse-n decor Să afișeze pași grei

Bună seara. Acesta este sufletul meu Sau, ce-a mai rămas din el, de fapt... Pentru ca l-am dăruit mereu Celor ce-au venit, și au plecat. Sufletul meu s-a pierdut crezând În vorbe dragi, spuse

Privirea-mi pierdea mesteceni pustii, Dându-mi parcă, onor la o moarte De iubire... fără egal în enciclopedii, Nedescifrată însă în totalitate. Se derulau`napoi, și drum, și crengile de

Când mă gândesc că te-am iubit ca orbul La duplicitatea de care ai fost în stare, Sub mărul lui Adam îmi vine să-mi leg nodul, Dar iute mă trezesc și spun:"Ce rost mai are?" Fără prejudecăți în

Tu nu te-ai plâns niciodată că te doare, Și de la un timp, grija ce mi-o porți E tot ce mai am, până în clipa în care Mă vei învia iubito din morți. Iubita mea din totdeauna și de-acum, Dă-mi

Îmi îmbătrânesc mâinile din lipsă de ale tale, Iar nopțile stau pe claviatura de pian, prelinse Moderato, andante, (pe final fortissimo) în stare De perpetuum remember, prin vise. Mi se

Dă-mi mâna să pornim Pe drumul neștiut, Plus și minus să fim În context absolut, Să construim de acord O altă Cale Lactee, Să-mi fii sud, să-ți fiu nord Eu bărbat; tu, femeie. Și-mi fii unică

Linu-i lin, și iarăși lin... Florile dalbe; În cimitirul iubirii se împart pomeni De altceva, De un alt început al vorbelor calde, Urlând sufletul prin răni Șoaptele de ieri. Și ce de mai

Tu nu mai ești a mea de mult, Deși mă încăpățânez Să mai repet un început Și să mai cred că te păstrez. Tăcere-i între noi și noapte, Privirile ne sunt înguste; De somn picăm spate în

Știu că... am adormit visând triajul Unde, acari grotești verificau macaze, Conștient că-s rătăcit în peisajul Năclăit de cobalt, sub lună fără raze, M-am visat vagabond printre căile